(P) Când devine ceva sănătos dăunător pentru organismul tău?

Auzi deseori că activitatea fizică și anumite mâncăruri sunt bune pentru sănătate. De fapt, ceea ce este sănătos este să ai greutatea optimă – aceasta te ajută să ai o sănătate cardiovasculară mai bună, în timp ce îți scade riscul de depresie.

(P) Când devine ceva sănătos dăunător pentru organismul tău?

Cât de mare este pericolul de a face prea mult exercițiu fizic sau de a-ți limita dieta la doar ingrediente considerate sănătoase?Află în continuare cele mai des întâlnite indicii că s-ar putea să exagerezi cu stilul tău de viață ultra-sănătos.

Când te poate îmbolnăvi o dietă sănătoasă

Restrângerea caloriilor este necesară atunci când trebuie să dăm jos kilogramele. Numărul oamenilor care preferă dieta fără carne este tot mai crescut. Vegetarianismul și veganismul au un succes tot mai mare pretutindeni în lume, însă specialiștii atrag atenția că înainte de a trece la o asemenea dietă este foarte important să te informezi despre efectele adverse. 

Deficiențele de iod, zinc și vitamina B12 pot apărea atunci când toate produsele cu carne, fructe de mare, pește sau lactate dispare din dietă. Ceva ce ar trebui să evităm, deoarece rezultatul poate fi extrem de neplăcut: gută, oboseală, diaree, pierderea mirosului și a gustului sau chiar leziuni ale creierului – toate acestea sunt efectele adverse ale unei asemenea deficiențe.

Sfatul nostru? Un avantaj al dietei vegetariene este că va trebui să te bazezi mai mult pe ingrediente proaspete, iar prețul acestora poate fi extrem de scăzut. O metodă prin care poți să diversifici o dietă săracă în carne sau fără pic de carne este să consulți ofertele la specialitățile fără carne din marile lanțuri de magazine. La Lidl poți găsi numeroase specialități fără carne la prețuri avantajoase, mai ales dacă folosești cardul de fidelitate sau dacă urmărești ofertele speciale din cataloagele online Lidl cu promoțiile actuale. 

Când sportul excesiv elimină beneficiile mișcării regulate

Este greu să ignori numărul mare de beneficii ale sportului pentru sănătatea noastră. Atunci când exersezi prea mult, studiile arată că se poate întâmpla un fenomen pe cât de interesant, pe atât de îngrijorător. Alergătorii ocazionali sau amatori au un risc mai mic de mortalitate decât cei care nu aleargă deloc. Însă cei care aleargă de mai mult de trei ori pe săptămână și la o viteză mai mare aveau un risc similar cu al celor care nu alergau deloc. Cu alte cuvinte, dacă alergi prea mult și prea intens, o parte din beneficiile faptului că faci mișcare dispar.

Specialiștii au încercat să dea un răspuns la această întrebare: care este numărul optim de ore în care să fac exerciții fizice pentru a trăi mai mult? Evident, răspunsul la această întrebare este unul care depinde de numeroși factori, precum vârsta, sănătatea sau sportul practicat. Însă, dacă ar trebui să setăm o limită, atunci vorbim despre aproximativ cinci ore de exercițiu moderat în fiecare săptămână sau două ore și jumătate de exercițiu intens. Sau putem combina cele două tipuri de exerciții fără să depășim cu mult limitele. Cum s-a ajuns la acest număr? Studiile arată că dacă practici mai multe ore de sport sau mișcare săptămânal, beneficiile sunt aproximativ aceleași, acestea nu vor crește progresiv.

Un alt studiu a arătat că femeile au un risc mai scăzut de infarct sau atac cerebral dacă erau active fizic cel puțin o zi pe săptămână. Surpriza? Acel risc era mai mare la femeile care făceau mult sport în fiecare zi. Așadar, exercițiul fizic intens și des nu aduce mai multe beneficii decât exercițiu fizic moderat. Mai mult, vine la pachet cu anumite riscuri. 

Se vorbește inclusiv despre un fenomen specific anumitor femei, denumit „triada sportivelor'. Această triadă este alcătuită din următoarele trei simptome severe: pierderea menstruației, osteoporoză și demineralizarea oaselor, precum și tulburări de alimentație. Această triadă apare de obicei din cauza combinației periculoase între prea mult exercițiu fizic și restrângerea numărului de calorii din dieta zilnică.

Când ar trebui să te îngrijorezi și să devii mai moderată

Pentru a ști când ar trebui să te îngrijorezi este suficient să te gândești dacă ai simțit vreodată o stare de anxietate sau depresie atunci când ai ratat o zi la sală sau când ai mâncat carne, chiar și din greșeală. Să mergi la sală deși simți că este extrem de greu și că îți face rău poate părea o idee bună pe termen lung. Nu ignora studiile care arată că prea mult sport îți poate și dăuna, mai ales dacă nu ești foarte conectată la ceea ce simte corpul tău. Iar dacă ar fi să rămâi cu o singură informație utilă din acest articol, atunci nu uita că exercițiul fizic în combinație cu o dietă cu prea puține calorii este rețeta… eșecului. Ai grijă de organismul tău!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din health & diet