Cum să tratezi acneea din diferite zone ale corpului

Știm îți dorești o piele frumoasă. Ce faci însă dacă te lupți cu mici imperfecțiuni? Află cum să tratezi acneea din diferite zone ale corpului.

Cum să tratezi acneea din diferite zone ale corpului

Deși probabil ai învățat să te iubești chiar dacă ai imperfecțiuni, tot ți-ai dori să scapi de acestea, mai ales din diferite zone ale corpului. Descoperă cum să tratezi acneea, însă acordă atenție și cauzelor apariției acesteia.

1. Acneea de pe piept

Acneea de pe piept apare de cele mai multe ori din cauza mersului la sală. Nu, nu efortul fizic este problema, ci echipamentul sportiv. După fiecare antrenament este recomandat să îți faci duș cât mai repede posibil, pentru ca bacteriile să nu se prindă de pielea ta. Dacă nu ai timp să faci acest lucru, asigură-te că îți schimbi mereu ținuta și ștergi această zonă cu șervețele cu acid salicilic sau glicolic. Așadar, nu pleca niciodată de la sală în bustiera de sport. Pregătește-ți mereu schimburi și, totodată, încearcă să nu aplici nicio cremă imediat după antrenament.

2. Acneea de pe brațe

Acneea de pe brațe este probabil una dintre cele mai enervante probleme. Nu te simți mereu confortabil purtând un top fără mâneci sau un tricou, însă acest lucru poate fi remediat. Una din cauzele apariției acneei în această zonă ar putea fi epilarea. Creșterea firelor de păr sub piele poate fi un semn al foliculitei, iar în acest caz ai nevoie de un tratament special. Dacă te confrunți cu această problemă, folosește o loțiune cu acid lactic pentru a exfolia ușor celulele moarte, în timp ce hidratează.

3. Acneea de pe spate

În acest caz, cauza poate fi produsul de curățare pe care îl folosești sau lenjeria. Cel mai bine ar fi să cauți un gel de duș cu acid salicilic (pentru a deschide porii). Lasă-l să acționeze timp de câteva minute înainte de clătire, deoarece doar în felul acesta va putea să facă schimbări. Totodată, în perioada caldă schimbă-ți mai des așternuturile, deoarece este posibil să transpiri mai mult, iar corpul tău nu trebuie ținut în suprafețe umede. În plus, încearcă atunci când este posibil să alegi pijamalele de bumbac în locul celor din satin, deoarece acestea permit pielii să respire.

4. Acneea de pe gât

Dacă simți mereu pe gât, mai ales în partea din spate, imperfecțiuni, cauza ar putea fi vreun produs pe care îl folosești pentru îngrijirea părului. Ferește-te de produsele de îngrijire, de exemplu șampon și balsam, care conțin silicon sau petroleum, deoarece acestea pot provoca aceste mici reacții. Elimină pe rând câte unul din rutina ta și vezi care ar putea fi vinovatul. Pentru a lăsa pielea să se vindece, încearcă să îți prinzi părul cât mai mult, mai ales atunci când faci sport sau dormi.

Citește și:
Alimentele care te pot ajuta să pari mai tânără

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din beauty