Mama mea se marita!

Ce parere aveti despre o nunta la care virsta mirilor se apropie de saizeci de ani si copiii sint deja mari? Cum e sa fii domnisoara de onoare la cununia mamei tale sau sa o conduci la altar pe tanara mireasa a tatalui?

Mama mea se marita!

Recasatoria

„In timp ce-si aranja voalul de mireasa in fata oglinzii, mama imi povestea ca ii zboara fluturi in stomac de emotie. Nu prea stiam ce sa fac, pentru ca si eu eram emotionata: era prima nunta a maica-mii la care asistam – si aici vine partea incredibila! – in ca­litate de dom­ni­soara de onoare. Mai fusese casatorita, evident, cu taica-miu, dar atunci nu fusesem prezenta, pentru ca nu eram nici macar in faza de proiect. Deci cum naiba sa nu fiu emo­tionata?“

In ciuda emotiilor, Diana (30 de ani, necasatorita) imi povesteste ca a trecut cu bine proba de domnisoara de onoare la nunta propriei sale mame, care mergea la altar nu pentru a-si conduce fiica, ci pentru a se marita a doua oara. „O situatie cel putin ciudata!“, comentau anumite persoane din familie pe la colturile bisericii si la receptia care a avut loc pe o pajiste la Snagov. „Auzi, sa se marite mama (pentru a doua oara!) si fiica nu!“ Diana isi aminteste ca, dupa ce partea emotionanta cu condusul mamei la altar s-a terminat, la petrecere s-a simtit „destul de mizerabil“ si a fost nevoita sa-si inece depresia intr-o sticla de sampanie.

„Ma bucuram pentru mama, care a suferit mult inainte si chiar merita sa fie fericita, dar, in acelasi timp, ma simteam cam singura si gata sa cad in butoiul cu melancolie. Nu ca as fi avut o obsesie sa fiu mireasa, dar totusi! E cam aiurea sa fii la 30 de ani domnisoara de onoare la nunta mamei! Incepi sa-ti pui niste intrebari…“

Nu toate fetele care joaca rolul de domnisoare de onoare la nunta parintilor cad in depresie. Miruna (27 de ani, necasatorita) povesteste ca, desi noua mireasa a tatalui sau este cu doar citiva ani mai mare decit ea, s-a bucurat foarte mult pentru el si s-a simtit minunat la nunta lor. „Noua sotie il iubeste ca-n povesti. Este de o maturitate care se completeaza foarte bine cu stilul tatei. Are si multa rab­dare in fata situatiilor de via­ta cu care este el incarcat. Nu mai stiu cum ne-am cu­nos­cut – nimic simandicos, pur si simplu mi-a prezentat-o tata si mi-a placut din prima clipa. Acum pot spune ca avem o relatie si vorbesc cu ea mai des decit cu tata. Nunta a fost foarte frumoasa, cu mult bun-simt si cu bun-gust, pe malul lacului, cu surprize si cu amintiri pentru invitati, cu mincaruri bune, nu grele si obositoare, cu muzica live si dans (cel mai mult a dansat un cuplu de octogenari adorabili, care inca se sorbeau din priviri si glumeau mereu). Cum m-am simtit sa asist la nunta? Am fost domnisoara de onoare, iti dai seama ca nu se putea mai bine!“ Iata un caz fericit! Poate ca lucrurile stau altfel atunci cind se casatoreste tatal sau poate ca, pur si simplu, este vorba de a avea suficiente resurse proprii pentru a „gestiona“ aceste situatii neobisnuite.

Inversiunea generatiilor

Lasind la o parte filmele de la Hollywood in care mamele trecute de 60 de ani (dar blonde si apetisante) seduc cu nonsalanta tinerii iubiti ai fiicelor lor, si­tuatia in care copiii deveniti adulti participa la recasatorirea parintilor, in loc de a-si pune ei insisi pirostriile, sub supravegherea familiei, nu este chiar asa de neobisnuita. Insa, cu siguranta, este destul de dificila. Se spune ca, pentru a te maturiza, trebuie sa te desprinzi de tot de parinti; dar ce te faci atunci cind ro­lurile se inverseaza si parintii ajung sa ia, simbolic, locul copii­lor, lasindu-se con­dusi de acestia la altar? In fond, se presupune ca ar trebui sa-ti vezi mama mi­reasa doar in fotografii, nu emotionata ca o pustoaica indragostita pentru pri­ma data. E ca si cum s-ar stirbi un mit… Sau este asta o abordare prea conservatoare? Putem vorbi oare de un soi de „sindrom al inversarii ge­ne­ra­tiilor“?

 

Mugur Ciumageanu, psiholog clinician, raspunde: „Copiii ajunsi la o vir­sta matura sint astazi mult mai independenti si mai emancipati fata de pa­rintii din familia de origine, traind si lucrind frecvent la sute sau la mii de kilometri dis­tanta fata de parintele/parintii ramasi acasa. In acest context, generatia mai tinara, obisnuita cu un alt fel de ritm si stres cotidian, ajunge sa fie cea care in­telege mai bine realitatea si isi asuma un rol de protectie a «babacilor», tra­tindu-i pe acestia ca pe niste copii mari care merita sa fie scosi in lume, carora li se va explica ce a mai a­pa­­rut nou pe piata etc. Cam asta ar fi, pe scurt, in­ver­siunea ge­neratiilor“.

Cup­lurile se fac si se desfac, asa ca nici cei trecuti de prima tinerete nu fac ex­cep­tie. Iar copiii asista, uneori cu bucurie, al­teori cu stupoare sau chiar cu invidie, la fe­lul in care viata merge inainte, indiferent de virsta. E destul de greu sa accepti o noua realitate, mai ales daca, pina la 30 de ani ai dormit cu poza alb-negru de la nunta parintilor la capul patului, tot sperind sa se impace, dupa divortul care ti-a marcat copilaria.

Pe de alta par­te, exista ipoteza ca nunta unuia dintre ei cu o alta persoana ar putea pune punct acestei asteptari nostalgice. Dar nimeni nu poate garanta asta, nici macar psihologii. „Am invatat, din interactiunea cu cei care trec prin cabinetul meu de psihote­rapie, ca depasirea evenimentelor familiale tensionate tine mai degraba de o calatorie personala decit de un tipar prestabilit. Pentru femeia tinara adulta, urbana, autonoma si de succes, faptul ca mama s-a decis sa se re­ca­sa­to­reas­ca poate fi un motiv de usurare. Am stat de vorba cu multe tinere femei care isi cainau mamele ca nu au un partener, dupa pierderea prin divort sau deces a sotului. Prin ur­m­a­­­re, tinara adulta isi pune problema, in termeni de solutie, cu cine se va ca­satori acea mama, ramasa singura“, explica Mugur Ciumageanu. Asadar, recasatorirea mamei singure a devenit, mai degraba, o alta chestiune de bifat in agenda, alaturi de obtinerea unui credit pentru casa si inscrierea copilului la gradinita. Ches­tie care nu e deosebit de romantica, dar e destul de practica.

Nunta dubla

Probabil ca situatia cea mai fericita este atunci cind mama si fii­ca se casatoresc… in acelasi an, eliminind astfel potentiala rivalita­te feminina dintre ele. Este cazul Anei-Maria (25 de ani), care s-a maritat, anul trecut, cu doar citeva luni inainte de cea de-a doua nun­ta a mamei sale. „Mama a facut eforturi sa se ocupe mai mult de nunta mea decit de a ei, pentru ca eu eram stresa­ta de chestiile organizatorice. La un moment dat, am ajuns in situatia caraghioasa in care m-a con­solat spunindu-mi ca «asa e prima oara!». Ca si cind ar fi fost musai sa ma mai marit o data, cum i s-a intimplat ei… Pina la urma, am avut amindoua nis­te nunti minunate: ea in stil clasic, iar eu ceva mai neconventional! Multi dintre invitati au fost aceia­si.“

Pe de alta parte, sa participi la nunta unuia dintre parinti poate fi un bun subiect de meditatie asupra casatoriei, relatiilor si iubirii. Raluca (19 ani) isi aminteste ca, in timp ce asista la nunta mamei sale cu un tip ceva mai tinar, a inceput sa-si puna intrebari: „Ma simteam deodata ingrijorata, ca un adult, pentru mama. M-am gindit la esecul pe care l-a avut cu tata si la cum o sa se descurce cu tipul asta, care nu-mi inspira prea multa incredere. S{i, in final, am inceput sa ma intreb, pentru prima oara: oare eu, cind o sa ma marit, o sa fiu in stare sa fac o alegere buna?“. 

Arhiva revistei ELLE
Foto: Dreamstime

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle