Moda pentru femei, facuta de femei

Intre designerii barbati flamboaianti, ale caror aparitii la final de prezentare constituie adevarate show-uri, si femeile designer care, in aceeasi situatie, fac discret cu mina, e o diferenta considerabila. Iar de la succesul unora la cel al celorlalti a fost parcurs un drum complicat. Ioana Ulmeanu se intreaba cind s-a inclinat balanta – iar – in favoarea femeilor.

 

Foarte multa vreme partea creativa a industriei de fashion a fost dominata de figuri masculine puternice, de­signeri staruri care dadeau tonul tendintelor, impuneau siluete si look-uri si dictau tot ceea ce avea sa se poarte. Istoria recenta a modei este centrata pe nume precum John Gallia­no, Marc Ja­cobs, Alexander McQueen, Karl Lager­feld sau Valentino, personalitati puternice si, fara urma de indoiala, extrem de talentate. Parcursul lor catre suprematia in industrie a avut retete destul de simple: fie era vorba despre tineri creativi care ajungeau sa isi construiasca imperii de pe urma talentului lor, fie erau nume bine alese sa inlocuiasca persona­je legendare, substitute inspirate care aveau inca de la inceput scopul de­clarat de a invia afaceri cindva stralucite, dar cazute, pentru moment, in dizgratia consu­matorilor. In oricare dintre cazuri, respectivii designeri aveau un lucru in comun, in afara calitatilor lor profesionale: o personalitate de­bordanta, un fel de a fi judecat aspru in alte domenii, dar celebrat intens in lumea mereu schimbatoare a modei.

Lagerfeld a avut rolul ingrat de a readuce in atentia publicului casa Chanel si s-a achitat mai mult decit onorabil de obligatii; in aceeasi masura a facut-o Marc Jacobs in cazul casei Louis Vuitton, din 1998, cind s-a alaturat echi­pei. Dior si Gucci sint alte exemple de case reintinerite prin apor­tul semnificativ al tinerilor de­signeri ex­centrici si foarte marketabili. A fost esential, pentru o vreme, ca designerii care ve­neau sa reconstruiasca afaceri foarte profi­ta­bile sa aiba personalitati puternice, pentru ca in lumea comerciala a modei este bine stiut faptul ca excentricitatea, unicitatea, diferenta vind. Iar de­signerul care vrea sa vinda trebuie sa aiba, deci, aceleasi calitati ca si produsele sale. Este vorba, pe scurt, despre capacitatea de a vinde un vis, nu doar o bucata de mate­rial textil: atunci cind vinzi un obiect, vinzi im­preuna cu el un mod de viata, iar viata de­signe­rului care a gindit respectivul obiect trebuie sa fie la fel de aspirationala ca si visul pe care il vinde acesta.

Astazi, insa, lucrurile s-au schimbat putin. Fie ca designerii respectivi au dovedit, pina la urma, ca vietile lor nu sint nici pe departe atit de perfecte cum ar fi trebuit sa fie (sint celebre deja cazurile lui McQueen, Christophe De­car­nin si, cu ani in urma, Yves Saint Laurent), fie ca au daunat chiar, prin comportament, ce­lor pe care ii reprezentau (iar John Gallia­no este cel mai la indemina exemplu), de­signerii sta­ruri au inceput sa dispara de pe firmament, iar locul lor a inceput sa fie luat, trep­tat, de femeile designer. Desigur, au existat intotdeauna fe­mei de­signer, voci puternice, dar separate, ca­­re au influentat poate moda mult mai puternic decit au facut-o barbatii; dar niciodata fe­meile designer nu s-au mai aflat in aceasta postura de putere si dominatie ca acum.

Cum s-a ajuns aici

Procesul prin care s-a ajuns pina aici a fost unul complicat. In primul rind el poate fi pus pe seama tendintei de depersonalizare a brand-urilor, datorata, la rindul ei, problemelor pe care le-au creat, in timp, personalitatile mult prea puternice ca sa fie tinute in friu. Apoi, desigur, trebu­ie luat in considerare si faptul ca multe dintre casele care vind foarte bine au deja o traditie indelungata, iar fondatorii lor nu mai exista de ceva vreme. Cumparatorii continua, totusi, sa cumpere bunurile in virtutea acelei traditii si a acelei etichete care le-a asigurat, in timp, calitate, iar designerii care lucreaza pentru res­pec­tivele case nu mai sint centrul atentiei cind vine vorba de promovare. Este cazul lui Calvin Klein, care s-a retras de la cirma aface­rii sale lasind loc lui Francisco Costa; al casei Valentino, pentru care lucreaza acum Maria Grazia Chiuri si Pier Paolo Piccioli, sau YSL, al carei designer este Stefano Pilati, si al multor altor brand-uri faimoase: acum, designerii care creeaza sub numele caselor sint cu­noscuti doar specialistilor si pasionatilor. Atita vreme cit designerii isi fac treaba si ramin discreti, brand-ul continua sa aiba o viata proprie in ochii consumatorilor, viata bazata pe traditia deja cunoscuta a casei.

Un alt motiv al sindromului designerului star pe cale de disparitie este, insa, recesiunea. Designerii barbati si-au dobindit statutul si fiindca sint renumiti pentru un fel anume de a privi si de a imbraca femeile. Ei sint cei care au ima­ginat intotdeauna cele mai impresionante si mai extravagante tinute, ei sint cei care au in­ventat It bag si It shoes, piese imediat reco­gnos­cibile care, in timp, au ajuns simboluri ale unui mod de viata. Si acestea nu au fost putine: Hermès Birkin, Hermès Kelly, Fendi Spy Bag, YSL Muse si Downtown au fost, pentru multe dintre noi, mult mai mult decit niste posete. Ele sint intruchipari veritabile ale unui statut aparte, trimit un mesaj clar referitor la clasa sociala din care face parte proprietara si ii certifica acesteia apartenenta la o casta inatacabila a fashionistelor cunoscatoare. Numai ca, pe masura ce anii au trecut, celebrele It bags pentru care existau lungi liste de asteptare au devenit accesibile aproa­pe oricui, moment in care si-au pierdut farmecul. Criza economica avea sa de­vina, mai tirziu, direct responsabila de disparitia posetelor It, tocmai pentru ca ele simbolizau un mod de viata care nu mai este, in astfel de vremuri, considerat aspirational, ci mai degraba iresponsabil. Cele­brele posete au decazut din postura de It in aceea de ac­cesorii ex­centrice pe care doar noii imbogatiti isi mai doreau sa le afiseze.

Responsabilizarea a insemnat, deci, ca femeile cumparatoare de moda au inceput sa se gindeasca mai mult atunci cind isi intoc­mesc listele de shopping si sa evite cu orice pret piesele ostentative si pe care nu le puteau purta de prea multe ori. Comportamentul de cum­parare insusi s-a modificat: chiar daca cei care cumpara produse de lux si le mai permit, ei nu vor sa isi mai afiseze cu aceeasi non­salan­ta achizitiile foarte costisitoare. De aceea ei prefera as­tazi obiecte mai discrete, dar care isi pastreaza calitatile si care, mai cu seama, pot fi purtate vreme indelungata. Da­ca, in urma cu ceva timp, era un motiv de mindrie pentru vreo socialite sau actrita sa declare ca nu poarta de doua ori aceeasi tinuta, astazi ace­lasi statement a devenit arogant si de netolerat. Si tocmai aici, in acest context, au venit femeile.

Desigur, si pina acum era vor­ba despre o industrie creata de femei, pentru femei. Multe dintre persoanele care lucrea­za in bransa sint femei; numai in LVMH, conglome­ratul care detine Dior, Givenchy, Guer­lain, Fendi, Pucci, Kenzo, Bvlgari si Vuitton, trei sferturi dintre cei 83 de mii de angajati sint femei, conform unor date pu­blicate in The Inde­pendent. Cit despre influenta majora a unor femei care au produs revolutii in moda, ea este indiscu­tabila. Si anul acesta colectia Prada pentru primavara lui 2011 a ajuns pe un numar re­cord de coperte glossy (tinutele in dungi au acoperit 48 de titluri, pina la in­chiderea editiei), la fel cum in 2010 un model Miu Miu ajungea pe copertele tuturor revistelor importante, do­vedind nu doar ta­lentul Miucciei Prada de a-si face creatiile relevante pentru un numar imens de femei, ci si puterea aptitudinilor ei de mar­keting. Dar nu doar acestea sint calitatile femeilor designer care construiesc moda momentului.

Cine sint ele

Primele nume care se leaga de noul val de feminism din moda sint unele foarte legate intre ele: Phoebe Philo, Stella McCartney si Hannah MacGibbon. In 2010, dupa multi ani petrecuti in industrie, cele trei au creat re­velatiile sezonului, dar asta dupa o istorie interesanta pe care au parcurs-o impreuna. Toate sint absolvente ale aceluiasi Central St. Martins, scoala care are reputatia de a furniza cele mai prolifice talente din bransa, si toate sint foarte discrete. Mai mult, toate au trecut pe la casa Chloé pe parcursul carierelor lor. Dar ceea ce le uneste cel mai mult este viziunea pe care o impartasesc.

Hainele create de ele sint acum cele mai dorite pentru ca sint simple, perfect croite si discrete, facute pentru a imbraca bine femei de orice virsta si cu orice fel de silueta, si, mai cu sea­ma, a­proa­­pe nedemodabile. Asta pentru ca aceste femei inteleg diferit fata de colegii lor bar­bati meseria de a crea haine pentru fe­mei. Cea mai fireasca dintre explica­tiile acestui lucru ar putea fi faptul simplu ca sint femei si, deci, inteleg mult mai bine felul in care acestea isi doresc sa arate sau sa se simta atunci cind imbraca ceva. Poate ca hainele lor nu sint cele mai speciale, poate ca nu sint la fel de spectaculoase precum creatiile bar­ba­tilor, dar sint, cu siguranta, mai durabi­le.

Tocmai a­ceas­ta filo­sofie simpla a fost confirmata in multe rinduri de chiar femeile de­signer despre care vorbim. „Tot timpul mi s-a parut ca, daca nu as purta un lucru, a­tunci nu ar avea sens sa il fac”, declara anul trecut Phoebe Philo pentru The New York Times. Philo si-a inceput cariera ajutind-o pe prietena ei, Stella McCartney, cu colectia de debut. Tot impreuna cu Stella a ajuns la Chloé, cind aceasta din urma a fost numita designer al casei, inlocuindu-l pe Karl Lagerfeld – lucru care a generat numeroase discutii. Philo a trecut la conducerea casei si, dupa citiva ani, intre 2001 si 2006, a reinventat Chloé si a crescut cu procente incredibile vinzarile brand-ului (numai in 2005 vinzarile au crescut cu 60% in lume, conform The Guardian). Si-a luat apoi un concediu prelungit, dar a revenit ca designer pentru Céline. Philo si-a legat inca de la inceput decizia de a lucra pentru Céline de faptul ca brand-ul a fost creat de catre o femeie, pentru femei.

Dar, mai mult, a avut scopul declarat de a nu face niste haine dificil de purtat. Criteriul ei a fost mereu acela al lucrurilor pe care ea insasi le-ar purta, pentru ca, isi amintea intr-un interviu pentru The Guardian, „inca de cind eram la Central St. Martins voiam mai degraba sa fac niste pantaloni in care fundul meu sa arate bine, decit o pereche care sa simbolizeze Holo­cau­stul sau altceva de acest gen”. Hainele sint pentru ea mai curind un mijloc de a se exprima pe sine decit unul de a crea un perso­naj imaginar, oricit de atragator ar putea el sa fie.Stella McCartney

Hannah MacGibbon ii impartaseste vi­ziunea, caci si pentru celalalt fost designer de la Chloé moda nu a insemnat niciodata pur­tarea unor piese arhitecturale, ci mai degra­ba increderea pe care ti-o dau niste haine in care te simti bine. Stella McCartney a constatat si ea ca propriile colectii au inceput sa fie din ce in ce mai apre­ciate pe masura ce ea insasi s-a relaxat si a inceput sa creeze haine purtabile si relevante pentru purtatoare.

MacGibbon, McCartney si Philo nu sint, insa, singurele nume feminine care conteaza in moda de astazi. Isabel Marant este un alt nume care induce dependenta iubitoarelor de moda, si asta pentru ca hainele pe care le face sint intotdeauna foarte personale, usor de purtat si au acea calitate rara de a parea elegante fara efort, fara ca purtatoarea lor sa se fi straduit prea mult sa para bine imbracata. Toc­mai de aceea hainele ei, reinterpretari ale unor piese clasice (jeansi si tricouri, de foarte multe ori), sint item-uri care pot fi purtate mereu, pina la deteriorare, si sint lucruri de care orice fe­meie are nevoie mai degraba in viata de zi cu zi decit la evenimente speciale.

Surorile Kate si Laura Mulleavy, de la Rodarte, se numara si ele printre exponentele noului val de femei designer de succes, iar brand-ul lor, infiintat abia in 2005, e celebru deja pentru crearea costumelor unuia dintre filmele anului: Black Swan. Frida Giannini este numele persoanei responsabile pentru instaurarea unei noi ordini la Gucci. De la numirea ei in functie in 2006, Giannini a inceput sa adap­teze arhivele brand-ului la contemporaneitate si sa mi­zeze pe o eleganta rafinata, in stilul anilor ‘60, dife­rita fata de optiunea senzuala a lui Tom Ford care definea pina atunci celebra marca ita­liana.

Iar sirul femeilor designer care se pre­gatesc sa faca istorie nu se opreste aici, pentru ca Sarah Burton, de­signerul de la Alexander McQueen, a facut-o deja, creind rochia de mireasa a lui Catherine Middleton, ducesa de Cam­bridge. Burton s-a ocupat de departamentul de design pentru femei al ca­sei McQueen inainte de moartea designerului si a primit o mostenire grea, pe care a purtat-o pina acum cu gratie. Desi a trecut doar ceva mai mult de un an de cind s-a instalat in postul pe care il ocupa acum, Burton a devenit deja un star odata cu rochia pentru nunta regala, si este de asteptat ca vinzarile McQueen sa creasca ametitor in urma evenimentului, ceea ce ar face brandul mai profitabil acum decit in vremurile in care Ale­xan­der McQueen insusi traia. Un indiciu despre bunastarea brand-ului poate fi faptul ca vinzarile grupului PPR (care mai detine si Gucci, YSL si Bottega Veneta) au crescut cu 26% fata de anul trecut.

Femeile sint, deci, la putere in moda. Nu e de mirare, iar celor pe care le-am enumerat li se pot adauga si alte nume relevante in masuri si feluri diferite: printre ele, Vivienne Westwood, Ann Demeu­le­­mees­ter, Rei Kawa­kubo, Con­suelo Casti­glio­ni, Mary Katrantzou si Clare Waight Keller. Dar ceea ce par ele sa aiba in comun este elibe­rarea femeilor de inca o constringere, cea a virstei, si o intelegere deplina a felului ambivalent in care se raporteaza toate femeile la propriul corp. Si, desigur, faptul ca hainele lor se adreseaza unor femei reale si nu sint imaginate pentru niste personaje minunate, dar, totusi, personaje.

Cum se vede de aici

Cum in Romania nu se poate vorbi inca de­s­pre o industrie, fenomenul este mai greu de incadrat intr-un trend, asta cu toate ca majoritatea designerilor romani ai momentului sint femei. Irina Marinescu crede ca suprema­tia momentana a femeilor in industria de moda poate sa tina de coincidenta sau timing, dar si ca „femeile vor sti intotdeauna care sint acele lucruri de care au nevoie mai bine decit bar­batii. Ne cunoas­tem mai bine nevoile si, cu si­guranta, mult mai bine secre­tele”. Carmen Se­­ca­reanu este de acord: „Femei­le designer se adre­sea­za femeilor care se imbraca pentru ele, femeilor care muncesc, eventual pentru ca traiesc singure, isi cresc copiii, eventual singure, poate cistiga mai bine decit barbatii lor sau, in general, nu au nici un motiv sa se priveasca drept jucarii sexuale, vor sa fie feminine, dar isi acorda respect”.

Marina Moldovan, designerul label-ului 109, spune ca, desi avem parte de un moment in care femeile designer au facut colectii foarte bune multe sezoane la rind, nume ca Riccardo Tisci, Rick Owens sau Ale­xander Wang nu pot fi ignorate. Desi le admira pe Ann Demeulemeester, Miuccia Prada, Louise Gray sau Mary Ka­trant­zou, de cele mai multe ori ii plac barbatii designer, chiar daca mai intii vede o colectie si abia apoi ia in considerare persoana din spatele brand-ului. „Exista o duritate si o ironie in creatia bar­ba­tilor, care ma incita mult. Ei pun cumva mult mai curajos problema, ca-n viata, de altfel. Viziu­nea masculi­na asupra siluetei feminine este mult mai libera si mai puternica. Ei trateaza mai incisiv, mai sculptural si, de cele mai multe ori, ei sint cei care dau tonul. Exista citiva de­signeri barbati care au reusit sa interpreteze silueta intr-un mod foarte geometric si complicat, reinterpretind totodata feminitatea fara a-i stirbi gratia.” Pentru Carmen Secareanu, admiratoare a unor femei designer ca Rei Kawakubo, Ann Demeulemeester si Vivienne Westwood, faptul ca un designer care ii place este barbat sau femeie nu e relevant, iar atunci cind rela­tio­neaza cu munca unui designer este mai de­gra­ba pentru ca empatizeaza cu ceva ce ii este apropiat ca structura, fara ca acel lucru sa aiba legatura cu genul.

Cit despre hainele pe care ea insasi le face pentru femei, „pe vre­muri le faceam pentru mine, pe urma, avind cite un concept pentru colectii, am mers in ur­ma lui. Acum ma gindesc sa pun inapoi un pi­cior in realitate”. Nu stie daca femeile ca­re ii poarta hainele ii seamana sau nu: „Este dificil de stiut asta, eu scot un produs si-l pun pe pia­ta, restul… poate fi si doar o chestiune de marketing”. Irinei Marinescu, in schimb, ii seama­na intotdeauna: „Ceea ce fac reflecta ceea ce sint sau ceea ce ma preocupa. Iar daca nu reflecta exact ceea ce sint, atunci reflecta ceea ce as vrea sa devin. Intr-o colectie personajul se naste din nimic sau dintr-un centru de inspiratie si interes. Eu il conturez asa cum il vad in functie de cum relationez eu cu el. Femeia din colec­tiile mele se schimba odata cu mine”. E clar ca fiecare designer are un tipar de feminitate in minte, spune Marina Moldovan. Si cu cit tipa­rul acela este mai apropiat de realitate, cu atit mai bine, spunem noi.

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle