Sesizare la Parchet pentru Dana Budeanu, care instigă la violență împotriva femeilor

Centrul Filia a depus o sesizare la Parchetul General, arătând că Dana Budeanu instigă la discriminare și violență împotriva femeilor.

Ioana Ulmeanu Editorial de Ioana Ulmeanu

Dacă încă mai aveai impresia că Dana Budeanu este amuzantă în vreun fel sau că nu scuipă venin cu fiecare ocazie, te înșeli. Tocmai de asta Centrul Filia a sesizat Parchetul General, aducând în atenția Procurorului General Gabriela Scutea discriminarea și instigarea la violență pe care le propovăduiește cu sârg @DanaJustLove (după cum spune cel mai inadecvat nume de Instagram care a existat vreodată) în pastila video online de mare succes pe care o realizează pe YouTube.

Organizația care susține drepturile femeilor și egalitatea de gen (și care lucrează deseori cu femei victime ale violenței) a sesizat Parchetul după cel de-al 18-lea episod din saga incoerentă care face deliciul internauților, episod în care Dana Budeanu e ocupată, minute bune, să-i sfătuiască pe bărbați cum să își altoiască partenerele, să le spargă gurile sau să inducă teroarea' când acestea nu sunt suficient de supuse.

Evident, în viziunea creatoarei de modă' ajunsă gurul suprem al misoginilor mioritici, vorbele ei sunt un pamflet. Evident, pentru că toată lumea știe că se poate râde de orice, ba e chiar sănătos, mai cu seamă când mare parte din România chiar se uită aprobator la vorbele ei, pentru că oamenilor le place să le confirme cineva de pe un ecran, oricine, credințele.

Și cum să nu sesizeze românii subtilitățile și finețea pamfletului Danei Budeanu atunci când, oricum, una din 4 femei a fost agresată fizic sau sexual de partener la noi în țară? Sau când 72% dintre români cred că femeile ar trebui să fie întotdeauna supuse partenerilor lor? Sau când avem 26.000 de cazuri (cele raportate) de loviri și violențe în familie în țară doar anul trecut?

Dar nu mă credeți pe cuvânt când spun că Dana Budeanu e un personaj toxic (oricum, este pentru prima oară când o spun public, pentru că am avut cumva speranța că, dacă o ignor, la un moment dat ea va înceta să mai existe în online). Să lăsăm chiar vorbele ei să ne convingă pe toți.

Cum ar fi pasajul atât de nostim în care Dana Budeanu spune că „el îi suflă-n mâncărică. Avionul vine… pac, și îi dă (n.n. bărbatul) ei să mănânce. Tre să iei un pumn să-i spargi gura, bă. Nu există așa ceva, bă… bă ce vă spun eu asta-i instinctul masculin. Ele trebuie altoite bă…

Sau, la fel de hilar încât probabil mii de victime ale violenței se tăvălesc de râs chiar acum: „Instigi la violență… Nu instig, tâmpito, sunt figuri de stil. Deci asta, acuma urmează o figură de stil: altoială, bam bam bam. Știți ce e aia altoială? O figură de stil. Figura se numește altoi. Nu există bă, non-stop. Și preventiv. Nu se poate să ajungi sclavet.

Dacă nu mă credeți pe cuvânt, puteți urmări episodul de pe canalul ei – de altfel, un episod foarte popular deja, care arată cât succes au opiniile emise sub paravanul pamfletului de Dana Budeanu, această cugetătoare care a coborât la adâncimi ale mocirlei pe care nici Șerban Nicolae, misoginul de serviciu al politicii românești, nu le-a atins.

Sau, ca să nu fiu egoistă și să vă scutesc de plăcerea vizionării, mai ofer o mostră: „Tu nu o altoiești pe ea. Tu o altoiești pe ea puțin așa… te faci că-ți scapă, înțelegi? Nu trebuie să o atingi neapărat. Că tu dacă te duci spre ea așa ea oricum se ferește. Tu oricum ai vrut, intenția a existat, frica se instalează. Dar se instalează la toate alealalte. Tu faci un bine comunității. Bă, tu devii eroul găștii, la ceilalți fătălăi; ești șmecherul șmecherilor: «Mamă, ai văzut ală cum i-a dat? Pac! Imediat când a comentat i-a întors-o. Băi, ai văzut mă?».

E curios și nou pentru mine să scriu azi despre Dana Budeanu, când ne apasă probleme mult mai importante. Pot doar să sper că nu va mai fi nevoie, pentru că nu este o plăcere și pentru că, oricum, un personaj atât de periculos, care insistă să aibă mereu opinii contra curentului bunului simț, este menit să dispară la un moment dat din viața publică, înapoi din întunecimile din care a venit. Dar, în același timp, nu pot să nu remarc că trăim, de la o vreme, în lumea Danei Budeanu. Că despre ea vorbesc adolescentele la mall, copiii la școală și colegii la dozatorul de apă – că opiniile ei mascate în glume, care nu arată decât o viziune complet eronată despre lume, devin încet-încet ale multora.

Dana Budeanu trăiește într-o lume a contradicțiilor, dovadă că nu stă nici o clipă să își interogheze discursul propriu. E deopotrivă o femeie care prețuiește femeile și una care le urăște. E în aceeași măsură disprețuitoare cu bărbații, dar îi pune pe piedestalul de mafioți pe unii dintre ei, celebrând un tip de masculinitate pe care nu mai dă nimeni doi bani încă din vremurile când Dana Budeanu însăși nu avea gânduri despre asta și nici o platformă pe care să le debiteze oricui. În lumea ei circulă haotic rasisme, xenofobii, o neîncetată glorificare a infractorilor (reali sau din filmele și serialele care îi alimentează credințele și stereotipurile), și deasupra tuturor plutește misoginismul femeii care le urăște pe toate celelalte femei.

Avem de gestionat o criză reală zilele acestea, și se spune că momentele de criză scot ce-i mai rău în oameni. Așa se face, probabil, că Dana Budeanu a ajuns să instige glumeț la altoirea femeilor, așa cum alții propagă zilele astea teorii ale conspirației și știri nocive și false sau se întorc, pur și simplu, în evul mediu prin opinii periculoase despre ceilalți, cei mulți, cei săraci, cei vulnerabili, cei care ne îmbolnăvesc pe toți. E adevărat, e un moment care trebuie gestionat de fiecare dintre noi cu toată responsabilitatea de care suntem capabili. Dar nu putem lăsa o criză ca cea pe care o trăim să fie o scuză ca să ignorăm instigarea fățișă la violență pe care o practică nonșalant Dana Budeanu. Mai cu seamă că, odată cu izolarea, se așteaptă o creștere a numărului de cazuri de violență domestică și multe țări au început să raporteze deja o intensificare a acestor comportamente.

Ce spune Dana Budeanu, incitând publicul la ură și discriminare împotriva femeilor, intră sub incidența articolului 369 din Codul Penal, îndeamnă publicul să săvârșească infracțiuni (art. 368 din Codul Penal) și are ca efect restrângerea dreptului la demnitate personală pe criteriul sex și dreptul la integritate fizică (art. 15 din OG 137/2000 republicată și art 1, art 3 alin 1 din Carta Drepturilor Fundamentale A Uniunii Europene), prin promovarea unor mesaje care normalizează și legitimează violența împotriva femeilor, promovând stereotipurile de gen și sexismul.

Art. 368: „Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Art. 369: „Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Citește mai jos postarea de pe contul Centrul Filia.

Citește și:
Un model român care a cunoscut pandemia de coronavirus pe două continente povestește experiența prin care trece

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din lifestyle