Guvernul a adoptat proiectul de lege privind carantina și izolarea. Care sunt principalele prevederi

Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, și Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, au anunțat azi care sunt principalele prevederi din proiectul de lege privind carantina și izolarea.

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind carantina și izolarea. Care sunt principalele prevederi

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat, după ședința de Guvern, că termenii „carantină” și „izolare” au alte definiții, după ce Executivul a adoptat proiectul de lege în acord cu recomandările CCR.

„Termenii carantina persoanelor și izolare au acum alte definiții. Carantina se va referi la persoane sănătoase, iar termenul izolare se referă la persoanele bolnave sau infectate”, a anunțat secretarul de stat în MAI.

„Carantina persoanelor are acum o definiție care este asemănătoare cu regulamentul internațional sanitar. Ea reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infecto-contagioase, constând în separarea fizică a persoanelor sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spații special desemnate de autorități, la domiciliu sau în locația declarată de către persoana carantinată.

„Termenul de „izolare” reprezintă o măsură care constă în separarea fizică a persoanelor bolnave cu o boală infecto-contagioasă sau a persoanelor purtătoare ale unui agent patogen în vederea monitorizării stării de sănătate, aplicării unui tratament, în scopul vindecătorii și reducerii gradului de contagiozitate. Aici se vorbește în mod deosebit de internarea pacientului, de internarea pacientului la spital, într-o unitate care aparține spitalului, unde lucrează personaul spitalului (…) sau, în cazul în care condițiile permit, izolarea să aibă loc la domiciliu. Acest lucru este o excepție, în cazul în care capacitatea spitalului integral este depășită”, potrivit Șefului DSU.

Raed Arafat a mai adăugat că „proiectul de lege poate fi aplicat și în alte situații de risc epidemiologic și prevede, ca excepție, dacă e depășită capacitatea spitalelor, ca izolarea să poată fi făcută și la domiciliu. Prefecturile, prin Comitetele județene pentru situații de urgență, la propunerea DSP, pot aproba carantinarea unor zone din județele lor. Legea se referă și la situațiile în care se instituie carantină și izolare: epidemie declarată prin ordin al Ministerului Sănătății sau urgență de sănătate publică de importanță internațională declarată sau pandemie declarate de directorul OMS. În toate aceste situații pot fi luate măsuri de izolare și carantină. Orice măsură luată de autorități poate fi contestată de cetățeni în instanță”, a declarat Raed Arafat.

Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic a fost adoptată, luni, de Guvern, după ce Curtea Constituţională a decis că internarea persoanelor diagnosticate cu COVID-19 în spitale este contrară Legii Fundamentale.

Citește și:
După 6 luni de COVID-19: 5 întrebări la care oamenii de știință încă nu au răspuns

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet