Rochia lui Marilyn Monroe ar fi fost deteriorată după ce Kim Kardashian a purtat-o la Met Gala

Celebra rochie a lui Marilyn Monroe ar fi fost deteriorată după ce Kim Kardashian a purtat-o la Met Gala 2022.

Rochia lui Marilyn Monroe ar fi fost deteriorată după ce Kim Kardashian a purtat-o la Met Gala

Kim Kardashian a atras toate privirile la Gala Met 2022 când a urcat pe treptele muzeului purtând rochia iconică a lui Marilyn Monroe pentru momentul „Happy Birthday, Mr. President” din 1962. Deși vedeta a mărturisit că a slăbit 16 kilograme pentru a purta ținuta, simplul fapt că a pozat în aceasta ar fi putut provoca deteriorarea „celei mai scumpe rochii din lume”.

Rochia lui Marilyn Monroe purtată de Kim Kardashian ar fi fost deteriorată

Vedeta din „Kardashians”, în vârstă de 41 de ani, a slăbit în mod deosebit 16 kilograme înainte de eveniment pentru a se strecura în rochia istorică și chiar s-a schimbat într-o replică odată ce a ajuns la intrarea la petrecere, deoarece nu s-a putut mișca liber în cea originală. Kim a declarat că are un respect deosebit pentru acea rochie și nu ar fi făcut nimic care să o compromită.

„Sunt extrem de respectuoasă față de rochie și față de ceea ce înseamnă ea pentru istoria Americii. Nu aș vrea niciodată să mă așez în ea sau să mănânc în ea sau să am riscul de a o deteriora și nu voi purta tipul de machiaj corporal pe care îl fac de obicei.”, a spus Kim Krdashian.

Cu toate acestea, se pare că simplul fapt că a pozat pe covorul roșu alături de Pete Davidson în celebra piesă vestimentară ar fi putut provoca deteriorarea „celei mai scumpe rochii din lume”. Luni, Pop Culture a postat fotografii alăturate ale rochiei, care ar fi fost făcute înainte și după ce Kardashian a purtat-o la Met. Una dintre fotografii prezintă semne de întindere a țesăturii și lipsă de cristale, în special în jurul închiderii de la spate a rochiei.

„Kim nu ar fi trebuit să poarte niciodată rochia aia. Adică, da, este frumos să o omagieze pe Marilyn, dar ar fi putut să își facă o rochie nouă și să o reproducă. Acesta a fost un artefact atemporal și iconic care a fost distrus”, a răspuns o persoană pe Twitter. „Felicitări Gala Met pentru că a prezentat un exemplu real de ce este necesar un departament de conservare precum Institutul Costumelor pentru haine cu semnificație istorică”, a mai scris un alt utilizator.

Experții au fost „dezamăgiți” de momentul de la Met Gala 2022

În timp ce unii experți au fost „dezamăgiți” să o vadă pe Kardashian în rochia „extrem de fragilă” a lui Monroe la Met, Ripley’s Believe It Or Not! Museum, care a împrumutat look-ul vedetei și care expune în prezent haina în locația sa de la Hollywood, a declarat anterior pentru Post că s-au luat măsuri de precauție pentru a preveni orice posibilă deteriorare.

„Nu a fost o decizie ușoară pentru Ripley’s, însă Kim Kardashian a continuat să arate cel mai mare respect pentru această oportunitate și pentru acest veșmânt istoric. De la cercetări extinse până la respectarea unor linii directoare, cum ar fi lipsa machiajului corporal, purtarea rochiei doar pentru scurta apariție pe covorul roșu și neefectuarea niciunei modificări, ea a devenit un administrator al istoriei acesteia.”, a declarat Ripley’s într-o declarație ulterioară galei.

La momentul respectiv, muzeul a mai precizat că nu s-a produs „nicio deteriorare” a rochiei.

Citește și:
Ruby, fiica actriței Jamie Lee Curtis, s-a căsătorit, iar ceremonia a fost inedită

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people