Actrița Aishwarya Rai Bachchan și fiica ei au fost diagnosticate pozitiv cu coronavirus

Actrița indiană Aishwarya Rai Bachchan și fiica ei, Aaradhya, în vârstă de 8 ani, au fost depistate pozitiv cu coronavirus.

Actrița Aishwarya Rai Bachchan și fiica ei au fost diagnosticate pozitiv cu coronavirus

Aishwarya Rai Bachchan și fiica ei, Aaradhya, au fost diagnosticate pozitiv cu coronavirus. Soțul actriței, celebrul actor de la Bollywood Abhishek Bachchan, dar și tatăl său, Amitabh Bachchan, au fost testați pozitiv și amândoi sunt internați într-un spital din India. 

Soțul actriței, Abhishek Bachchan, în vârstă de 44 de ani, a fost cel care a anunțat pe Twitter că Aishwarya Rai Bachchan a fost depistată pozitiv cu coronavirus. „Aishwarya și Aaradhya au fost testate pozitiv pentru COVID-19. Ele vor sta în carantină acasă. Restul familiei, inclusiv mama mea, au fost testați negativ”, a spus Abhishek Bachchan pe Twitter.

De asemenea, a mai spus că atât el, cât și tatăl lui, vor mai rămâne în spital și și-a încurajat urmăritorii să fie precauți. „Tatăl meu și cu mine vom rămâne în spital până când doctorii vor decide. Vă rog să vă luați toate măsurile de siguranță și să aveți grijă. Respectați toate regulile”, a mai spus Abhishek Bachchan.

Aishwarya Rai Bachchan și Abhishek Bachchan s-au căsătorit în 2007. În 2011 cei doi au devenit părinți. Actriță și fostă câștigătoare a „Miss World”, Aishwarya Rai Bachchan a făcut trecerea de la modeling la actorie în 1997, având o carieră de succes la Bollywood, dar și la Hollywood, odată cu apariția ei în filmul The Pink Panther 2. 

Potrivit Worldometers, se estimează că în India sunt 879.487 de cazuri de coronavirus, dintre care 23.194 de persoane au murit, iar 554.429 s-au recuperat.

Citește și:
Un medic de la secția de terapie intensivă avertizează: „Nu există pacient asimptomatic

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people