Cabiria Morgenstern a cerut ajutor. Merită și scuze

Cabiria Morgenstern a ajuns subiect de știri pentru că a cerut sprijin ca să își crească copilul. Pentru asta, merită scuze și solidaritatea noastră.

De ieri încoace, Internetul a decis că o tânără mamă care cere ajutorul comunității sale pentru a-și crește copilul reprezintă o îndrăzneală de neiertat. Mai mult, că e cerșit. Ba chiar că e o știre. Uite ce s-a întâmplat. Actrița Cabiria Morgenstern a cerut, pe contul său de Instagram, sprijinul comunității care o urmărește pentru a-și duce copilul la mare pentru prima dată.

„O să plec în prima vacanță cu bebe la mare. Dacă vreți să îi luați un cadou de first beach trip pentru că urmează să fac o listuță de necesități și mi-ar prinde bine să mai reduc din costuri. Sau dacă sunteți mămici și aveți chestii de donat/recomandări/sfaturi. De asemenea, trebuie să cumpăr baby gate că nebunu’ ăsta să mișcă repede ca un gândac și trebuie să îl protejez de scări”.

Ce e în neregulă aici? Evident, nimic. Asta dacă ai crescut, ca mine, în țara asta în care aproape fiecare copil a fost crescut cu căruciorul, pătuțul, hainele și o mulțime de alte acareturi care mai ajutaseră la creșterea altor copii și care și-au continuat viața servind, mai departe, altor mame și altor prunci, după ce nu mi-au mai fost de folosință mie. Pasarea acestor obiecte folosite câteva luni, uneori doar săptămâni, între șiruri întregi de mame e una dintre cele mai primare demonstrații de solidaritate pe care le-am văzut. Sling-uri, sterilizatoare, jucării, cărți: toate lucrurile astea sunt făcute să circule și au tot circulat, nu doar în copilăriile noastre comuniste sau imediat după, ci și acum, când mi-am văzut colegele și apropiatele crescându-și copiii apelând, pe cât posibil, la acest lanț de solidaritate feminină.

Deși îmi e clar că această rețea a empatiei și ajutorului nu e un caz izolat, ea nu mai e, aparent, nici firească. „Nu ți-e rușine să ceri lucruri?” a fost o replică primită de Cabiria Morgenstern la postarea respectivă, împărtășită chiar de ea într-un story. Actrița a replicat, la rândul ei: „păi nu e păcat să trimiți mesaje cu hate pe Internet?”. Saga a continuat, iar Știrile ProTV au decis că faptul că „fiica Maiei Morgenstern” a îndrăznit să ceară ajutor e… subiect de știre: „acuzată că cerșește lucruri pentru bebeluș. Cabiria Morgenstern a anunțat că pregătește o listă cu toate cele necesare și a cerut inclusiv cadouri pentru prima vacanță la mare a copilului: ‘Mi-ar prinde bine să mai reduc din costuri’.”

Cabiria a împărtășit știrea, sugerând ironice aplauze pentru ProTV și comentând:

„by all means, încurajați oamenii să cumpere și să irosească cât mai mult, save the planet with more waste!”, într-un alt story spunând „oh, nuu, hai să nu mai lăsăm oamenii să folosească platformele proprii în beneficiul propriu.(…) Chemați Proteveul că fiica Maiei Morgenstern e anticonsumeristă și i se pare absurd să cumpere lucrușoare pe care bebelușul le va folosi exact o singură dată și preferă, pe cât posibil, să facă schimb cu alte mămici :)))”.

Există o vorbă veche, aproape goală de conținut acum, după ce a fost repetată ani la rând de politicieni, de la Hillary Clinton până la cei autohtoni, cu intenții mai bune sau mai puțin bune. It takes a village to raise a child – e nevoie de un sat ca să crești un copil. Și are expresia aceasta problemele ei, dar ce mai are e un principiu fundamental al solidarității. Sigur, poate să însemne că ne bazăm, mereu, pe munca neplătită a femeilor ca să avem grijă de toată lumea. Poate să însemne, demagogic, că așteptăm de la ele să sacrifice tot în beneficiul perpetuării societății care le tot cere lucruri – inclusiv o maternitate care e acceptabilă doar dacă e prezentată ca fericită, idilică -; fără să ofere mult înapoi. Până la urmă, pe câte creșe, pe câte asistente venite acasă să le asiste cu alăptarea sau colicile, pe cât ajutor se mai pot baza femeile de la un stat (sau o societate) care a abdicat de la misiunea fundamentală de a întruchipa instituțional acest „sat”?

Dar cred că, la baza lui, „satul” cu pricina înseamnă ceva mai elementar. L-am și văzut în acțiune când, șezând împreună cu mulți alți oameni pe băncile unei terase aflate pe un trotuar, ne-am ridicat toți, fără excepție, în secunda în care un copil care se jucase până atunci liniștit s-a apropiat în fugă de strada intens circulată. E, cred, un instinct, ceva primar și, sper, de neoprit, care ne face să ne pese inclusiv de copii care nu sunt ai noștri, care dospește în noi o grijă colectivă.

La satul acela a apelat Cabiria Morgenstern, și bine a făcut. E satul care ne-a permis copilării petrecute afară, liberi, autonomi, în fața blocului, unde mereu se găseau croșetând sau bârfind pe o bancă două sau trei doamne care survolau zona cu privirea și știau în orice moment unde se află fiecare copil. Și e, prea clar, un lucru pe care îl pierdem, nu doar în fapt, ci și din vedere.

L-am înlocuit, în schimb, cei care avem resurse, cu lucruri de cumpărat. Bone, after-school, spații de joacă, tort de la cofetărie în locul celui făcut de bunica aceea care cocea pentru o întreagă scară de bloc. Am putea zice că o întreagă istorie de muncă neplătită își încasează acum prețul cuvenit, dar nu e chiar așa. Pentru că, deși e o muncă prețioasă, grija nu ar trebui să fie o marfă. Ci un efort colectiv, comunitar. Și, desigur, mai ales al statului.

Și mai e ceva. O ambivalență față de maternitate pe care o proiectăm pe fiecare mamă în parte, cu atât mai mult dacă îndrăznește să fie mamă în public. Și pe toate femeile privite ca potențiale mame. Ne dorim, cum ziceam mai sus, ca societate, mame… și copii. Ne îngrijorează la nivel de discurs scăderea demografică, extremiștii se plâng de cotropirea străinilor care ne vor înlocui și propun ca soluții interzicerea avortului sau măsuri împotriva migranților; centriștii se arată îngrijorați de numărul de copii care ar trebui să se nască doar ca să aibă cine să ne plătească pensiile; politicienii propun cenzurarea Internetului sau ajustarea disciplinelor școlare, inclusiv la noi, în numele protejării copiilor. În același timp, aprobăm prin tăcere măsurile de austeritate ale unui guvern care reține valoarea CASS din indemnizaţiile celor aflate în concediu de creștere a copilului.

La nivel individual, lucrurile stau la fel. Maternitatea e frumoasă doar dacă nu o vedem. Dacă o mamă cere ajutor, precum Cabiria Morgenstern, nu mai e o mamă bună. Dacă o mamă se plânge că-i e greu, a încălcat promisiunea nefăcută de nimeni vreodată de a fi o mamă care doar se sacrifică în tăcere. Dacă o mamă nu slăbește instantaneu în momentul nașterii, s-a lăsat pe tânjală și nu se respectă. Dacă e preocupată de propria bunăstare și propriul aspect și are resursele să o facă, își neglijează copilul. Și exemplele ar putea continua, dar concluzia e aceeași. O mamă nu poate câștiga, orice ar face.