Ți se pare că ești mult prea dependentă de partenerul tău? Cum să schimbi asta

Poate că partenerul ți-a spus că ești mult prea dependentă de el, ori chiar tu ai observat asta. În proces sunt sufocate atât identitatea ta cât și relația.

Această dependență nu s-a creat peste noapte. Ea are în spate ani mulți în care ai procedat la fel, cu rădăcini adânci chiar în copilărie. Mică fiind ți-ai pierdut unul dintre părinți prin deces, divorț sau a plecat să lucreze în străinătate și venea acasă 1 lună pe an? La maturitate teama de a nu îți pierde și partenerul te-a făcut să fii lipită de el, să cauți fuziunea, să nu ai tu activități singură ori lui să nu îi permiți asta din teama că ar putea întâlni astfel pe cineva și să te abandoneze. Sau părinții au fost atât de protectivi cu tine, au făcut lucrurile în locul tău încât mesajul integrat a fost acela că tu nu te pricepi, nu ești în stare. Și mereu ai căutat ghidajul și sprijinul în cuplu mult peste ceea ce ar presupune normalitatea. Partenerul să te țină de mână ca pe o fetiță, să facă el acum pentru tine și în locul tău. Iar toate aceste dinamici să nu fie sănătoase pentru nimeni.

Cine ești tu…

… și cine ți-ar plăcea să fii? Aceste două perspective așterne-le pe hârtie. Cine ești tu acum? Toate trăsăturile pozitive, nu un lung șir de critici și invalidări. Calitățile tale sunt resurse interne la care poți apela. Apoi cine sau cum ți-ar plăcea să fii? Ce pași ar fi necesari în această transformare? De exemplu dacă spui că ți-ar plăcea să fii mai curajoasă, ce acțiuni concrete ar demonstra curajul? Dacă spui că ți-ar plăcea să ai încredere în tine, ce fel de lucruri pe care le-ai face ar demonstra că ai mai multă încredere în tine? Schimbarea are nevoie de un plan foarte clar și bine structurat.

Ce beneficii secundare ai?

Dependența aceasta vine la pachet cu niște beneficii, dar și cu niște costuri. Ce câștigi rămânând dependentă de partenerul tău? Nu depui tu efort și e foarte simplu așa? Calmezi pe moment teama, anxietatea? Ai un control iluzoriu? Dar ce pierzi? Propria identitate, libertatea, autonomia, independența? Pierzi liniștea din cuplu datorită certurilor aprinse? Pierzi conectarea cu propria persoană și conexiuni cu oameni din afara cuplului (prietene)? Pierzi pur și simplu viața care nu înseamnă doar relație? Pierzi pasiunea care nu mai poate înflori dacă partenerul se comportă ca un tată ori tu ca un gardian de închisoare?

Blândețe versus critică

Începi și îți spui că ești incapabilă să îți faci o programare la medic și ai nevoie de partener pentru asta? Că nu poți returna un produs și partenerul trebuie să o facă în locul tău deoarece nu te pricepi la ceva atât de simplu la care și un copil de 12 ani se descurcă? Că ești o paranoică, nebună, fraieră care se gândește cum partenerul dispare deși realitatea arată că e foarte implicat? Să îți ataci partea vulnerabilă, să te desființezi tu pe tine verbal e ca și cum ai lovi o fetiță mică temătoare, tristă, neputincioasă. Cum ar fi să îi oferi compasiune, blândețe, o îmbrățișare în loc de bullying? Să știi că ea este acolo, în tine, iar alături de ea o altă parte bună, sănătoasă, adultă, matură care o vede?

Pași mici pentru schimbări mari

Ce fel de așteptări ai? Să schimbi peste noapte tipare vechi de zeci de ani? Tocmai aceste exigențe te pot plasa în evitare, amânare, să te întorci la ce este familiar. Înscrie-te la un curs unde să mergi singură. Să dezvolți individual un hobby. Contactează vechi cunoștințe, întâlniți-vă periodic, pune întâlnirea în calendar fără să o amâni. Creează spații mici doar pentru tine, să citești 1 oră singură în cameră, să ieși la o plimbare sau la cumpărături de haine singură, să meditezi 5 minute pe zi, să bei un ceai în liniște doar tu cu tine. Care sunt acele activități care te sperie? Evitându-le nu ai cum să îți demonstrezi că până la urmă te descurci.