Ada Galeș a dezvăluit noi detalii despre recuperarea sa, după ce a fost diagnosticată cu o formă de cancer.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/11/ada-gales-2.jpg)
Ada Galeș a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă din cauza problemelor de sănătate. Actrița a aflat în timpul repetițiilor pentru un spectacol că tumora descoperită pe cerul gurii era malignă, iar vestea a venit ca un adevărat șoc.
Cu toate acestea, actrița a declarat recent că în prezent se simte foarte bine, trecând peste pericol. Ba mai mult, acum merge doar la controalele periodice.
„Sunt foarte bine, am depășit pericolul. A fost extraordinar ce a făcut echipa medicală. Acum merg doar la controale periodice: o dată la două luni la controlul clinic și o dată la șase ani la RMN. Mă simt bine și chiar vorbeam mai devreme cu prietenele mele cât de important e să fii bine la cap și cum te poți antrena toată viața ca să faci față momentelor grele”, spune Ada pentru Cancan, amintind că a suferit patru operații în vară, dintre care trei au fost efectuate la Cluj, alături de echipa profesorului Horațiu Rotar.
Primele semne ale problemei au apărut sub forma unei mici formațiuni pe cerul gurii. Inițial, Ada credea că este ceva benign, dar a simțit că se dezvoltă și a decis să o scoată și să o trimită la biopsie.
„Am simțit că se dezvoltă ceva, ca un papilom. Biopsia a durat ceva timp, iar când am aflat că e malign, a început adevărata provocare.”
Sprijinul familiei a fost esențial în aceste momente grele. „Mama mi-a fost aproape tot timpul, fiind și coach, m-a ajutat să îmi păstrez echilibrul și să trec peste șoc. Evident că și tatăl meu a fost alături de mine, la fel și colegii mei de la Teatrul Național.”
În ciuda diagnosticului crunt, Ada a reușit să continue munca.
„Repetam un spectacol când am aflat vestea, dar am reușit să duc avanpremiera la bun sfârșit. Premiera oficială a avut loc în toamnă.”
Ada Galeș își ține la curent fanii cu privire la starea ei de sănătate, după ce a dezvăluit diagnosticul de cancer. Actrița și-a dorit să țină un jurnal al acestei lupte cu boala, așa că a făcut mai multe confesiuni pe Substack, unde a fost extrem de vulnerabilă și sinceră cu privire la toate trăirile pe care le experimentează în această perioadă foarte dificilă și complicată. Ada Galeș a ținut să precizeze că are tot cerul gurii cusut și că ultima intervenție chirurgicală prin care a trecut a fost reușită.
„De data asta, încep cu veștile bune: sunt bine. sunt cu tot cerul gurii cusut. dar am o biopsie cu margini curate și nu voi face radioterapie. sunt gata. sau, mă rog, gata de acum înainte. mă refac încet, dar mă refac. sper să vă pot da și vouă din ce mi-a fost dat mie în ultimele patru luni, de la mine și de la lume.
am plâns de vești bune.
am plâns de cadouri primite.
am plâns de frică.
am plâns de iubire pentru viață și pentru meseria mea.
am plâns de speranță.
am plâns fără lacrimi.
și am primit mesaje de la oameni care mi-au spus că plâng pentru mine.”
foto: Arhiva ELLE