„Si au trait fericti pana la adanci batraneti" exista numai in povesti. In viata reala, mai devreme sau mai tarziu, unul din cuplu pierde ritmul... Atunci incepe dezastrul. De ce? Pentru ca, honey, „it takes two to tango!“
Cele mai multe dintre noi, femeile, am crescut cu ideea ca barbatii nu sunt nimic mai mult decat niste baloti plini de tepi si de hormoni, pe care cea mai fugara ocheada aruncata unor picioare ii face sa simta furnicaturi in buricele degetelor, fluturi in stomac si-n creier, sa le creasca pulsul, sa le creasca… in fine, cunosti restul. Dar ce te faci daca iubitul tau nu se gandeste la sex la fiecare cinci secunde? Daca maxima lui satisfactie e sa-si petreaca seara intins pe canapea, cu o sticla de Becks in mana si telecomanda in cealalta, uitindu-se la filme de actiune sau la „In culise la E!', in vreme ce tu, draga mea, ai chef de… cu totul altceva?
Invechitele valori traditionale ne invata ca apetitul si comportamentul sexual al unei doamne sunt doua lucruri foarte delicate (femeia trebuie doar sa stea intinsa pe spate si sa se gandeasca la viitorul natiunii, in vreme ce sotul sau implineste tot ce poate fi mai rau si mai urat cu putinta). Dar ghici ce? Finalmente, s-a declarat oficial ca, de fapt, in ceea ce priveste apetitul sexual, nu exista nici o deosebire intre sexe. The Global Survey of Sexual Attitude and Lifestyle a anulat definitiv si irevocabil acest stereotip. Potrivit studiului, la ora actuala femeile tinere se bucura de o victorioasa revolutie sexuala: mai mult sex, mai des, cu mai multi parteneri.
Si asta nu e tot: potrivit Global Sex Survey 2012, femeile vor si fac sex mult mai des decat barbatii (adica de 144 de ori pe an, in comparatie cu doar138 de victorii in echipa masculina). „Femeile au avut dintotdeauna un libido egal cu al barbatilor, dar abia acum ne-am simtit pregatiti sa o recunoastem si sa o spunem in gura mare', crede sexperta Erin Kelly, autoarea cartii Searching for Sex in the City: How to find Mr. Big. „Si nu cred ca trebuie sa subestimam influenta filmului Sex and the City asupra felului in care femeile percep acum sexul. Personajele feminine din acest film au un apetit sexual urias. Iar partea cea mai frumoasa este ca nu le e nici teama si nici rusine sa recunoasca acest lucru.'
Vorba unei colege de redactie: „Filmul asta (precum Dallas in anii ‘80) a distrus o intreaga generatie'. Chiar asa. In fond, ideea acestui articol mi-a fost inspirata de Charlotte, din Sex and the City. Ea este cea care mi-a atras atentia asupra dezechilibrului acut al apetitului sexual intr-un cuplu. Iata o femeie superba, tanara, imbracata intr-un négligé adorabil, din matase (care a costat-o in mod sigur cateva sute bune de dolari) si un sotior, Trey, care nu-si doreste altceva decat sa se rostogoleasca pe o parte, sa inchida ochii si sa se cufunde intr-un somn adanc.
Incearca sa-ti imaginezi situatia si cantareste-o bine: a obtine intr-un cuplu un echilibru al acelui impuls irezistibil „I want it now!'… uau… e o treaba ingrozitor de complicata. Imi aduce aminte de o alta scena, dintr-un film clasic, de data aceasta, Annie Hall, cand El (interpretat de Woody Allen) si Ea (personajul intruchipat de Diane Keaton) merg la medic sa-si ridice rezultatul analizelor. Amandurora li se pune aceeasi intrebare: cat de des fac sex? Woody raspunde: „Cu greu ajungem la trei zile pe saptamana'. Raspunsul Dianei? „Oh, mai tot timpul: de trei ori pe saptamana!'.
Deci, ce ne facem daca echilibrul sexual in cuplu este afectat? Primul pas in gasirea unei solutii, spun expertii, este sa identifici daca in spatele acestei crize a apetitului sexual exista sau nu o problema particulara. „Oh, e simplu: de vina e stresul', e un raspuns la prima mana si nu e intotdeauna cel adevarat. Potrivit unui studiu publicat de Journal of American Medical Association, doar 43% dintre femei si 31% dintre barbati recunosc ca au o problema de nepotrivire sexuala.
Cele mai frecvente motive citate sunt: frigiditatea, teama ca nu se ridica la nivelul asteptarilor partenerului, ejacularea precoce, durerea in timpul actului sexual – ceea ce dovedeste faptul ca, in mod cert, nivelul disfunctiilor sexuale este mult subestimat, desi majoritatea lor sunt perfect tratabile, fiind datorate exclusiv unor probleme emotionale sau de sanatate (banale dezechilibre hormonale, precum hipotiroidism, un nivel scazut al progesteronului sau testosteronului; nesiguranta in ceea ce priveste propria persoana, relatia de cuplu sau partenerul; probleme de greutate; menopauza; interventii chirurgicale; lipsa respectului de sine; oboseala cronica; o nastere; depresii; o trauma psihica suferita candva, in trecut).
Dorinta sexuala e o problema complicata si confuza, care include incredibil de multe aspecte fiziologice si psihologice si are solutii complet diferite de la un individ la altul. „Fiecare persoana este unica si raspunde in felul ei unic la diferiti stimuli', spune Dr. Beverly Whipple, profesor emerit la Rutgers University, cel care in 1980 a lansat termenul „G-spot' (sunt convinsa ca stii despre ce e vorba). „Fiecare om are o imagine proprie asupra persoanei sau lucrurilor care-i starnesc dorinta sexuala', completeaza Dr. William Granzing, decanul clinicii de sexologie de la Maimonides University, din North Miami Beach.
Aceasta imagine poate fi foarte particulara (o anumita persoana, de o anumita varsta, rasa si cu o anumita culoare de par), sau poate fi generala. La fel de bine, un barbat poate fi excitat de croiala unei rochii, de tocurile inalte, de o batista, de o anumita culoare de sutien sau de un anume comportament (exhibitionism, expresii vulgare, sunete). Indiferent de preferinte, tiparul sexual se formeaza devreme, in copilarie, odata cu primele experiente erotice – probabil la varsta de trei-patru ani – si ramane stabil pentru toata viata. Din pacate, exista nenumarate sanse ca, in timp, partenerul de cuplu sa iasa din tiparul sexual, ceea ce face ca, mai devreme sau mai tarziu, dorinta si interesul pentru sex sa dispara. „Majoritatea oamenilor al caror tipar sexual nu vizeaza o varsta anume pot avea o relatie implinita', spune Granzing.
„Dar daca un individ e atras in mod particular de persoane tinere, de 20 de ani, odata ce perechea a depasit aceasta varsta, atractia sexuala scade considerabil. „In acest caz, singura solutie e sa gasesti o cale de a face lucrurile… ceva mai picante.' Doar ca a condimenta lucrurile e o treaba ingrozitor de complicata. Barbatii si femeile sunt creaturi sexuale diferite, care privesc sexul in mod diferit. Pentru majoritatea barbatilor sexul inseamna orgasm: aceasta idee este atat de clara in mintea lor, incat atunci cand au chef, nimic nu-i poate retine.
Lou Paget, profesor de sexologie, autorul best-seller-ului The Big O: How to Have Them, Give Them, and Keep Them Coming, spune: „In privinta barbatilor, lucrurile nu sunt prea complicate (spre deosebire de femei). Apetitul lor sexual este on sau off. Un barbat este interesat de sex sau nu. Nu exista variante de mijloc. Iar daca raspunsul e pozitiv, un barbat vrea sex imediat. Acum!'.
O.K. Si femeile? Nevoile noastre sexuale nu inseamna nimic intr-un cuplu? „Femeile sunt inclinate sa priveasca sexul dintr-o perspectiva mai senzuala. Satisfactiile lor sexuale nu includ in mod obligatoriu orgasmul, oferind o importanta incomparabil mai mare satisfactiilor psihologice. Exista atat de multe variabile care depasesc cu mult limita fizica in actul sexual feminin', spune Janice Epp, sexolog la Institute for Advanced Study of Human Sexuality, din San Francisco. „Ele vor sa fie tratate ca de la egal la egal, cu respect, cu delicatete. Fara acestea, sexul pentru o femeie e egal cu zero.' Si pentru a obtine aceste mici placeri ce trebuie sa facem? Purtam lenjerie de dantela rosie? Ne inscriem la cursuri de Kama Sutra, nivel avansat? Are sens? „Am gatit scoici si le-am servit la lumina luminarilor, m-am imbracat intr-o rochie neagra si decoltata. Am cumparat manuale pentru sex (prin Internet, mi s-a parut si asa destul de jenant), dar singura reactie pe care eforturile mele i-au produs-o sotului meu a fost un hohot de ras. Mi-am dat seama ca realmente nu crede ca viata noastra sexuala e o problema. Ceea ce, pe de o parte, mi se pare dragalas si oarecum incurajator, dar pe de alta parte e teribil de frustrant', mi-a spus una din prietenele mele. „Nu mai stiu ce trucuri sa folosesc.'
Ups! Iata ca am ajuns si aici. Ultima frontiera a celor care vor sa injecteze un gram de pasiune in relatia de cuplu (sau sa guste din farmecele Marianei de la contabilitate): afrodisiacele. Ei bine, sunt convinsa ca oricine a incercat sau a auzit macar despre anumite elemente si alimente care au capacitatea de a imbunatati viata sexuala. Nu, nu vorbesc doar de Viagra & co. Vorbesc de afrodisiace. Ce este un afrodisiac? Derivate din numele Afroditei (in mitologia greaca, zeita frumusetii si dragostei), in aceasta categorie intra aproape orice parfum, aliment, bautura, preparat, aparat sau echipament care sporeste dorinta sexuala (a ta sau a obiectului dorintei tale).
Nu exista cultura care sa nu se mandreasca cu propriul meniu de „delicatese' in ale amorului. In India straveche, orice tanar lipsit de pasiune trebuia sa consume testicule de tap fierte in lapte. Acelasi remediu este descris de Hippocrate in scrierile sale si avea un loc cu totul aparte in bucataria galica. Juvenal, celebrul autor de satire din Roma antica, a fost primul care a remarcat puterea de seductie datorata scoicilor. In 1001 de nopti, coriandrul a fost singurul remediu pentru bietul negutator care vreme de 40 de ani nu a putut face copii. Testiculele scaldate in miere erau echivalentul medieval al sampaniei si, consumate in cantitatea potrivita, aveau marea calitate de a te lasa fara haine. Sangele proaspat de sarpe este folosit inca in unele parti ale Asiei pe post de stimulent, avand aceleasi puteri ca sangele de liliac, penisul de cerb, botul de rechin sau cornul de rinocer. Si cine nu a auzit de celebra Spanish Fly, care nu e fly (musca) defel, ci o biata ganganie pisata si uscata, a carei unica functie este aceea de a irita tractul urogenital. Cu exceptia cazului in care ai un iubit cu inclinatii aventuroase si un bucatar extrem de intelegator, te sfatuiesc sa stai departe de aceasta categorie de afrodisiace, care, dincolo de exotismul lor indiscutabil, nu au in comun decat faptul ca nici unul nu functioneaza. Ba chiar mai mult, sunt un dezastru pentru sanatate.
Deci orienteaza-te spre categoria afrodisiacelor care au forma organelor sexuale. Creveti, caracatita, fructe de mare, telina, morcovi, patrunjel, asparagus, care, gatite cu maioneza, s-ar putea sa fie mai apreciate decat testiculele bietului Bambi. Cat despre puterea lor intr-ale amorului, ea este direct proportionala cu simtul umorului si cu imaginatia iubitului tau. A treia categorie cuprinde o lunga lista de lucruri si substante despre care se spune ca au darul de a creste potenta, dar nu ma intreba de ce, pentru ca, sincer, nu am nici cea mai vaga idee. Totusi, acelea dintre voi care sunt guvernate de o insurmontabila rigurozitate stiintifica sunt rugate sa crediteze cu ingaduinta evaluarea empirica a acestei categorii si sa dea intaietate faptului ca… bla, bla, bla… Stii ceva, pe lista in cauza apar delicatese precum vanilie, lichior, ciocolata, inghetata, ghimbir, alune, asa ca nu vad de ce te-ai plange.
Uite o variantă de maioneza de post cu cartofi!
A patra categorie include medicamentele sau suplimentele care se vand in farmacii. Adica: narcotice (cea mai periculoasa clasa, efectul ei se bazeaza pe alterarea perceptiei, aducand utilizatorul in incapacitate de a rezista unei propuneri sexuale); substante ce irita tractul urogenital, producand o senzatie asemanatoare excitatiei sexuale; suplimente (vitamine, minerale, iod, ephedra etc.) care trateaza o disfunctie ce impiedica implinirea dorintei sexuale, sau substante care intensifica senzatiile in timpul actului sexual (Kava Kava, frunze de Damiana). Ei bine, inainte de a cumpara (sau a prepara) oricare dintre produsele de mai sus, trebuie sa-ti spun ca Food and Drug Administration a declarat ca „nu exista nici o dovada stiintifica atestand ca unul dintre aceste afrodisiace ar trata disfunctiile sexuale' (incerc sa-mi imaginez ce reactie ar fi avut Montezuma, Hippocrate, Casanova sau Linda Randall daca ar fi aflat ca nu exista afrodisiace!). Hmmm! Adica omenirea cauta de 5.000 de ani cai verzi pe pereti? „Cel mai mare organ sexual al omului este creierul', spune Dr. Granzing. „Dorinta nu este altceva decat speranta ca-ti vei implini fanteziile sexuale. Iar daca o cupa de sampanie sau o farfurie cu scoici te ajuta, mergi inainte. La urma urmei, totul este numai in mintea ta.'
Arhiva revistei ELLE
Foto: happy barefoot couple at the kitchen, girl standing on tiptoe try to kiss husband from Shutterstock