Când se schimbă ora. Când trecem la ora de vară 2021

Deși în ultimii ani s-a tot propus renunțarea la schimbarea orei sezoniere, până în acest moment nu a fost luată nicio decizie fermă în acest sens.

Când se schimbă ora. Când trecem la ora de vară 2021

Comisia Europeană a propus ca începând cu anul 2021, în Uniunea Europeană, să se renunțe la schimbarea orei sezoniere, însă până în acest moment nu a fost luată o decizie concretă. Astfel, a venit momentul să vorbim despre trecerea la ora de vară 2021.

Trecerea la ora de vară 2021 se va face în ultimul weekend din martie, adică în noaptea de 27 spre 28 martie, când ora 3:00 va deveni ora 4:00. Este noaptea în care, se spune, „dormim mai puțin”, ziua de duminică 28 martie fiind cea mai scurtă din an, pentru că, practic, are doar 23 de ore.

Cum ne afectează trecerea la ora de vară 2021

Pentru mulți oameni, schimbarea orei aduce cu sine și efecte fizice și psihice, precum oboseală, o stare generală mai proastă și probleme de concentrare, întrucât ritmul biologic este dereglat. Schimbarea la ora de vară 202e este mai grea decât trecerea la ora de iarnă, întrucât pierdem o oră, iar ceasul biologic se obișnuiește cu noua oră abia în câteva zile.

Propunerea de renunţare la schimbarea orei ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019, dar unele ţări europene s-au opus, așa că termenul a fost amânat pentru anul 2021: statele care decid să menţină permanent ora de vară ar urma să facă ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021 (27 spre 28 martie 2021), iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021 (30 spre 31 octombrie 2021).

În mod normal, țările Uniunii Europene ar fi trebuit să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice. Numai că situația specială apărută în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus a schimbat prioritățile.

În orice caz, decizia finală trebuie să o ia Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European. Cele două instituții vor trebui să ajungă la un acord înainte ca propunerea să fie pusă în practică.

Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia.

Citește și:
DEEEstul! Modelul internațional Ana Maria Bucura face campanie pentru reciclarea deșeurilor electrice

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle