:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/04/the-nutcracker-1080x1080-v3-1-1.jpg)
O lume magică a fanteziei, gratiei și eleganțe își deschide porțile spre un tărâm de basm, în care personaje fermecătoare poartă publicul în universul celei mai frumoase povești de Crăciun din lume. Clara, Prinţul, Enigmaticul Drosselmeyer, Regele Șoarecilor și grațioasa Zână a Dulciurilor vor prinde din nou viaţă pe scena Sălii Palatului pe 30 noiembrie, în interpretarea dansatorilor din Ukrainian Classical Ballet, aceeaşi companie ce a cucerit publicul bucureştean cu o fabuloasă montare a „Lacului lebedelor' la începutul acestui an.
Pe acordurile inconfundabile ale muzicii clasice semnate de Ceaikovski, fiecare moment devine o emoție pură, o poveste spusă prin grație și armonie. Eleganța balerinilor, tehnica desăvârșită și expresivitatea lor transformă spectacolul într-o adevărată bijuterie artistică, iar decoruri feerice, costume spectaculoase și o atmosferă de basm completează această experiență unică.
„Ne străduim să prezentăm cele mai frumoase și interesante spectacole de balet clasic cu ajutorul tehnologiilor moderne. În expresia artistică, păstrăm tradiția baletului clasic în mișcările noastre și acceptăm cu deschidere elemente moderne de coregrafie. Cufundă-te în frumusețea, eleganța și armonia „Spărgătorului de nuci!” spune Ivan Zhuravlov – fondator şi director artistic Ukrainian Classical Ballet –companie de elită, ce umple sălile din întreaga lume și aduce la București stele internaționale ale baletului,.
Spărgătorul de Nuci (The Nutcracker) este unul dintre cele mai îndrăgite balete clasice din lume, o poveste plină de magie, eleganță și emoție, care transformă spiritul Crăciunului într-un spectacol de neuitat. Prin muzica inconfundabilă a lui Ceaikovski, coregrafii spectaculoase, costume strălucitoare și decoruri feerice, publicul este purtat într-un univers al viselor, unde copilăria, imaginația și iubirea se împletesc într-o celebrare a frumuseții și a speranței, adresată tuturor vârstelor.
Biletele sunt disponibile pe Ticketstore.ro, Biletlateatru.ro,Startickets.ro şi DynamicTicket.ro.
Un eveniment prezentat de Ukrainian Classical Ballet şi Fantasy & Art Entertainment şi recomandat de Europa FM
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2026/04/spargatorul-3jpg-819x1024-2.jpg)