Partenerul ți se pare trist și lipsit de energie? Cum să te raportezi la vulnerabilitatea lui și ce capcane poate ascunde această etichetare

Un partener trist, apatic nu scoate mereu în evidență partea ta blândă, conținătoare emoțional. Deoarece trebuie să te descurci cu propria neputință.

Pentru tine partenerul era invincibil, puternic, determinat, omul care nu se lăsa doborât de nimic, care mereu găsea soluții și reprezenta pârghia ta de susținere. Iar când devine trist, lasă garda jos și îi vezi vulnerabilitatea… pur și simplu nu știi ce să faci cu ea. Un punct bun de reconectare emoțională și reconsiderare a tiparelor tale de gândire.

Punerea pe piedestal

Da, toate atributele de mai sus creau un dezechilibru în relația voastră. Nu te raportai la partenerul tău ca la un egal, o persoană cu care faci echipă, ci ca la un invincibil pe care îl admiri, uitându-te în sus la el și la piedestalul pe care l-ai pus. Ce presupune asta? Distanță și plasarea responsabilităților către partener, nu conectare emoțională și împărțirea responsabilităților. Iar cu cât soclul este mai înalt, cu atât și așteptările tale sunt mai înalte, inclusiv așteptări în ceea ce privește capacitatea lui de a-și gestiona emoțiile.

A fi vulnerabil nu înseamnă că e slab

Din unghiul acesta al gestionării emoțiilor și așteptarea ca el să fie mereu dur și de neatins, se creează o imagine nerealistă a ceea ce presupune universul interior al unei persoane, în cazul de față partenerul de cuplu. Ca și cum el nu simte dezamăgire, teamă, tristețe, neputință. Iar dacă le simte automat primește eticheta de slab, nu că ar avea emoții normale pentru oricine. Când și în relație cu cine ai învățat tu că un bărbat e 100% puternic? Ce ai tu de câștigat dacă el este doar puternic? Dar de pierdut? Cum e relația cu un bărbat puternic? Ce ai mai avea nevoie de la el și nu ai primit? Vrei lângă tine o persoană sau o stâncă?

Partenerul ca oglindă

Dar oare ce fel de relație ai tu cu propria ta vulnerabilitate? Îți lași spațiu să simți emoțiile negative, să le lași să fie? Ori le respingi, le ignori? Nu te-a învățat nimeni cum să ai grijă de tine și să-ți oferi blândețe, generozitate și ca atare acționezi similar și în relațiile tale? Respingerea vulnerabilității partenerului poate indica respingerea propriei vulnerabilități și e un semnal important că e necesar să lucrezi în primul rând tu cu tine în această direcție.

Teama și neputința

Oh, da, pot fi copleșitoare. Îl iubești și vrei să îi fie bine, iar când observi cât este de dezactivat comportamental, de prăbușit emoțional, se apasă la tine butonul de panică. Și fugi de vulnerabilitatea lui, ca în felul acesta să fugi de faptul că te simți neputincioasă și nu știi cum să îl ajuți. Ori ai încercat și ai realizat că nu poți, iar nevoia ta obișnuită de control este frustrată? Fă o evaluare, de cât timp se simte el trist? Sunt episoade sau vorbim de o perioadă lungă, consistentă? Lucrurile stau chiar atât de rău în realitate sau le amplifici tu gravitatea datorită anxietății care te vizitează? Această tristețe îi afectează viața într-un mod palpabil? Ați discutat și luat în calcul un ajutor specializat?