Actorul Adrian Nartea va deveni tată pentru a doua oară

Actorul Adrian Nartea, pe care îl știi cu siguranță din serialul VLAD, va deveni tată pentru a doua oară.

Actorul Adrian Nartea va deveni tată pentru a doua oară

Actorul Adrian Nartea, pe care îl știi cu siguranță din serialul de succes Vlad, difuzat de ProTV, va deveni tată pentru a doua oară. Soția lui, Alina, este însărcinată în cinci luni, iar cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului.

Invitat în emisiunea La Măruță, actorul Adrian Nartea a anunțat că familia lui se mărește, soția lui, Alina fiind însărcinată din nou. Cei doi mai au o fetiță, Mara, care are aproape 5 ani.

Actorul a dezvăluit că bebelușul pe care îl așteaptă va fi tot fetiță, deși și-ar fi dorit un băiețel. Adrian Nartea a mai precizat că sarcina nu a fost programată și că el și soția lui nu se așteptau să devină părinți din nou. „Eu mi-aș fi dorit băiat”, a declarat actorul care interpretează rolul principal din serialul Vlad.

Adrian Nartea, în vârstă de 39 de ani, și Alina Ferinceac, în vârstă de 36 de ani, formează un cuplu de mai bine de 10 ani. Cei doi s-au cunoscut în 2010, în Tunisia, unde se aflau pentru o ședință foto.

Însă, vorbind despre actorii din serialul Vlad, îți dezvăluim că nu numai Adrian Nartea urmează să devină părinte pentru a doua oară. Actrița Olimpia Melinte, în vârstă de 33 de ani, interpreta personajului Eliza Dragomir, a anunțat că urmează să devină mamă pentru a doua oară. Actrița mai are un băiețel, Sasha, care a venit pe lume în 2014.

„A fost o perioadă grea, în care m-am luptat și cu grijile, și cu decepțiile profesionale, care au intervenit în urma restricțiilor de călătorie, și cu multe alte neîmpliniri care au derivat cumva din problemele cu care se confruntă societatea. Dar acest bebeluș, care crește acum în mine, mi-a adus liniștea și echilibrul de care aveam nevoie și speranța că, totuși, mai devreme sau mai târziu, va fi bine. Primele trei luni mi-au dat mari bătăi de cap. Îmi părea așa de rău că nu mă puteam bucura realmente de ceea ce mi se întâmplă”, a povestit Olimpia Melinte într-un interviu acordat Viva!.

Citește și:
Gigi Hadid a scris o scrisoare emoționantă fanilor după nașterea fiicei sale

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people