Relația lui Florence Pugh este acum oficială. Cu cine formează un cuplu?

Relația lui Florence Pugh este acum oficială, dat fiind faptul că actrița a postat pe Instagram, după multe speculații, o imagine alături de partenerul ei de viață.

Relația lui Florence Pugh este acum oficială. Cu cine formează un cuplu?

Relația lui Florence Pugh este oficială. După ani de speculații deja, și după ce actrița cunoscută drept una dintre cele mai talentate ale generației ei vorbise încă din 2024 despre faptul că are un partener, fără să îl numească, acum este pregătită să își împărtășească vestea cu întreaga lume.

Astfel, Florence Pugh a dezvăluit cu cine este într-o relație prin intermediul unei postări pe contul său de Instagram, acolo unde a postat o serie de imagini incluzând, printre ele, și o fotografie de la un eveniment Bvlgari – mai exact, de la lansarea colecției Eclettica, care a avut loc la Milano, unde a fost prezentă alături de partenerul său, Finn Cole.

Imaginea care îi înfățișează pe cei doi o arată pe Pugh arătând fantastic, într-o rochie verde deschis Elie Saab, și purtând bijuterii Bvlgari. Aceasta este prima imagine oficială în care Pugh dezvăluie relația cu actorul englez care a devenit celebru mai ales datorită rolului său din serialul de mare succes Peaky Blinders. Cole poartă în imagine un costum maro cu cămașă și cravată negre și cu o broșă spectaculoasă – alăturându-se trendului care domină moda masculină, cel puțin pe covoarele roșii ale marilor evenimente, al accesoriilor și bijuteriilor purtate de bărbați (vezi aici o mostră de modă masculină recentă de la ceremonia de decernare a premiilor Oscar).

Postarea prin care Florence Pugh a arătat cu cine este într-o relație include, de asemenea, imagini cu ea care o înfățișează cu o coafură old Hollywood și un machiaj impecabil, dar și o fotografie în care actrița din Dune pozează alături de managerul ei, George Freeman.

„Bvlgari cu băieții mei. Milano, îmi place pizza ta în miez de noapte”, este textul relaxat și amuzant care acompaniază postarea.

Se pare că mișcarea lui Pugh a fost coordonată cu cea a partenerului său, dat fiind faptul că actorul a postat, și el, o imagine de culise cu prietena sa. Asta după ce zvonurile privind o posibilă relație între cei doi au circulat de multă vreme, mai exact, de când cei doi au fost zăriți împreună în public la festivalul Glastonbury, în iulie 2024. Câteva luni mai târziu, Florence Pugh mărturisea, într-un interviu pentru ediția britanică a publicației Vogue, că se vede cu cineva, fără să dea detalii suplimentare.

„Abia ne dăm seama ce suntem. Și cred că, pentru prima dată, îmi dau voie să fiu ca într-un carusel. Îmi permit să am timp ca ceva să evolueze și să las să fie complet real, spre deosebire de a mă arunca în ceva.”

Speculațiile din presă despre relația lui Florence Pugh au continuat după ce ea și Finn Cole au schimbat comentarii pe Instagram, în luna aprilie a anului trecut, după apariția filmului Thunderbolts, în care juca Pugh. Cole, care a luat parte la premieră, a făcut o postare în care le recomanda urmăritorilor săi să vadă filmul, iar în imagini se regăsea și actrița, care i-a lăsat un comentariu – un emoji de mulțumire.

Anterior, Florence Pugh a fost într-o relație intens mediatizată cu Zach Braff, care a durat din 2019 până în 2022 și care a stârnit comentarii pe baza diferenței de vârstă între cei doi. Actrița a dezvăluit mai târziu că s-a despărțit de Braff, în vârstă de 50 de ani. Dincolo de viața sa sentimentală, însă, cariera lui Pugh continuă la cote înalte, aceasta având două proiecte majore care urmează să aibă premiera anul acesta – Avengers: Doomsday și Dune: Part Three. De asemenea, ea urmează să apară și într-o adaptare Netflix după cartea lui John Steinbeck, La răsărit de Eden.

Citește și:
Irina Fodor a dezvăluit primele imagini de la Asia Express 2026. Cu ce probleme se confruntă: „Trebuia să o bifăm și pe asta'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people