9 filme de neratat în luna iunie 2026 în cinematografe

Care sunt noutățile cinematografice pe care abia așteptăm să le vedem luna aceasta la cinema? Ți-am pregătit o mică selecție.

Iată ce filme poți vedea în luna iunie 2026 în cinematografe.

1. Masters of the Universe

După ce sunt separați timp de 15 ani, Sabia Puterii îl conduce pe prințul Adam (Nicholas Galitzine) înapoi în Eternia, unde descoperă că patria sa a fost distrusă sub domnia malefică a lui Skeletor (Jared Leto). Pentru a-și salva familia și lumea, Adam trebuie să-și unească forțele cu cei mai apropiați aliați ai săi, Teela (Camila Mendes) și Duncan/Man-At-Arms (Idris Elba), și să-și îmbrățișeze adevăratul destin ca He-Man – cel mai puternic om din univers.

Premiera: 5 iunie 2026

2. Disclosure Day

Dacă ai afla că nu suntem singuri în univers, dacă cineva ți-ar arăta, ți-ar dovedi asta, te-ai teme? Aceasta este premisa de la care pornește cel mai nou film regizat de Steven Spielberg. Din distribuție fac parte Josh O’Connor, Eve Hewson, Emily Blunt, Colin Firth, Colman Domingo, Wyatt Russell. Citește și despre alte filme SF, pe care nu trebuie să le ratezi.

Premiera: 12 iunie 2026

3. In the Grey

Filmul urmărește o echipă de agenți secreţi de elită care acționează din umbră, la fel de confortabili în a manevra puterea și influența precum sunt în utilizarea armelor automate și a explozibililor de mare putere. După ce un mafiot nemilos provoacă o înșelătorie de un miliard de dolari, echipa este trimisă să recupereze banii într-o misiune care, pentru oricine altcineva, ar fi sinucigașă. Ceea ce începe ca un jaf imposibil devine rapid ceva mult mai grav, transformându-se într-un război total al strategiilor, înșelăciunii și supraviețuirii. Pelicula combină acțiunea explozivă cu umorul subtil, în stilul caracteristic regizorului Guy Ritchie, iar Jake Gyllenhaal, Eiza González, Henry Cavill, Rosamund Pike fac parte din distribuție.

Premiera: 12 iunie 2026

4. Supergirl

Cea mai nouă aventură DC Studios, „Supergirl” o aduce, din vară, pe marile ecrane din toată lumea, pe Milly Alcock în dublu rol ca Supergirl/ Kara Zor-El. Filmul este regizat de Craig Gillespie, după un scenariu de Ana Nogueira. Când un adversar neașteptat și nemilos lovește foarte aproape de casă, Kara/ Supergirl face echipă cu un personaj imprevizibil și pornesc împreună într-o călătorie interstelară în căutarea dreptății. Din distribuția filmului mai fac parte Matthias Schoenaerts, Eve Ridley, David Krumholtz, Emily Beecham și Jason Momoa.

Premiera: 26 iunie 2026 

5. Scary Movie 6

Pregătește-te de o porție sănătoasă de amuzament! Doi prieteni se trezesc din nou implicați într-un poveste dementă plină cu ucigași, monștri și creaturi supranaturale. Regina Hall, Chris Elliott, Anna Faris, Jon Abrahams, Lochlyn Munro, Marlon Wayans fac parte din distribuția acestei comedii. Descoperă și care sunt comediile cu distribuții impresionante, pe care merită să le urmărești.

Premiera: 12 iunie 2026

6. Toy Story 5

Cu siguranță unul dintre cele mai așteptate filme de animație ale acestui an! Buzz, Woody și Jessie sunt puși la grea încercare după ce intră în lumea care îi obsedează pe copiii de astăzi: electronicele. Tom Hanks, Greta Lee, Tim Allen, Ernie Hudson, Joan Cusack își împrumută vocea personajelor din această peliculă.

Premiera: 19 iunie 2026

7. Leonora in the Morning Light

În Parisul anilor 1930, pictorița rebelă Leonora Carrington se alătură suprarealiștilor Breton și Dalí. Relația ei cu Max Ernst o obligă să-și înfrunte propriile frământări interioare. O dramă emoționantă cu Olivia Vinall, Alexander Scheer, Ryan Gage, Cassandra Ciangherotti în distribuție.

Premiera: 12 iunie 2026

8. The Last Viking

Proaspăt ieșit din închisoare după 20 de ani, Anker e hotărât să recupereze banii pe care i-a furat. Însă fratele și complicele său, Manfred (Mads Mikkelsen), suferă de o tulburare de identitate disociativă: acum se crede John Lennon, iar John nu își amintește unde a îngropat Manfred banii.

Premiera: 26 iunie 2026

9. Minions & Monsters

Simpaticii minions revin pe marile ecrane pentru o aventură pe placul celor mici, dar și a adulților. În anii ’20, trei Minioni pleacă la Hollywood pentru a-și îndeplini visul de a deveni regizori, dar descoperă o misterioasă carte de vrăji și invocă accidental un monstru. Vezi și alte filme de animație, care merită din plin atenția ta.

Premiera: 26 iunie 2026

Citește și:
10 dintre cele mai discutate și controversate seriale, pe care nu trebuie să le ratezi

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle