In lumea lui Catalin Nastasoiu

Catalin Nastasoiu este genul acela de om despre care, odata ce l-ai intalnit, simti nevoia sa povestesti tuturor. Are o personalitate magnetica si o privire care pare ca te diseca si iti face inventarul complet in cateva secunde. E un barbat cu o aparenta aspra, dar emana si o anume caldura care te face sa-l asculti fara sa clipesti sau sa bagi de seama trecerea timpului. Intalnirea mea cu el s-a datorat expozitiei „RONATIV. 3 Gratii de la Galateca si unei prietene care a stiut sa-mi spuna despre Catalin Nastasoiu exact atat cat sa-mi starneasca dorinta de a-i vedea Gratiile si de a-l cunoaste. Pana sa va povestesc, la randul meu, despre RONATIV, sa vi-l prezint mai intai pe artist.

Nascut in Buzau si stabilit – momentan – in New York, Catalin Nastasoiu isi exprima creativitatea in doua directii care ii definesc, cum mi-am dat seama in timpul conversatiei noastre, viata, personalitatea si intelectul: pe de-o parte, ceramica pe care o modeleaza cu mainile si, pe de alta parte, designul grafic, realizat pe computer. In termeni biografici, acest balans intre cele doua medii de exprimare s-ar traduce cam asa: pasionat de arta modelarii lutului, Catalin Nastasoiu urmeaza cursurile Academiei de Arte din Bucuresti, insa, dincolo de timpul petrecut in atelierul de ceramica, incepe, inca din studentie, sa lucreze in echipa care urma sa lanseze cu tam-tam si artificii prima televiziune comerciala nationala din Romania, respectiv PRO TV. Cariera sa in televiziune urmeaza o ascensiune rapida, iar Catalin Nastasoiu face parte – ca Broadcast Designer, Graphic Designer si Design Producer – din echipe care lanseaza televiziuni in Romania, Polonia si Slovacia.

Acea perioada, Catalin Nastasoiu o vede azi ca pe o epoca a inocentei si entuziasmului, a mesajelor pozitive si dorintei de a face lucruri frumoase. „Oamenii erau pe-atunci foarte entuziasmati si pusi pe treaba. Nu-si cantareau abilitatile in salarii sau beneficii. A fost o perioada in care s-a construit foarte repede, cu inocenta, naivitate si foarte mult mimetis. Lucruri care, iata, inca mai stau in picioare, daca ne gandim ca toata media de astazi se sprijina pe un grup de oameni care au facut un sistem eficient de livrare a comunicarii, pe vremea cand aveam 99% content si foarte putin ambalaj. Acum avem 99% ambalaj si scotocim dupa un continut pe care nu mai stim sa-l facem.

In 2000, paraseste brusc media si se intoarce la ceramica. Infiinteaza Atelierul de ceramica Cucuteni si imi spune ca s-a relaxat foarte mult. „A fost un fel de an sabatic, pentru ca nu am simtit ca am muncit, am facut-o cu atata placere! Am putut chiar sa ma sustin financiar si mi-am dat seama ca este o indeletnicire lucrativa – sigur, mai putin decat media, dar lucrativa. Insa anul sabatic al lui Nastasoiu chiar atat a durat: un an. Experienta in media o simtea cumva nefinalizata, asa ca trebuia sa o continue: „Incepusem un lucru pe care nu-l terminasem. Nu puteam sa spun ca sunt specialist in comunicare sau ca stiu sa fac lucrurile pe care as fi putut sa le fac. Si atunci am avut nevoie sa ies din sistemul in care ma aflam si sa cer gazduire in sistemul care iti solicita la maximum capacitatile. Si pentru ca acolo s-a inventat povestea, acolo m-am dus. Adica in America. „Cum ai plecat?, il intreb. „Ti-ai luat valiza si sotia si-ati plecat? „Nu, imi raspunde cu o mina impenetrabila. „Mai intai mi-am vandut masina. Am vandut tot ce aveam si i-am dat mamei, ca sa nu am nici un motiv pragmatic pentru a ma intoarce.

Imi povesteste ca in primele sase luni, pana sa obtina dreptul la munca (tinea neaparat ca sederea lui sa fie total legala), venea zilnic in Central Park si desena, pentru ca ii era dor sa faca crochiuri. Apoi, la un party, a cunoscut pe cineva care, afland cu ce se ocupa in Romania i-a cerut sa-i faca o prezentare de vanzari pentru un program de televiziune. „Omul era de la o casa de productie care lucra cu Paramont Pictures. Am zis da cand a trebuit. E adevarat ca m-am dus acasa si am inceput sa cercetez cum se fac lucrurile alea la ei. Am avut trei saptamani pentru proiect – doua saptamani am studiat, iar in a treia mi-am facut treaba si au fost foarte multumiti. Au venit si in anii urmatori la mine. Asa mi-am facut eu intrarea in media acolo. Mi s-a confirmat ca in America exista o randuiala foarte clara in modul in care iti gasesti locul, daca stii sa ti-l apreciezi onest. Orice meserie este la fel de respectata, pentru ca isi are locul clar intr-un lant. In plus, acolo informatia curge la momentul care trebuie, pentru ca toata lumea stie sa aprecieze timpul de care are nevoie cineva pentru a-si livra bucatica. Se comunica foarte mult, nu esti o celula izolata intr-o eprubeta, care da din maini si din picioare. Si sistemul este facut in asa fel incat sa reusesti, sa muncesti, sa-ti iei salariul, sa platesti taxele cu care se face instructura, sa mergi bine cu masina etc., etc.

Cu toate ca vorbeste frumos despre Statele Unite, ca despre locul care ii ofera cadrul necesar evolutiei profesionale, nu sesizez, oricat de atenta sunt (si oricat insist cu intrebarile), vreo urma de caldura sufleteasca atunci cand vorbeste despre aceasta tara – da, se aude aprecierea, respectul, admiratia, dar nu iubirea. Cu totul alt fel se construieste discursul lui Catalin Nastasoiu cand vorbeste despre Romania. Si vorbeste mult despre Romania – si aici, si in State –, caci despre asta e RONATIV. Ideea a pornit, dupa cum a povestit de multe ori artistul, de la o serie de conversatii cu prieteni dragi, in care revenea constant ideea ca Romania reprezinta o cultura prea mica pentru a avea un impact rezonabil in cultura contemporana (un leitmotiv foarte popular printre romani, de altfel).

„Intrebarea mea a fost «Cat de mica?». Mi-am propus sa o transpun intr-o unitate masurabila. Ei bine, cea mai mica unitate masurabila a unei imagini este punctul – sau pixelul, in cazul unei imagini digitale. Pentru ca lucram cu imagini digitale, am luat pixelul ca element masurabil si l-am descris ca atare. Mai exact, a luat conturul Romaniei si l-a folosit pe post de pixeli pentru a compune imagini si mesaje identitare. „Am expus prima imagine pe web – era, in fapt, o panza de paianjen in care se citea foarte usor harta Romaniei si, daca maresti de 6.400 de ori imaginea, vezi ca firul de panza este facut din «pixeli de Romania». Pixelul acesta, pentru ca era vorba de unitatea de masura din imaginea mea nativa, l-am numit Pixelul Ro din imaginea mea nativa.

A inceput sa posteze pe Facebook imaginile (care semanau cu layout-ul unor coperti de revista), a creat si un blog RONATIV, a starnit conversatii – „caldute, zice el –, opinii pro si contra, in fine, reactii de tot soiul, de la „asta ar trebui sa fie imaginea Romaniei pana la „de ce s-a gandit la asta tocmai el si nu oficialii?. „Probabil pentru ca eu personal am avut nevoie de o unitate de masura a imaginii mele, fiind plecat din tara si avand nevoie de un motiv de conversatie identitara; iar formula vizuala mi-a fost mie cel mai la indemana, pentru ca mai degraba comunic vizual decat verbal. Cu alte cuvinte, a fost un demers personal.

Identitatea este un subiect foarte important pentru Catalin Nastasoiu, care de altfel se prezinta in America drept „Catalin Nastasoiu din Buzau, Romania (in State, o tara de emigranti, intrebarea „de unde esti? este foarte comuna). Pentru el, doar o identitate solida si asumata genereaza actiuni de impact. „Daca nu ai o identitate solida, ceea ce faci ca entitate activa nu poate avea decat o rezonanta vaga, o expresie plana. Iti lipseste o dimensiune. Eu nu am prea multe convingeri la care pot face apel, sunt un om care se indoieste foarte mult. In schimb, stiu ca lucrurile au un inceput si un sfarsit, care la randul sau devine un inceput pentru altcineva, care trebuie sa-l continue. Dar inceputul ala nu incepe cu noi, asa incat este imposibil sa nu faci apel la originile care te-au adus pe tine, de fapt, in expresia actuala.

Imi spune lucrurile astea fara accentele patetice care insotesc de multe ori discursurile identitare. „Nu e nimic pasunisto-nationalist in iubirea mea fata de Romania. Eu sunt putin mai pragmatic. Din acest pragmatism, ma gandesc eu, au iesit si obiectele care umplu spatiul galeriei Galateca in momentul acestei conversatii – obiecte la care ba trag cu ochiul, ba simt nevoia sa le mangai contururile gratioase. „Gratiile lui Nastasoiu sunt reprezentari ale feminitatii in trei stadii majore ale vietii – si, marturiseste artistul, un omagiu adus femeii romane. Conturul Romaniei a trecut de la dimensiunea plana a pixelului la stadiul de layer care construieste un obiect. Iata cum povesteste artistul ca a ajuns aici: „In 2012 mi-am dat seama ca trebuie sa ies din virtual cu un obiect fizic si am inceput sa dezvolt cateva concepte. Si tot lucrand, ajungeam mereu inapoi la originile artei de pe pamanturile noastre. Vezi ca asa le-am si asezat acum, in formula soborului zeitelor de la Cucuteni. Am simtit nevoia sa-mi dezvolt cateva caractere. Cine ar fi putut participa la aceasta sedinta in care se discuta prezentul, destinul, trecutul, manifestarile comunitatii satului stravechi? Iti dai seama ca nu oricine. Intra numai femei echilibrate. Prototipuri. Le-am dat trei nume: Mandra este adolescenta, cea plina de potential – si se vede de la o posta ca-l are; desi calca nesigur, este sigura ca vrea sa faca parte din viata comunitatii. Urmeaza Pantecoasa, cum ii spun eu, Perechea, cea care da nastere, cea care este in spatele succesului vanatorului sau constructorului de colibe, cea care il implineste… Apoi, desigur, Stalpul casei, cea care si-a atins maturitatea din toate punctele de vedere si care, desi subreda, este teapana, dreapta. Pe ea ne sprijinim in final, la ea ne ducem sa ne destainuim fara sa ne fie teama ca vom fi judecati. Suntem primiti cu blandete, ea a trecut prin varstele prin care am trecut noi si prin care vom trece pana la varsta ei. Are o verticalitate neindoielnica.

Obiectele, facute din portelan si lucrate manual la fabrica de portelan Apulum din Alba Iulia (a fost ambitia artistului sa faca totul in Romania), pot parea „profanilor niste vaze cu forme armonioase, avand la baza conturul tarii. Ceea ce e OK, pana la urma in orice forma de arta exista niveluri diferite de receptare. Daca, insa, ii atasezi viziunea care le-a dat nastere, totul capata noi dimensiuni. Catalin Nastasoiu e de aceeasi parere: „Orice obiect de arta are o poveste pe care o vei savura numai daca vrei sa o afli. Daca nu vrei, vei spune «Ah, niste plastic!». Avem aici un obiect decorativ, un obiect functional, un obiect conversational. Are mai multe valente. Daca vrei sa il transformi intr-o vaza, intr-o vaza il vei transforma. Daca vrei sa il transformi in cadou si sa incepi o poveste pe care sa o duci mai departe, poti sa faci si asta. Daca vrei sa spui «Eh, kitsch!», si asta poti sa faci, fara nici o suparare. Este exact ce vezi tu din obiect.

In ceea ce priveste urmatoarele proiecte, artistul spune ca are mult mai multe decat poate gestiona la momentul acesta. „Sunt putin incapatanat, vreau sa fac obiectele in Romania. Spun «incapatanat» pentru ca aici sunt cateva elemente care nu pica unde si-ar avea ele locul. Nu critic. Lucrul acesta nu se face in doi-trei ani. E nevoie de exercitiu si sarguinta. Imi spune ca asa l-a invatat bunica lui: sa cinsteasca oamenii si sa fie sarguincios. „Din sarguinta se pot naste foarte multe lucruri. Se poate naste dragoste, respect. Noi suntem prea coplesiti de dispretul cotidian – de la cea mai mica neintelegere in trafic pana la zona socio-politica! Si atunci, sa generezi opusul dispretului e un exercitiu, poate, futil, dar eu imi asum aceasta inadecvare la realitate. Mie imi face bine. Nu ma izolez, dimpotriva, incerc sa ma conectez. Activitatea de a te conecta – si nu prin click – imi este foarte draga si am invatat-o in satul Varteju, comuna Lopatari, judetul Buzau. Acolo am invatat ce inseamna o comunitate de oameni care se ajuta intre ei, isi au fiecare rostul lor si sarbatoresc impreuna. Am plecat, in tinerete, dintr-un spatiu plin de armonie, dintr-o relatie cu natura, de fapt, si am ajuns intre blocuri. Mi-am satisfacut nevoia de adrenalina, am avut parte de bungee-jumping-urile meseriei mele, caci fara asta nu se poate. Am avut satisfactii si indeajuns de multe esecuri incat sa invat mai mult.

Acum, Catalin Nastasoiu stie ce vrea si stie cum sa le raspunda celor (nu putini) care il intreaba – un alt leitmotiv local – „Ce cauti, mai, in tara asta?. De fapt, raspunsul este ca nu exista nici un raspuns: „Este un racord acolo pe care nu ai voie sa incerci sa il deslusesti. Sunt aici pentru ca sunt aici. Iubesc pentru ca iubesc. Sunt atasat de locul asta pentru ca sunt atasat de locul asta. Performez mai bine intr-un alt sistem, este adevarat, dar asta nu are absolut nici o legatura cu ADN-ul meu. E ca si cum te-ai intreba de ce ai ADN-ul pe care il ai, ce cauti tu in ADN-ul pe care il ai. De fapt, este taman invers. Ce cauta acest ADN in mine? Asta este raspunsul: nu ce cautam noi intr-un loc, ci ce ne aduce pe noi constant intr-un loc care, intamplator, e locul originii noastre. E o intrebare pe care nu o pui.

Foto: Cornel Lazia

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK