Mesajul emoționant pe care un bărbat l-a transmis soției sale, care se afla la chimioterapie

Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, un bărbat din SUA nu a putut fi alături de soția sa la sedința de chimioterapie, însă i-a transmis un mesaj emoționant.

Mesajul emoționant pe care un bărbat l-a transmis soției sale, care se afla la chimioterapie

Kellly Conner a fost diagnosticată cu cancer mamar în luna ianuarie a acestui an. De atunci, soțul său a fost un real suport pentru ea, arătându-și neîncetat dragostea. Albert Conner nu a ratat până de curând nicio ședința de chimioterapie pe care soția sa a făcut-o, fiindu-i mereu alături și oferindu-i susținerea morală de care avea nevoie.

Însă, cum pandemia de coronavirus impune noi reguli de prevenție și de distanțare socială, Albert nu a mai putut intra în spital și participa la ședința de chimioterapie pe care Kelly trebuia să o facă. Personalul spitalului l-a anunțat pe acesta că au restricționat accesul vizitatorilor în această perioadă în spital pentru a evita posibilele infectări cu noul coronavirus.

Însă, Albert nu a putut sta prea mult departe de soția sa. Într-un interviu acordat pentru Good Morning America, acesta spunea că „nu mi se părea normal să nu fiu alături de ea, fiindcă i-am promis că voi fi acolo mereu și era ca și când mi-aș fi încălcat promisiunea”.

Deși Kelly s-a dus singură la ședința de chimioterapie, după puțin timp, Albert a anunțat-o că o așteaptă în parcarea spitalului. Când s-a uitat pe geam, aceasta l-a văzut pe soțul ei cu o pancartă pe care Albert și copiii lor scriseseră un mesaj emoționant „Nu pot să fiu cu tine, dar sunt aici. Te iubim”.

De asemenea, era scris și un mesaj de mulțumire pentru tot personalul spitalului, Albert dorind să își arate recunoștința pentru tot ceea ce fac.

„Cum l-am văzut, am început să plâng. O asistentă m-a văzut și m-a întrebat ce s-a întâmplat, iar când i l-am arătat pe fereastră pe Albert și ei i-au dat lacrimile'”, spune Kelly.

Albert a atras atenția întregului spital, toți arătându-se profund emoționați de gestul pe care l-a făcut pentru soția sa.

Kelly ar trebui să termine ședințele de chimioterapie în luna mai, iar familia sa speră că, până atunci, restricțiile legate de pandemia de coronavirus se vor restrânge pentru a putea fi din nou alături de ea.

Citește și:
Clipul zilei: Un bunic dansând alături de nepoata sa pe stradă, la distanță, în timpul pandemiei de coronavirus

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet