Acasa nu te vede nimeni – sau cand relatia devine comoditate

Aparent, e doar acomodare cu celalalt. In realitate, e doar primul moment in care celalalt inceteaza sa mai existe.

Acasa nu te vede nimeni – sau cand relatia devine comoditate

Drumul spre iad e pavat cu bune intentii. Pina aici, nimic nou. Dar e mult mai simplu sa spui (sau sa scrii) aforisme decit sa-ti si dai seama care este momentul exact in care ele inceteaza a mai fi doar vorbe de duh si devin o parte a lumii care te inconjoara si te priveste direct. Mai ales atunci cind tot ceea ce ti se intimpla pare ca se inscrie in zona „vise implinite“. Doar ca nu stii de ce nu esti atit de fericita pe cit te-ai fi asteptat. La urma urmelor, ce-si doresc doi oameni care hotarasc sa construiasca o relatie de cuplu? In cele mai multe cazuri, o identificare totala a partenerilor; pina la a se confunda unul cu celalalt, pina la a deveni un fel de bi-fiinta, „jumatatea“ celuilalt, parte de neinlaturat a unui intreg.

Suna ca un poem, nu-i asa? Dar, atunci cind versul devine proza, lucrurile se schimba radical. Totul pleaca de la faptul ca, in cuplu, cuvintul intimitate capata un inteles cu totul diferit de cel atribuit atunci cind e vorba de un singur om. Ceea ce, pina acum, te privea numai pe tine, brusc a devenit un „bun de folosinta comuna“.

Cind cei doi se hotarasc sa si locuiasca impreuna, toate acele lucruri marunte pe care fiecare le face, dar despre care nimeni nu vorbeste, inceteaza sa mai fie o chestiune privata. Nu te gindi la cine stie ce! Nu e vorba decit de micile operatiuni de igiena si intretinere perso­nala. Felul in care aceste lucruri se desfasoara poate spune foarte multe despre starea relatiei voastre, dar, mai ales, ii poate influenta evolutia viitoare. Iar cuvintul intimi­tate nu inseamna, in acest caz, si placere. Cel mai mare dusman al unui cuplu poarta numele „neglijenta“.

Lucrurile se desfasoara in trei etape distincte. Prima nu lasa loc de actiune inamicului pentru ca ea este etapa de atractie reciproca si este situata inaintea inceperii vietii de cuplu. Este perioada in care de-abia faceti cunostinta, in care incercati sa invatati totul, unul despre celalalt. Acum, te rog sa-ti amintesti cam cum te pregateai, pe atunci, pentru o intilnire cu EL. Cu vreo trei ore inainte incepeai sa iti alegi hainele. „Ce se potriveste, dar, mai ales, ce i-ar placea lui? O fusta scurta? Vine foarte bine, dar daca e prea scurta si el o sa creada altceva…? O tinuta sport? Dar daca el e adeptul stilului clasic?“ Si tot asa… Urmau la rind aranjatul parului, machiajul, parfumul, totul, pina la ultimul detaliu. Acelasi algoritm se aplica si in cazul lui, chiar daca mai putin elaborat. Ulterior aveai sa afli insa ca si el purta cea mai buna camasa si ca o data avea blugii uzi pentru ca a remarcat ca sint murdari si i-a spa­lat (poate pentru prima oara cu minuta-i proprie) exact inainte sa va intilniti.

Incet, lucrurile se schimba si incepeti sa comunicati, sa va sfatuiti reciproc in privinta felului in care trebuie sa aratati in diverse ocazii, iar neprevazutul, sub forma unei rochii noi sau a unei pieptanaturi „mai altfel“, incepe sa poarte numele de surpriza. Sinteti in a doua faza, care dureaza o perioada si dupa ce incepeti sa stati impreuna. Apoi vine tristetea: va cunoasteti prea bine. Incepeti sa puteti anticipa felul in care gindeste celalalt, sa-i stiti garderoba si gusturile pe de rost, sa va faceti cum­paraturile impreuna… E tot mai greu sa-ti surprinzi partenerul si, ca atare, o faci tot mai rar. Cam o data pe an, cind te ho­ta­rasti pentru o schimbare radicala de look. Daca lucrurile s-ar opri aici, inca n-ar fi foarte rau. Dar nu se opresc.

Treptat, apare neglijenta. Tot ritualul de pregatire a intilnirii se rezuma la citeva mici manevre care tin mai mult de igiena personala decit de vreo incercare de a atrage partenerul. Stii toate bancurile despre felul in care se ingrasa sotii dupa casatorie? Fenomenul nu se explica atit prin imbatrinire sau sedentarism cit prin indiferenta fata de propria persoana si de cea a partenerului. Un fel de „les jeux sont faits, rien ne va plus“. Cuplul e format, de acum incolo apar raspunderile, iar atractia e ceva de domeniul trecutului, ceva ce tine de perioada romantica. Maaaaare greseala! E simbata dimineata si el nu se mai barbiereste, iar tu nu te mai machiezi nici macar discret, pentru ca „oricum, nu aveti chef sa iesiti niciunde“.

Urmeaza momentul in care tu iti permiti sa amini sedinta de epilat si el pe cea de tuns, in baza aceleiasi idei. La urma urmelor, fiecare l-a vazut pe celalalt si in ipostaze mai jenante, asa ca ce rost mai are sa va mai chinuiti? Mai bine o lasam pe saptamina viitoare, ca atunci avem niste intilniri importante si e mai bine sa aratam „proaspat aranjati“. Finalul este atunci cind fiecare dintre voi are deja doua infatisari: una de exterior si alta de interior. Afara sinteti ingrijiti si aranjati pina la cel mai mic detaliu, impecabili, niste persoane linga care e o placere sa stai. Acasa, opusul: parul vraiste – „vreau sa fac un dus putin mai incolo…“ – usor transpirati – „am avut multa treaba si… nu ti-am zis ca o sa fac dus?“ – un tricou patat – „la bucatarie, ce sa fac?“ – o pereche de pantaloni vechi si rupti – „dar atit de comozi!“ – si niste papuci scorojiti – „ca doar n-o sa stau cu pantofi de lac prin casa!“.

Vreti sa stiti cit de rau stati si cit de aproape sinteti de faza in care abia o sa va mai suportati, fiecare pe celalalt, dar si pe el insusi? Faceti un test: imaginati-va ca suna telefonul si ca vi se anunta, total pe nepregatite, o vizita importanta. Ce faceti? Dati fuga la baie? Va luptati pe un loc in fata oglinzii? Rascoliti sifonierul in cautarea unor haine care sa arate „ca de casa“, dar sa fie si „prezentabile“? Cu cit e mai mare panica si agitatia, cu atit mai grava e situatia. Exista si o alta fata a medaliei, care nu e cu nimic mai fericita.

La inceput am spus ca, odata cu inceperea vietii de cuplu, o multime de lucruri care pina atunci te priveau numai pe tine devin ­din­tr-o data „bunuri de folosinta comuna“. Pina acum am vorbit despre cazul in care „bunurile“ cu pricina ajungeau sa fie nefolosite. Dar exista si varianta in care ele sint prost folosite. Despre acest subiect am mai vorbit mai demult in rubrica de fata, asa incit acum doar o sa amintim ideile de baza. Totul pleaca de la faptul ca scenele cu amor sub dus sau in cada plina de spuma si inconjurata de luminari parfumate se intimpla mai mult prin filme decit prin apartamentele noastre. In viata de zi cu zi se aplica un aforism celebru care spune ca „cele mai mari iubiri mor prozaic, ineca­­te-n baie“.

Ce se intimpla? Se intimpla ca intimitatea presupune si un grad maxim de suportabilitate fata de „dezvaluirile“ celuilalt. Oricit de apropiati ar fi doi oameni, tot exista lucruri care impun o anumita distanta si exista citeva bariere peste care nu are rost sa treci, pentru ca faci mai mult rau. Asa ca, nu uita sa incui usa de la baie! Este extrem de putin probabil ca el sa re­simta vreo atractie majora daca va nimeri in plina operatiune „mai curata, mai uscata, fara nici-o pata“. Un dezodori­zant de baie, oricit de atractiva ar fi reclama de la televizor, tot nu va reusi sa transforme instantaneu aerul unei astfel de incaperi in „briza marii pe o plaja exotica“, astfel incit sa permita fara probleme utilizarea ei intensiva si succesiva.

Si mai sint capacul de la closet si peria de WC si diversele maruntisuri uitate prin cotloane si… atit de multe lucruri incit, pina la urma, poate ca ar fi mai bine sa aveti fiecare propriul grup sanitar. Daca acest lucru nu e mereu posibil, macar nu uitati un amanunt: de-asta exista usa la baie, ca sa fie inchisa si nu ca sa impiedice conti­nuarea conversatiei despre „ce-ai mai facut astazi“, taman cind… stiti voi.

Si tot despre intimitate: sint putine lucruri pe lumea asta care sa „intimideze“ mai tare un mascul decit imaginea jumatatii sale supusa tratamentelor cosmetice. Excitanta poveste cu „ajuta-ma sa-mi intind crema de corp“ poate functiona foarte bine, dar aici se opreste totul. Daca ii apari in fata, pe nepregatite, in toiul unei astfel de operatiuni – parul suvite-suvite trecut prin folia de staniol pentru vopsit si pus pe moate; plus masca de fata naturala, cu albus de ou si sucuri de legume-fructe si doua felii de castravete pe ochi; plus miinile acoperite de crema protectoare; plus vata intre degetele de la picioare cu pedichiura facuta doar pe jumatate; plus… – risti eventual sa-i provoci un stop cardiac, in nici un caz o izbucnire nestavilita de pasiune.

De ce mai trebuiau spuse toate cele de mai sus? Pentru ca, desi ar parea ca totul, in final, tine doar de bun-simt, lucrurile nu de­curg atit de simplu. Ideea ca „acasa nu ma vede nimeni“ apare foarte usor si, dupa ce s-a instalat, e prea comoda ca sa mai fie inlaturata fara sa dea impresia de efort maxim.

Si-asa se intimpla ca un coleg (sau o co­l­ega, in cazul lui) de serviciu sau un ve­cin (vecina) sau o persoana oarecare sa devina brusc interesant(a). Prea interesant. Desi nu e neaparat mai frumos, mai bo­gat, mai destept, mai cult, mai tandru, sau mai altceva. E doar „de afara“, din lu­mea aceea in care toti sint aranjati si atenti si unde pare ca fiecare conteaza si unde e cam nepoliticos sa zici ca cineva e nimeni. Seara, tirziu, intre doua zile de munca, fiecare in fotoliul lui, in fata televizorului. Unul dintre ei comenteaza cit de nerealist e filmul in care toti stau pe-acasa dichisiti de parca tocmai ar iesi in oras sau s-ar intilni cu cineva. „Nimeni“ aproba din celalalt fotoliu.

Arhiva revistei ELLE
Foto: Shutterstock

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle