Stand up for comedy

Oprindu-se cu greu din hohotele de ris provocate de show-urilepe care a trebuit sa le vizioneze pentru a documenta acest articol, Alina Baisan a stat de vorba la modul cel mai serios cu oamenii care au facut din stand-up comedy-ul romanesc un fenomen.

Stand up for comedy

La Pia-n copac

Intr-o incapere ceva mai mare decit o garsoniera confort unu, cu par­chet decorat cu ghinde si truchiuri de artar pictate pe pereti, priete­nii lui Serban se aduna zgo­motosi la cele citeva mese. Martea trecuta ap­lau­zele lor l-au ajutat sa iasa pe primul loc la Open Mic, concursul de stand-up comedy pentru amatori care se petrece de doua ori pe sap­tamina „La mine-n copac”. Daca iese si de data asta primul, va cistiga 50 de euro. Daca iese si data vii­toa­re, isi va dubla cistigul. Pia are banii pregatiti in poseta turcoaz. Pia vine de la Olimpia – un nume care mereu i s-a parut prea pre­ten­tios – si ea e proprietara casutei din copac, unde tinerii care vor sa devina stand-uperi pot urca pe scena timp de cin­ci mi­nu­te sa-si spuna numarul. Ochii albastri sclipitori ii joa­ca deasupra ochelari­lor maro lasati pe virful nasului si parul blond ii iese de sub pa­la­ria albastra pe care o are de la modista ei din Paris. Asta pentru ca Pia merge des la Pa­ris, orasul in care a fugit pe vremea lui Ceau­sescu, a locuit timp de doua­zeci de ani si a facut teatru de impro­vizatie si stand-up comedy in doua café théatre.

Trecind asta-vara pe linga o agentie imobiliara, i-a venit ideea sa caute un spatiu pentru o cafenea. „Locul acesta m-a atras inainte sa-l fi vazut vreodata. I-am spus «La mine-n copac» gindindu-ma la casutele copiilor din co­paci, niste locuri idilice unde nu ajung regulile parintilor, unde sint liberi sa faca ce vor ei. Asa si aici, urca pe scena si sint liberi sa spuna ce vor.” MC-ul serii, cel res­pon­sabil cu introducerea concu­ren­ti­lor si cu mentinerea atmosferei, e Toma, cunoscut in bra­n­sa pentru ca intr-o vacanta la Londra a cistigat seara de Open Mic in clubul The Comedy Store. O vreme a facut parte si din trupa de stand-up Aristocratii, insa acum lucreaza mai mult pe cont propriu sau tine spectacole impreuna cu Sergiu, de care veti mai auzi in acest articol.

Revenind la concurs, primul concurent care urca pe scena e Gabriel. Pia imi sopteste ca e din Pitesti si ca vine impreuna cu prietena lui in fiecare marti si joi si, chiar daca nu prea ii ies glumele, nu renunta niciodata. Desi nu e prima data la Open Mic, Gabriel are emotii, pe care incearca sa le ascunda in spatele perdelei de bancuri deocheate. La Pia-n copac nu func­tio­neaza cenzura. Fiecare vorbeste cum crede de cuviinta, si atita timp cit gluma e buna, scrupulo­zitatile legate de limbaj nu-si au locul. Se mai perinda citiva baieti la microfon, iar Raul e primul care face publicul sa rida cu adevarat. Dupa care se asaza pe canapea si asteapta dezno­damintul butonindu-si telefonul, desi stie deja ca tot Serban, cel cu galeria de prieteni, va culege laurii in aceasta seara. Serban e ultimul concurent. Are materialul destul de bine structurat, dar nu se descurca la fel de bine ca data trecuta. „Tine foarte mult de public”, imi spune Pia. „Francezii au o vorba: «Se poate ride de orice, nu cu oricine». Citiva dintre baietii din aceasta seara au fost mult mai buni data trecuta. Sint unii care vin prima oara si sint foarte buni, altii care incearca de zeci de ori si nu evolueaza. Prima oara cind am organizat Open Mic a fost un baiat foarte bun, dar nu a cistigat si nu a mai venit apoi niciodata. |mi pare tare rau de el, pentru ca era chiar foarte talentat.” Dupa desem­na­rea cistigatorilor, aplauzele si imbratisarile de final, Toma il ia deoparte pe Serban si ii da citeva sfaturi despre cum trebuia sa isi structureze mai bine materialul: „Gluma cu Victoria Lipan si Angelina Jolie a fost cea mai tare. Cu ea trebuia sa inchei. Ultimele doua poante n-au mai fost la fel de bune, pentru ca le-ai zis dupa gluma cea mai tare. Bine, chestiile astea se invata in timp. Ai fost foarte bun!”

Inceputurile de la Deko

Tocmai ati fost martorii indirecti ai luc­ru­rilor care se intimpla intr-una din cele mai re­cent deschise pepiniere unde se anunta vii­torii umo­risti. Stand-up-ul romanesc s-a nascut insa in alta parte, intr-un loc la fel de pri­mitor si devenit ulterior emblematic pentru fenomen. Cel care a avut initiativa gaz­dui­rii spectacolelor de stand-up comedy la Café Deko a fost Dan Chisu. „Era prin 2004 cind am deschis Café Deko in incinta Teatrului National. Ideea mi-a venit dupa ce am realizat ca nu exista acest gen de umor in Romania. Ceea ce facea Doru Octavian Dumitru era mai mult un one man show. Si vazusem in America cit de greu este sa te urci in fata unui pu­blic consumator de alcool cu o bere in fata si sa-l faci sa rida fara sa-i spui bancuri. Sa incerci sa-ti extragi umorul din surse noi, cum ar fi politicul, sexul sau etniile conlocuitoare fara, repet, sa spui bancuri. Si chiar disparusera bancurile. De fapt, asa se intimpla si in America: «sex, politics and blacks».

Primele anunturi prin care promovam acest gen de umor sunau ceva de genul: «Vreti sa rideti cu Stela si Arsi­nel? Nu aveti ce cauta aici!». Noi pro­puneam o al­ter­nativa de week-end oamenilor fara preju­de­cati, cu sim­tul umo­rului si care se puteau re­ga­si in spectacolele noastre. Asa au apa­rut primii spectatori, majoritatea lor studenti. Intr-o seara, Bobo, pri­mul stand-uper cu norma intreaga din Café Deko, m-a sunat si mi-a spus: «E arhiplin. Sint aproape 30 de persoane».” Bobo a adunat trupa initiala. Multi dintre cei care au urcat pe scena la Deko erau studenti, unii dintre ei la actorie, altii la UNATC sau la „Spiru Haret”, altii de la facultati in care nu se regaseau. Glumele lor erau despre viata din camin, profesori, emisiuni TV, vedete. Bobo vorbea cu accent oltenesc, Bordea venea din Moldova si fiecare facea misto de accentul celuilalt.

„Multi au trecut pe acolo”, isi amin­teste Dan Chisu. „Unii cu texte tra­duse din stand-uperi renumiti, altii cu numere din teatrul de comedie. Nu dau nume acum, stiu ei cine sint. Dar rabdarea mea de a tine o cafenea care a mers in pierdere cam un an si tenacitatea lui Bobo de a aduna oameni care sa urce pe sce­na, la care s-a adaugat si notorie­tatea lui Seinfeld, care aparuse la TV in Ro­ma­nia, au facut ca locul sa se nas­ca. Cu greu. Asa au aparut a­proa­­pe toti marii stand-uperi ro­mani: Bordea; Vio, Costel si Teo, ca­re au fost pentru o lunga perioa­da tripleta de aur. Bor­dea si Bobo s-au an­trenat in televiziu­ne, dar au revenit din nou, in forta.”

Astazi, generatia acestor stand-uperi tine in priza sali cu un public ceva mai numeros, si platitor de bilet pe deasupra. Un astfel de loc este Club 99, spre care pasesc alert, intr-o seara de simbata, alaturi de Costel, unul dintre cei trei membri ai Sfintei Treimi (Teo – Tatal, Costel – Fiul si Vio – Sfintul Duh), dupa cum sint cunoscuti in bransa. Incalzindu-se cu o bere inainte de show-ul de la opt, imi povesteste de perioada de la Deko. „La inceput aveam un public destul de mic si uneori faceam spectacole care nu mergeau, eram si foarte vulgari pe atunci. Dupa un astfel de spectacol, Dan Chisu venea la noi si ne spunea: «Lasa, ma, c-a fost bine. A fost si publicul mai nasol azi». Tot timpul era in spatele nostru, ne mai ajuta cu cite o poanta, ne incuraja. La inceput eram vreo opt oameni in trupa, dar in timp s-a mai triat treaba: Goga a considerat ca actoria e mai importanta si s-a orientat spre asta, unora nu prea le-a convenit partea financiara, altii au ple­cat pentru ca pur si simplu nu le iesea nimic pe scena si, la un mo­ment dat, din opt am ramas patru: noi trei si Bobonete. Dupa care ne-am certat un pic, Bobo a ales sa mear­ga cu trupa de improvizatie si noi am ramas in formula aceasta de trei. La un moment dat, normal ca, la fel cum un copil trebuie sa mearga la facultate si sa isi lase parintii acasa, am plecat si noi de la Chisu, incer­cind sa facem acelasi lucru pe cont propriu.” De doi ani au deschis Club 99, unde simbata au doua spectacole. In restul saptaminii, un manager le aranjeaza show-uri in diverse cluburi din tara.

 

99% ras

In timp ce lumea se aduna pe la mese, Costel imi povesteste cum a inceput sa faca stand-up. Era student la Automatica si Calculatoare si desi parintii lui stateau linistiti la Bacau, stiind ca baiatul lor are viitorul asigurat, acesta se uita la colegii de gene­ratie si realiza ca ramine in urma. Asta pina cind intr-o seara a urcat pe scena la Deko si si-a dat seama ca are succes. Un actor de la Odeon l-a incurajat sa continue si asa a inceput totul. Intre timp, a dat si la ac­torie.

„La inceput nu scriam ce ur­ma sa spun pe sce­na. Ma gin­deam la ce o sa ­vorbesc in seara respecti­va si atit. Nu prea stiam eu ce e stand-up-ul. Ma uitam la altii cum fac si ziceam: «A, gata, am inteles! Ei vorbesc despre lucruri din viata de zi cu zi si acolo cauta situatiile amu­zan­te». Asa ca mi-am propus sa vor­besc despre niste subiecte mai generale, ca sa prind publicul. Intr-o seara, mergind cu autobuzul care era foar­te aglomerat, m-am hotarit sa vor­besc despre asta. Si observind ce se intimpla in autobuz, am in­ceput sa caut glume legate de el. Seara, cind am urcat pe scena a iesit foarte bine si publicul mi-a dat energie sa duc mai departe gluma si sa fac din ea o poveste intreaga. Dar am dat uneori si peste un public mai dificil si am rea­lizat ca, avind presiunea acestuia in minte, e greu sa te gindesti ce sa mai zici, cum sa mai improvizezi. Asa ca am inceput sa scriu.”

Apar pe rind Teo („Am avut o zi f… rau! Nu stiu ce o sa zic pe scena!”) si Vio („Nu trebuie sa fii sufletul petrecerii in stu­den­tie ca sa ajungi stand-uper. Eu, unul, n-am fost.”). Dar vine si vremea spectacolului si imi iau locul la bar, intrucit toate mesele sint deja ocupate. Timp de o ora jumate, rid pina mi se in­clesteaza falcile si plec gindindu-ma cum de am trait atita timp cu gindul ca romanii n-au cum sa faca stand-up comedy de calitate. Mai ales la noi, unde contextul social le ofera zilnic materie prima.

Sergiu. Teoreticianul

Veti fi surprinsi sa aflati ca in spatele unei jumatati de ora de spec­tacol se ascunde efortul citorva luni de mun­ca, acesta fiind si motivul pentru care un stand-uper pre­zinta o pe­rioada aproximativ a­ce­lasi material pe scena. „Asa e si afara”, imi explica Costel. „Am fost doua seri la rind la un spectacol al lui Doug Stanhope la Caroline, in New York, si acesta a observat ca la o masa din fata sint aceiasi clienti ca in seara precedenta. Si le-a spus: «De ce-ati venit iar? Am acelasi numar ca si ieri». Ei au zis ca nu conteaza, dar pentru Doug era o problema. Asa ca s-a gindit putin, a mai modificat glumele, a mai adaugat cite ceva la ele, ca sa nu plicti­seas­ca.”

Si daca tot am ajuns la partea teoretica, trebuie sa il introduc in scena pe Sergiu, un fel de teoretician al miscarii de stand-up din Romania. Sergiu a inceput sa faca stand-up la Café Deko la prima seara de amatori organizata acolo. Insa fiind pasionat de carti, a ajuns sa ci­teasca foarte mult despre stand-up si a decis sa impartaseasca si altora din cunostintele sale. „Am lansat punchline.ro in 2008 prin forte proprii, dar ajutat totusi pe partea de continut de citiva oameni pasionati (cel putin pe vremea aia) de stand-up comedy. L-am pornit in ideea de a-i ajuta pe cei care erau la inceput sau se gindeau sa incerce, pentru a lamuri publicul larg ce este stand-up-ul si cu ce se maninca, dar si in ideea de a aduna la un loc pentru cei interesati programul spectacolelor.”

Si daca tot vorbim despre ce in­seamna stand-up, n-ar fi rau sa clarifi­cam niste lucruri legate de diferente­le care exista intre umoristii Toma Caragiu, Amza Pellea, baietii de la Divertis sau Doru Octavian Dumitru si actualii stand-uperi. Costel in­cear­ca o definitie: „Un stand-uper bun e un om care priveste tot ce e in jurul lui dintr-un unghi de vedere la care nu te astepti. Incepe sa iti vorbeasca despre un subiect, iar tu in minte iti faci deja niste idei despre subiectul res­pectiv. Si brusc, el vi­ne cu o cu totul alta perspectiva si de aici se naste umo­rul. Un stand-uper vor­beste despre el, nu se as­cun­­de in spatele unui personaj, iar glume­le trebuie sa fie in­ven­tate de el. De aceea am o proble­ma cu Do­ru Oc­ta­­vian Du­mi­tru, care si-a trecut pe postere stand-up co­medy. El nu fa­cea altceva decit sa repo­vestea­sca amuzant un banc, interpreta un personaj. Vorbind la un moment dat cu el, l-am intrebat daca nu s-a gindit sa schimbe gluma de la final. Mi-a raspuns ca e foarte greu, ca si-a format acest stil de cind era tinar.”

Sergiu imi explica si el cum a fost influentat de genul de comedie cu care a crescut: „De obicei incerc sa clarific faptul ca ce facem noi acum nu are prea mare legatura cu ce faceau oamenii astia atunci. Cred ca totusi ei ne-au influentat intr-o oarecare masura. Ne-au facut sa ne dam seama cum nu vrem sa fim. Si astfel, am ajuns sa vrem sa fim mai sinceri, mai putin abstracti, mai concisi, mai directi, sa nu ne ascundem dupa deget, sa nu ne prostim pe scena, sa nu ne folosim de per­so­na­je si costume si sa ne saturam de satira politica. Ne-am saturat de atitea glume despre politica la televizor, la radio, in ziare sau pe Facebook, iar faptul ca ignoram subiectul este felul nostru de a sanctiona ce se intimpla”.

Stand-up-ul e despre orice altceva in afara de politica, dar in special despre sex, relatiile dintre barbati si femei si restul. Nimic nu reprezinta un subiect tabu, iar prejudecatile au cel mai mare potential de a fi exploatate pe scena. Cit despre firile mai sensibile, care prefera teatrul si filar­moni­ca, am o veste proasta: la stand-up se injura. Vestea buna e ca se ride cu pofta. O alta veste buna e ca Bucurestiul nu e singurul loc unde poti vedea spectacole de stand-up. Majoritatea trupelor fac saptaminal turnee prin tara, iar la Cluj si Timisoara exista o miscare locala destul de bine dezvoltata. Sergiu e de parere ca, pentru ca fenomenul sa creasca, e nevoie de cit mai multi oameni care sa faca stand-up. „Si ca sa se intimple asta este nevoie de seri de open-mic (serile amatorilor). Pentru ca, daca apar din ce in ce mai multi care fac asta, atunci publicul va avea de unde alege si nu vom mai auzi la fel de des replica «da’ gluma asta o stim», asta dupa ce venise tot la show-ul nostru acum doua saptamini. Odata ce vor fi mai multi vor aparea stiluri diferite si oamenii vor intelege ca daca nu le place asta, nu inseamna neaparat ca stand-up-ul acela e prost, ci poate e doar altceva.”

Dan Chisu crede ca abia acum incepe totul. „Am vazut multi tineri extraordinari si simt ca cei care sint consacrati au devenit un exemplu pentru viitoarele vedete. Orice s-ar intimpla si oricine ar aparea, gasca de aur a pionierilor stand-up-ului romanesc a intrat in istorie. Si am sa-i numesc in ordinea aparitiei lor pe scena de la Café Deko, pentru a nu crea nici o ierarhie. Le multumesc tuturor: Bobo, Costel Teo Vio, Bordea, si mai tirziu, Badea, Micutzu si Sergiu. Dar lista nu se incheie aici.”

Foto: Guliver

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle