Roxana Voloșeniuc, redactorul-șef al revistei ELLE, a acordat trofeul pentru cele mai bune costume la gala din 2026 a Premiilor Gopo.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/05/mixcollage-04-may-2026-12-28-pm-848.jpg)
Revista ELLE a fost prezentă la ediția aniversară de 20 de ani a galei premiilor Gopo din 4 mai 2026, și asta deoarece Roxana Voloșeniuc, redactor-șef al revistei, a avut onoarea de a înmâna trofeul pentru cele mai bune costume. Anul acesta, în cursa pentru trofeele Gopo au intrat inițial 124 de producții, care au fost jurizate, iar doar unele dintre acestea au intrat ulterior în competiția oficială.
Astfel, 5 filme s-au calificat pentru categoria principală, Cel mai bun film de lungmetraj – este vorba despre Comatogen (în regia lui Igor Cobileanski), Dinți de lapte (r. Mihai Mincan), Kontinental ’25 (r. Radu Jude), Nu mă lăsa să mor (r. Andrei Epure) și documentarul Tata (r. Lina Vdovîi, Radu Ciorniciuc – poți citi aici un interviu cu regizoarea).
Dinți de lapte conduce topul celor mai nominalizate filme, apărând în 12 dintre categorii, printre care și cea pentru cele mai bune costume – acestea au fost realizate de Dana Păpăruz. În ambele categorii se regăsește și Cravata Galbenă, producția cu John Malkovich în rolul dirijorului Sergiu Celibidache, care a intrat în cursă cu 8 nominalizări, inclusiv pentru Alessandro Lai, Alina Cristina Dan, Oana Gorunescu, Carmen Moldovan, realizatorii costumelor filmului.
În aceeași categorie a premiilor Gopo, unde trofeul a fost acordat de Roxana Voloșeniuc, s-au mai înscris și proiectele Catane – o comedie despre o inspecție neașteptată într-un sat în care prea mulți cetățeni și-au declarat dizabilități (costumele au fost realizate de Cristina Barbu); satira lui Radu Jude, Dracula (cu costume semnate de Cireșica Cuciuc) și Duel în trei, un film de Iura Luncașu despre un tânăr care se reîntoarce în satul natal pentru a cere mâna unei văduve – costumele au fost concepute de Ruxandra Bușneag.
Printre nominalizații ediției aniversare a premiilor Gopo s-au mai numărat regizorii Igor Cobileanski, Mihai Mincan, Radu Jude, Andrei Epure și Tudor Giurgiu, dar și actorii Daniela Nane, Ilinca Hărnuț, Eszter Tompa, Cosmina Stratan, Coca Bloos, Daniel Popa, Andrei Aradits, Ben Schnetzer, Mircea Andreescu.
Peste 700 de profesioniști din industria filmului românesc au fost invitați să voteze câștigătorii ediției, iar nominalizările finale au fost stabilite de două jurii de preselecție – unul pentru lungmetraje (constituit din criticii de film Irina Margareta Nistor, Alin Ludu Dumbravă, Andrei Șendrea, regizorii Bogdan Mureșanu și Andrei Tănase, actrița Elvira Deatcu, producătoarea de film Oana Iancu, directorul de imagine Alexandru Sterian, monteurul Eugen Kelemen, scenograful Cristian Niculescu și creatoarea de costume Dana Anghel); și unul pentru scurtmetraje (alcătuit din: redactor-șef Films in Frame Laura Mușat, regizorii Isabela Tent și Paul Negoescu, monteurul Tudor D. Popescu și Cătălin Anchidin, promotor film).
Trofeul Gopo pentru cele mai bune costume, acordat de Roxana Voloșeniuc, a fost adjudecat de echipa filmului Cravata Galbenă, formată din Alessandro Lai, Alina Cristina Dan, Oana Gorunescu, Carmen Moldovan.
Foto: PR
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/05/3_dinti-de-lapte-1024x683.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/05/cravata-galbena-1024x683.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/05/dracula-1024x683.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/05/catane-683x1024.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/05/duel-in-trei-1024x685.jpg)