Le-au schimbat viața și cariera! Actori care au obținut alte roluri față de cele pentru care au dat casting

Lucrurile pot lua o întorsătură neașteptată, iar actorii care au obținut alte roluri față de cele pentru care au dat casting inițial știu foarte bine asta.

Actorii de la Hollywood nu au obținut de fiecare dată rolurile pe care aceștia și le-au dorit, drept urmare, au ajuns să interpreteze alte roluri în peliculele care i-au făcut mai mult sau mai puțin faimoși. 

Chiar dacă nu au reușit să aibă rolurile dorite, cele pe care le-au avut în final i-au ajutat mult mai mult în carieră și i-au făcut să treacă mult mai ușor peste refuz. Așadar, iată care sunt actorii care au interpretat un alt rol față de cel pentru care au dat inițial casting:

1. Jessica Capshaw

O știm pe Jessica Capshaw în urma rolului Arizona Robbins din Grey’s Anatomy, însă în realitate a dat audiții pentru alte roluri. Mai exact, a dat casting pentru rolul asistentei Rose, care în cele din urmă a fost jucată de Lauren Stamile și pentru Dr. Sadie Harris, interpretată de Melissa George.

2. Lindsay Lohan

Producătorii Mean Girls și-au dorit ca Lindsay Lohan să o interpreteze pe Regina George. Această decizie a fost schimbată în urma notorietății de care s-a bucurat Lindsay Lohan după apariția sa în Freaky Friday. Așa că, Regina George a fost jucată de Rachel McAdams, iar Lindsay Lohan a jucat-o pe Cady Heron.

3. Liam Hemsworth

În 2011, Liam Hemsworth a declarat pentru MTV faptul că era interesat să interpreteze rolul lui Peeta Mellark în The Hunger Games. Însă, producătorii au decis ca el să îl joace pe Gale Hawthorne, iar rolul pe care l-a vrut inițial a fost interpretat de actorul Josh Hutcherson.

4. Sandra Oh

Probabil că astăzi nu ne-o imaginăm pe Miranda Bailey jucată de altcineva înafară de Chandra Wilson în serialul Grey’s Anatomy, însă adevărul este că Sandra Oh a dat casting pentru acest rol. În cele din urmă, Sandra Oh a jucat-o pe Christina Yang.

5. Courteney Cox

În mod surprinzător sau nu, dar Courteney Cox a dat casting pentru rolul Rachel Green din Friends. Producătorii au fost cei care și-au dorit asta, însă Courteney a vrut să o interpreteze pe Monica Geller, iar rolul Rachel Green a fost până la urmă al actriței Jennifer Aniston. 

6. Ed Westwick

Acum nu ni-l imaginăm pe Ed Westwick interpretând un alt rol față de Chuck Bass în Gossip Girl. Cu toate astea, el de fapt a dat probă pentru Nate Archibald, rol care a fost jucat de Chance Crawford. Producătorii Josh Schwartz și Stephanie Savage au fost cei care l-au încurajat pe Ed Westwick să accepte rolul Chuck Bass.

7. Miley Cyrus

Serialul fenomen Hannah Montana a fost cel care i-a adus și celebritatea lui Miley Cyrus. Ea a dat casting pentru rolul Lilly Truscott. În cele din urmă, Lilly a fost jucată de Emily Osment, iar Miley a interpretat rolul Miley Stewart. 

8. Paul Wesley

Pentru rolul Damon Salvatore din The Vampire Diaries, au fost mai mulți actori care au dat casting, precum Zach Roering, Michael Trevino, dar și Paul Wesley. Rolul l-a interpretat în cele din urmă Ian Somerhalder, iar Paul s-a ales cu rolul Stefan Salvatore.

9. Lucy Hale

Lucy Hale a dat audiție pentru rolul Hanna Marin în Pretty Little Liars. Chiar și așa, producătoarea Marlene King a considerat că ea se potrivește mult mai bine pentru rolul Aria Montgomery, iar Hanna Marin a fost interpretată de Ashley Benson. 

10. James Franco

Actorul James Franco a obținut rolul Harry Osborn în Spider-Man, cu toate că el dăduse casting pentru rolul principal, și anume Peter Parker. În final, Spider-Man a fost jucat de Tobey Maguire.

Citește și:
14 cupluri de actori care s-au îndrăgostit pe platourile de filmare

Foto: PR, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle