Imposibila iubire?

Zvonuri, soapte, ba uneori chiar voci hotarate sustin ca femeile devin tot mai greu de suportat. Ca nu mai stim sa iubim simplu si frumos, ca pe vremea bunicii. Urmarea? Barbatul sufera, cuplul agonizeaza, razboiul continua.

Imposibila iubire?

Totul a inceput cu o carte pe care mi-a imprumutat-o un bun prieten ce se afla pe-atunci intr-o perioada existentiala oarecum tulbure. Cartea se numea „Plateforme“, de Michel Houellebecq si, dupa cum aveam sa aflu ulterior, facuse ceva vilva in jurul ei. Dar sa va povestesc, pe scurt, despre ce-i vorba. Dupa moartea tatalui sau, Michel, eroul (sau, mai curind, anti-eroul) acestei carti, un barbat de patruzeci de ani, depresiv si dezabuzat, celibatar convins, duce o viata lipsita de orice stralucire. El frecventeaza cu regularitate un peep-show, se excita in fata televizorului si este mereu in cautarea unei fericiri imposibil de aflat. Intr-o zi, anti-eroul nostru se hotaraste sa-si ofere o excursie in Thailanda, pentru a iesi din aceasta monotonie. Ajuns la Bangkok, el o cunoaste pe Valérie, care lucra la o agentie de turism.

Cei doi se indragostesc si decid ca, la intoarcerea la Paris, sa locuiasca impreuna. Michel este, in sfirsit, fericit. Valérie are tot ce trebuie ca sa placa unui barbat: e frumoasa, inteligenta, educata si dotata cu un apetit sexual considerabil. Femeia ideala in vi­ziunea multora. Da, dar iata ca, intorsi in Thailanda pentru a pune pe picioare un lant de sex-cluburi, Valérie cade victima unui atentat comis de un comando musulman si moare in bratele iubitului sau. Temerile mai vechi ale lui Michel s-au adeverit: povestea lor era prea frumoasa, prea de ne­sperat ca sa poata exista. Acesta, neconsolat, esueaza la Pattaya, capitala a turismului se­xual, un fel de cloaca, un canal terminal care colecteaza rezi­duurile nevrozelor occidentale. Acolo, Michel decide sa renunte la viata si la placerile ei, asteptind moartea cu o seninatate pe care ar invidia-o chiar si un calugar budist.

Finalul eroului nostru mediocru ma duce cu gindul la Marlon Brando in „Apocalipsa acum“, intins pe salteaua lui de paie si sfirsind cu cuvintele: „oroare, oroare“. Dar nu pentru valoarea ei literara m-am hotarit sa va povestesc cartea lui Michel Houellebecq (da, Michel, ca si eroul sau), ci pentru ideea pe care o sustine autorul ei si care isi gaseste destul de multi adepti: aceea ca iubirea a devenit imposibila in societatea mo­derna. Caci, v-ati prins, sint sigura, povestea asta e de fapt o fabula.

Tot mai multi barbati sustin ideea ca viata de cuplu e in impas si ca vinovate de acest lucru sint femeile, care cer din ce in ce mai mult si ofera din ce in ce mai putin. Ei se simt inselati in asteptarile lor, dorinta moare incetul cu incetul, nu mai pot comunica cu femeile. Asadar, barbatul sufera, cuplul agonizeaza. Ei, ce parere aveti? Elucubratii dezabuzate ale unor misogini incorigibili sau lucidi­tate implacabila? Uite-asa m-am hotarit eu sa sa-mi fac de lucru si sa aflu cit mai multe despre acest subiect.

Din punctul de vedere al specialistilor (adica psihologi, socio­logi, terapeuti de cuplu), afacerea pare destul de serioasa. Unii admit faptul ca barbatii nu sint tocmai fericiti si, intr-o anumita masura, femeile ar fi responsabile de acest lucru. Un cor tot mai numeros de barbati clameaza amare esecuri sentimentale si sexuale, in special in intervalul frumoasei virste de 40-60 de ani. Ei se pling ca tovarasele lor le cer sa-si asume prea multe responsabilitati: sa reuseasca pe plan profesional, sa fie amanti perfecti, tandri si virili in acelasi timp… Astfel, ei traiesc cu teama permanenta de a nu fi la inaltime. Rezultatul? Trei sferturi dintre barbati, pur si simplu, se tem de femeile lor. Cel putin asa spun statisticile, am cercetat cu atentie!

In acelasi timp, tinerii de 20-30 de ani, ai caror tati au fost deja „castrati” de acest terorism fe­minin, cauta cu disperare un model masculin la care sa se raporteze si pe care sa-si construiasca propria virilitate. In aceste conditii nu e de mirare ca le e din ce in ce mai greu sa creada in iubire. Hm… Sa fie o teorie cam reactionara si antifeminista? „Nu neaparat“, sustine psihiatrul Petru Biolan, „dar indraznim a denunta faptul ca exista o forma de agresivitate feminina! In societatea noastra, drepturile femeii au devenit sacre, ceea ce este, pina la un punct, normal dupa secole de opresiune, dar asta nu justifica tratamentul plin de cruzime al unor femei fata de barbatii lor. Daca lucrurile vor continua asa, din ce in ce mai multi barbati vor renunta la viata de cuplu.”

Nu credeti? Iata ce mi-a zis Dan, 35 de ani: „Recunosc ca, in domeniul social, inegalitatea intre sexe persista inca, dar in viata privata femeile au luat un mare avantaj, si asta de mult timp. Inca de la inceputul relatiei cu un barbat, ele se asteapta de la acesta sa puncteze la toate capitolele: el trebuie sa fie un accesoriu social pe masura ei, cu un job, o masina, un apartament cel putin la fel de bune ca ale ei; de la el asteapta sa-i calmeze angoasele, sa-i faca un copil – asupra caruia are din ce in ce mai putine drepturi si pe care il va pierde in caz de divort –, totul fara nici o compensatie, caci in schema lor de program nu mai este loc pentru dorintele barba­tului. Cine se gindeste la frustrarea sexuala de care are parte un barbat atunci cind femeia lui nu are chef sa faca amor? Sincer, eu cred ca este imposibil sa satisfaci o femeie azi fara a te pre­face sau a te minti pe tine insuti. Unii barbati intra in acest joc, devin chiar complici, de parca s-ar simti datori sa ispaseasca pacatele generatiilor anterioare, dar eu refuz aceasta comedie. Asa ca prefer sa traiesc singur.”

Ups! Mi se pare mie sau barbatii au devenit noile victime in razboiul dintre sexe? Parerile sint – cum altfel? – impartite, dar e clar ca, prinsa intre modelul macho si noua virilitate, intre revolta si resemnare, imaginea masculina se arata putin cam sifonata. Sociologii sint de parere ca nu e foarte usor sa fii barbat in ziua de azi. In inconstientul masculin mai subzista inca vechile scheme sociale, care nu mai au corespondent in realitatea actuala. Asta in timp ce prerogativele familiale ale barbatului capata tot mai multa consistenta.

Asa se face ca imaginea de sine se altereaza si, cu cit sint mai amputati de propria stima, cu atit barbatii se vor inchide in ei si vor adopta diverse strategii de evitare a femeilor, chiar cu riscul de a renunta de tot la ideea de cuplu. Teama unora dintre barbati de femeile moderne poate fi pusa pe seama faptului ca acestia isi doresc de fapt doar o sotie draguta, care sa se ocupe de casa si de copii. Or, aceasta este o specie pe cale de disparitie, cel putin in Occident. Paul, 40 de ani, crede ca „femeia ar trebui sa se intoarca la locul ei. Cu cit o femeie este mai supusa, cu atit cuplul functioneaza mai bine.” Iar Razvan , 36 de ani, gaseste greu de suportat faptul ca „unele femei nu se gindesc decit la cariera lor si habar n-au sa gateasca sau sa aiba grija de casa”.

Asadar, instinctul de do­minare e inca viu. Psihologul Diana Vasile nu gaseste lucrurile chiar asa de tragi­ce: „Chiar terorizati n-as spune ca sint, dar multi sint putin speriati. Discutind cu barbati care vin la cabinetul meu, acestia mi-au marturisit ca nu stiu cum sa raspunda solicitarilor si cerintelor femeilor, pentru ca nu stiu la ce sa se astepte: unele pun accent pe latura masculina, altele pe latura feminina, precum tandrete, delicatete, atentie. Or, nu intotdeauna ei pot sa imbine aceste calitati. In primul rind, pentru ca nu au avut modele in acest sens. Modernitatea a adus schimbari mai mult la femei decit la barbati. Ele au inceput primele sa-si dezvolte latura masculina. La inceput, din necesitatea de a cistiga bani. Cu timpul au inceput sa ga­seas­ca satisfactii de pe urma acestei situatii pentru ca au prins gustul puterii.“

Asadar, femeile si-au integrat destul de bine latura masculina a personalitatii (animus), in timp ce barbatii au inca pro­bleme in a-si accepta latura feminina (anima). Acest lucru risca sa transforme raporturile de cuplu in probe de forta. In aceeasi tonalitate, sociologul Anton Pavel este de parere ca multi barbati nu reusesc sa tina pasul cu ritmul in care se transforma femeile. „Nu sint de acord cu tendinta actuala care prezinta barbatii ca pe niste victime ale femeilor. E evident ca traversam o criza de identitate, dar barbatii sint principalii vinovati de aceasta situatie. Decit sa-si plinga de mila, mai bine s-ar adapta realitatii. Si lucrul acesta incepe sa se intimple. Pentru moment, chiar daca in fapt nu s-au schimbat foarte mult, cel putin discursul lor s-a imbunatatit, caci ei stiu prea bine ca stilul macho nu mai poate functiona. Dar pro­blema e ca barbatii se schimba in ciuda lor si, de aceea, extrem de lent.”

Diana Vasile se arata mai indulgenta: „Multi barbati evolueaza cu adevarat. Asistam la o umanizare a masculinului. Din ce in ce mai mult, barbatii vor din nou sa creada in cuplu si sint dispusi sa reflecteze asupra acestei idei. Incep, in sfirsit, sa-si exploreze trairile, emotiile, sa cistige in sensibilitate, sa devina tati mai buni si amanti mai tandri, mai atenti la partenerele lor decit «razboinicii» de altadata.” In paralel, se pare ca si idealul lor fe­minin se modifica. Din ce in ce mai multi barbati apreciaza femeile active, intreprinzatoare, creatoare, pe care le gasesc cu atit mai atragatoare cu cit sint mai de admirat profesional. Cristi, 41 de ani, crede ca „femeia este cea care imbogateste o relatie amoroasa prin toate talentele pe care le are. Asta mi se pare mie foarte sexy”. Lucian, 28 de ani, isi doreste „o femeie care sa-l epa­teze”, iar Mihai, 26 de ani, se bucura din plin de ceea ce ii ofera viata profesionala a iubitei lui. Toti trei au recunoscut importanta schimburilor liber con­simtite, de natura intelectuala, sociala sau… senzuala. „Pentru mine, cuplu inseamna complicitate, soli­daritate, umor si, desi­gur, sex”, rezuma Cristi, apoi completeaza: „O femeie care isi exprima dorinta, pe linga faptul ca este extrem de senzuala, este pentru mine motivatia cea mai importanta a relatiei dintre noi”.

Stefan, 39 de ani, recu­noaste, in schimb, ca pentru el „sexul nu este cel mai important lucru intr-o relatie. Dar am inteles ca pentru o femeie totul se petrece in cap, asa ca am inceput sa ma joc cu fantas­mele ei si ne place sa stam de vorba ore intregi. E foarte bine asa”. Petru Biolan vede lucrurile evoluind cam in aceeasi directie: „Din ce in ce mai mult, barbatii traiesc actul sexual ca pe un mod de comunicare si de intimitate cu partenera. Multi sustin chiar ca vor mai curind tandrete decit sex”. Gingasi ca o floare, precum Lucian, care se declara „hipersentimental si gata sa investeasca enorm intr-o relatie”, sau idealisti ca Stefan, care vrea sa daruiasca copilului sau „cea mai frumoasa poveste de iubire din lume”, acesti indragostiti „de tip nou“ se arata totusi destul de pra­gmatici, in acelasi timp.

Cei mai multi privesc cuplul ca pe o echipa care le permite sa-si gaseasca echilibrul psihic si ii ajuta sa de­paseasca dificultatile vietii. Ei au descoperit cu o uimitoare bucurie avantajele egalitatii in viata lor personala: renuntind la vechile prerogative masculine, ei impart cu partenera lor respon­sabilitatile si – ce mi­nunat! – ele le sint chiar re­cu­nos­catoare pentru asta. In sfirsit, ei au devenit deschisi la dialog, pentru ca au inteles ca viata in doi este un permanent joc al intre­barilor si raspunsurilor. „Dis­cutiile pe care le am cu sotia mea mentin relatia noastra mereu proas­pata. Vorbim despre orice – de­s­pre filme, despre carti, despre noi sau despre altii – si asta ma sti­muleaza inte­lectual. Imi place”, marturiseste Stefan.

„Fortindu-si barbatii sa se schimbe, femeile ii ghideaza spre un nou model de cuplu, care presupune doi subiecti, fiecare cu viata sa, respectindu-se reciproc”, ana­lizeaza sociologul Anton Pavel. „Aceasta schema, care se raspin­deste incet-incet, marchea­za o ruptura fata de va­lo­rile iluzorii ale romantismului, cum ar fi angajamentul pe viata sau exclusivitatea sexuala. Cred ca iubirea nu a devenit imposibila, ci e pe cale sa imbrace alte forme si ca femeile participa activ la acest curent.” Unii barbati se declara dispusi sa porneasca in aceasta aventura. Tudor, 39 de ani, declara: „Totul e destul de confuz, caci sintem de­parte de modelul parintilor nostri! Depinde de noi sa reinventam totul. Ceea ce ne da ocazia sa facem lucrurile mai bune ca pina acum. Aceasta schimbare este, pina la urma, o sansa. E complicat, chiar infricosator, dar o scoa­tem noi la capat.”

Specialistii incurajeaza in cor eforturile de re­con­ciliere a se­xelor si noul tip de cuplu care este pe cale sa se nasca. Acesta se construieste pe intelegere rationala, comunicare si echilibru de forte. Unii pre­zic faptul ca in zece ani relatia barbat-femeie va fi mult mai placuta pentru toti. Iubirea nu va deveni imposibila, chiar deloc. Cu conditia sa incepem a invata sirguincios trei lucruri: placerea de a darui placere celuilalt, pu­terea de a-i oferi partenerului confort psihic si, doamnelor, simpla bunatate. E complicat?

Arhiva revistei ELLE

Foto: Shutterstock

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle