Duelul suflet-corp

Disputa legata de natura umana nu s-a terminat odata cu marile descoperiri stiintifice ale ultimelor secole. Desi teoria evolutionista este astazi acceptata, oamenii nu sint inca pregatiti sa accepte ideea ca nu exista suflet. O scurta privire asupra evolutiei acestui conflict in zilele noastre.

Duelul suflet-corp

In ultimul timp, in afara de terorismul international, cele mai infocate dez­bateri in cercuri din cele mai diverse, in lumea intreaga, sint legate de problemele de etica si morala ridicate de subiecte cum ar fi ingineria genetica, clonarea, avortul sau chiar rolul religiei in viata publica. Toate acestea (si multe altele) sint legate in mod intim de o problema extrem de importanta: felul in care oamenii de azi concep natura umana. Adica, ce este omul – trup, spirit, trup+spirit?

Oricite diferente ar exista intre noi pe plan politic sau cultural, exista o idee universal acceptata: toti (sau aproape toti) ne percepem corpul si sufletul ca pe doua entitati separate – asta in ciuda faptului ca stiinta incearca sa ne convinga ca aceasta presupunere este gresita. Sintem cu totii dualisti prin natura gindirii noastre.

The President’s Council on Bioethics (un organism al carui rol este acela de a-l consilia pe presedintele SUA asupra pro­blemelor de bioetica ce decurg ca o consecinta a progresului stiintific si tehnolo­gic) a exprimat aceasta credinta cu o eloc­venta deosebita, in raportul sau intitulat A fi om: „Noi, oamenii, avem cu totii atit aspecte corporale, cit si noncorporale. Sintem spirite incorporate si corpuri insufletite (sau, daca vreti, minti incorporate si corpuri inzestrate cu minte).” Acest dualism care ne caracterizeaza ne face sensibili la povestile despre suflete eli­berate de corp, despre suflete care migrea­za in alte corpuri sau despre suflete care calatoresc in alte dimensiuni.

Hollywood-ul e plin de filme pe aceasta tema. In Pustiul, personajul interpretat de Bruce Willis se intil­neste cu el insusi la virsta de opt ani, iar in Big, un baietel de 12 ani se transforma in Tom Hanks. Diverse personaje pot cumpara corpuri, ca in Freaky Friday, sau se pot bate pentru posesia unui singur trup, precum Steve Martin si Lily Tomlin in All of Me.

Migratiile corporale nu sint o inventie a Hollywood-ului. Kafka ne povesteste despre un barbat care, intr-o dimineata, s-a trezit transformat intr-o uriasa insecta. Homer scrie, cu sute de ani inaintea erei noastre, despre transformarea tovarasilor lui Ulise in porci – desi mintea le ramasese neschimbata. Copiii inteleg cu usurinta basmele in care un broscoi se transforma intr-un print sau benzile desenate in care un ticalos preia controlul asupra corpului unui super-erou. De fapt, cei mai multi oameni cred intr-o transformare si mai spectaculoasa: ei cred ca sufletul poate supravietui distrugerii complete a corpului.

Soarta sufletului variaza de la caz la caz: uneori urca in rai sau coboara in iad, alteori migreaza intr-un univers paralel sau ocupa alte corpuri, umane sau animale. Aceasta perspectiva dualista schiteaza, de asemenea, felul in care percepem cele mai importante aspecte ale vietii noastre. Nu este intimplator faptul ca o comisie de bioetica vorbeste despre spirit. Atunci cind oamenii se intreaba despre statutul moral al animalelor sau al fetusilor, de exemplu, ei se intreaba, de fapt, daca acestea au suflet. Daca raspunsul este „da“, atunci vorbim despre un individ, care merita compasiune si grija.

Sa luam, de exemplu, disputa legata de avort. Folosim in mod curent formulari de genul „corpul meu” si „creierul meu” atunci cind vorbim despre corpul nostru sau despre parti ale acestuia ca si cum ar fi niste posesii. Unii sustin ca toti oamenii – inclusiv femeile insarcinate! – sint proprietarii corpurilor lor si, prin urmare, le pot folosi asa cum doresc. Pentru altii, orga­nismul care se dezvolta in corpul femeii in­sarcinate are un suflet propriu, posibil chiar din momentul conceptiei, astfel incit are aceleasi drepturi ca orice persoana. De acord, nu toata lumea admite in mod explicit dualismul corp-spirit de care vorbeam. Unii oameni nu ar vorbi nici morti despre suflet sau spirit. Dar dualismul corp-suflet este atit de comun, incit modeleaza felul in care gindesc chiar si al celor care nu cred in existenta sufletului.

Acesta este mo­tivul pentru care ei apeleaza la stiinta pentru a le raspunde la intrebari de genul „Cind in­cepe viata?”, in speranta ca un raspuns o­biectiv va lamuri o data pentru totdeauna probleme precum cea a avortului. Dar ade­varata intrebare nu este aceea despre viata in sens biologic, ci despre momentul magic in care un grup de celule devine ceva mai mult decit un obiect fizic. Ati ghicit, e vorba de suflet. Si aceasta nu este o intrebare la care oamenii de stiinta pot raspunde.

Caracteristicile vietii mentale, pe care noi le asociem sufletului, sint de fapt pur corporale, spun oamenii de stiinta. Ele decurg din procesele biochimice care au loc in creier. Acest lucru a fost demonstrat cu claritate prin studiile facute asupra persoanelor care au suferit accidente care le-au afectat par­tial cre­ierul, distrugind capacitati umane esentiale, precum memoria, auto-controlul sau capacitatea de a lua decizii.

Una dintre implicatiile acestui punct de vedere stiintific asupra vietii mentale este aceea ca ii scu­teste pe oa­menii de stiinta de raspunsuri la intrebarile cele mai importante din dome­niul moralei. Dupa cum punc­teaza cu ho­tarire psihologul Steven Pinker, autoritate recunoscuta pe plan mondial in domeniul stiintelor cognitive (autor al celebrelor carti How the Mind Works, The Language Instinct sau The Blank Slate), calitatile umane cele mai importante din punct de vedere moral – precum constiinta si capa­citatea de a experimenta durerea – sint rezultante ale proceselor desfasurate in creier, care sint generate gradual, atit ca dezvoltare cit si ca evolutie.

Nu exista, deci, un moment „m” in care un corp lipsit de su­flet devine unul insufletit si nici o cercetare stiintifica nu poate sa produca raspunsuri obiective la intrebarile care ne framinta atit de mult. Unii savanti sint increzatori in faptul ca omenirea va ajunge in cele din urma sa ac­cepte acest punct de vedere stiintific. Pina la urma, in domeniul corpurilor fizice, cei mai multi dintre noi am reusit sa acceptam faptul ca observatiile noastre de bun-simt sint gre­site. Sintem de acord ca obiectele aparent solide sint, de fapt, in cea mai mare parte, spatii goale si ca sint formate din particule minuscule si cimpuri de energie.

Poate ca acelasi gen de reconciliere se va produce si in domeniul sufletului, si oamenii vor ajunge sa recunoasca faptul ca dualismul, in ciuda atractiei intuitive pe care o exercita, este totusi o greseala. Alti oameni de stiinta sint mai putin optimisti. Ei au observat ca oamenii sint adesea extrem de surprinsi sa afle ca anumite parti ale creierului sint detectate pe scanner a fi active atunci cind acestia se gindesc la subiecte legate de religie, sex sau rasa. Aceasta uimire dezvaluie faptul ca exista o presupunere tacita conform careia creierul este implicat in unele aspecte ale vietii noastre mentale, dar nu in toate.

Chiar si expertii, atunci cind descriu asemenea rezultate, aluneca intr-un limbaj dualist: „Ma gin­desc la sex si acest fapt activeaza o anumita parte a creierului meu”. Ca si cind ar fi vorba despre doua actiuni care au loc se­pa­rat: mai intii ma gindesc, apoi apare o activitate in creierul meu. Mai rau, concluzia ca sufletul nostru este, de fapt, trup tulbura profund, pentru ca este in contradictie cu ideea ca sufletul supravietuieste corpului, dupa moarte.

Este o idee mult mai greu de inghitit decit teoria evolutionista si aparent imposibil de reconciliat cu cele mai multe religii. Papa Ioan Paul al II-lea a fost foarte clar in legatura cu asta, acceptind ca trupurile noastre s-ar putea sa fi evoluat, dar acele teorii care considera spi­ritul ca fiind izvorit din forta materiei vii, sau ca o simpla epifanie a acesteia, sint incompatibile cu adevarul despre om. Aceasta nepotrivire de idei nu va fi una usor de rezolvat. Marele conflict dintre stiinta si religie a fost, in ultimul secol, acela legat de biologia evolutionista. In secolul care urmeaza, pro­babil ca batalia se va muta in curtea psiho­logiei. Iar miza va fi nici mai mult, nici mai putin decit sufletul nostru.

Arhiva revistei ELLE

Foto: Shutterstock

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle