Cum tu sau partenerul credeți că vă dezvoltați relația, dar de fapt vă sabotați și răniți reciproc

Toate aceste comportamente vă fac să vă răniți unul pe celălalt și șansele ca relația să se încheie sunt foarte mari.

Fiecare dintre voi vine cu anumite tipare de gândire, mituri relaționale sau lecții despre cuplu primite de la părinți, grupul de prieteni sau experiențe personale avute de-a lungul timpului. Iar acestea nu doar că există la nivel individual ci și se potențează reciproc într-un rezultat care vă lasă răniți, dezamăgiți, simțindu-vă singuri în doi, expuși infidelității.

Competiția

Vă aflați într-o cursă unde fiecare este determinat să câștige, să arate că știe mai bine, este mai bun, are gradul cel mai înalt de putere. Această competiție credeți că vă transformă într-o variantă mai bună a voastră, vă aduce cuplul pe cele mai înalte culmi, vă provoacă să vă depășiți limitele. Dar rezultatul este individualism, nu funcționați ca echipă ci ca adversari.

Exigența și critica

Standardele la care vă raportați intern sunt extrem de ridicate, nerealiste, iar asta proiectați și în exterior în relația de cuplu. Partenerul trebuie să fie perfect, nu doar să atingă acele exigențe, ci și să le depășească. O presiune cu care e greu de trăit și niște cerințe imposibil de atins care macină conexiunea în cuplu dar și stima sau încrederea în sine. Împreună cu această exigență vine și critica drept instrument de corectare sau motivare, o critică dureroasă ambalată în intenții aparent bune sau sub stindardul comunicării directe și oneste.

Vă lăsați spațiu în exces

Și e ok să faceți asta, să aveți timp pentru sine, să nu fiți legați printr-un cordon ombilical invizibil care să transforme relația nu într-una de cuplu, ci mai degrabă într-una părinte-copil. Dar spațiul acordat pentru a vă urma interesele profesionale, hobby-urile este mult prea mare. Petreceți mai mult timp separat decât împreună, aveți obiective individuale dar nu și de cuplu.

Lipsa negocierii

Nu vă uitați la faptul că aveți ritmuri și nevoi diferite, fiecare este ancorat în propriul scenariu, propriile obiceiuri pe care le vede ca fiind cele mai bune și pe care astfel le forțează partenerului. Negocierea nici nu intră în discuție, ci e o luptă continuă de convingere, cu reproșuri și certuri intense în care vă simțiți neînțeleși, ori că bunele intenții nu sunt apreciate. Mai mult, aici poate intra și o devalorizare a celui care trebuie să fie convins și opune rezistență, cum că e leneș, infantil, lipsit de ambiție, nu vrea să se dezvolte nici să accepte ce e bine pentru el. Ori, mai corect, că nu este atât de compliant așa cum și-ar dori cel care impune.

Asumarea de riscuri…

… inutile. Nu este un optimism realist, o analiză pro și contra, o evaluare a resurselor și cât de realizabil este un lucru. Deciziile sunt impulsive, imature, având ca refren că doar așa, riscând, puteți să creșteți, să deveniți mai buni, să vă depășiți pe sine. Consecințele nu se lasă așteptate și puteți întâmpina contexte foarte grele, în care să nu vă mai simțiți în siguranță ori că aveți predictibilitate. La polul opus nu întreprindeți nimic și rămâneți într-o zonă de aparent confort.