IQOS susține două proiecte creative sub umbrela Together We Art în cadrul festivalului DIPLOMA

Cea de-a opta ediție a DIPLOMA, festivalul dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri, are loc anul acesta în perioada 8-17 octombrie la Combinatul Fondului Plastic (Str. Băiculești nr. 29), în București.

IQOS susține două proiecte creative sub umbrela Together We Art în cadrul festivalului DIPLOMA

Universul DIPLOMA 2021 înseamnă pictură, fotografie, instalații media, lucrări de ceramică, sticlă, metal, scenografie, textile, arhitectură și modă.IQOS este partener al acestui festival pentru al doilea an consecutiv. Sub umbrela Together We Art, IQOS prezintă două proiecte artistice: o lucrare realizată de PREN, artist grafic și ilustrator, și o expoziție-concept ce cuprinde creațiile unor artiști multidisciplinari care și-au propus să prezinte viziunea lor despre un viitor mai bun, o temă se care numără printre valorile IQOS.Curtea interioară a Combinatului Fondului Plastic devine locul în care Sebastian Pren, cunoscut sub numele PREN, folosește simbolurile și forme geometrice caracteristice lucrărilor sale pentru a realiza o compoziție „ce prezintă imaginea unei comunități aflate în continuă dezvoltare, comunitatea artistică din cadrul Combinatului Fondului Plastic, și oferă o perspectivă optimistă asupra viitorului, axat pe colaborare și pe schimbare'. PREN este ilustrator și designer grafic din Piatra Neamț, România. Proiectele lui au apărut în publicații precum „It’s Nice That” și „Address Magazine”. În 2018, a obținut un certificat de excelență acordat de Type Directors Club New York, iar în 2020 a obținut un Wood Pencil în cadrul festivalului D&AD New Blood. Expoziția-concept susținută de IQOS reunește lucrări inovatoare realizate de opt artiști tineri multidisciplinari și poate fi văzută la Galeria IOMO, din incinta Combinatului Fondului Plastic. Designul expoziției este semnat de echipa The Institute și numără lucrări ale unor artiști din domeniul modei – Pif Stephano, Lucian Alexandru Arsene și Paul Palm, pictură – Denisa Andreea Grosu, Ștefan Curelici, Andrada Feșnic și Kentelki Gábor și ceramică – Andreea Maria Urda. Publicul este invitat să descopere temele propuse de artiști, să exploreze tehnicile de lucru pe care ei le folosesc în 2021, precum și mixul de piese ce compun un spațiu colorat al noii generații de absolvenți DIPLOMA.

Intrarea la DIPLOMA 2021 este gratuită, cu prezentarea certificatului verde, respectând toate reglementările în vigoare. Experiența DIPLOMA de anul acesta poate fi explorată și virtual, pe platforma digital.diplomafestival.ro.*Material sustinut de IQOS.

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle