Ținutele neinspirate de la Met Gala 2026: cine nu a respectat dress code-ul și a ratat întâlnirea cu stilul

Investițiile consistente, munca unor echipe de stiliști, parteneriatele cu cele mai importante case ale lumii: câteodată toate aceste lucruri sunt insuficiente când vine vorba de a realiza o ținută inspirată. Iată care au fost ținutele neinspirate de la Met Gala 2026.

Dress code-ul a fost larg și ofertant pentru cel mai important eveniment de modă al anului: Fashion is Art. Și deși mai toți participanții l-au luat în serios, nu toate aparițiile au strălucit. Deci, fără prea multe introduceri, iată care au fost ținutele neinspirate de la Met Gala 2026.

Sună aproape a blasfemie să spui că Rihanna, într-o ținută Maison Margiela Artisanal, nu e bine îmbrăcată. Cu siguranță trebuie să fie – numai cantitatea de muncă necesară pentru ținuta ei e impresionantă, ca să nu vorbim despre imaginația designerului casei. Dar poate că, în acest caz, este vina artistei, care ne-a obișnuit cu unele dintre cele mai spectaculoase apariții pentru această ocazie; iar când alege să poarte o ținută luată de-a dreptul (sau foarte puțin modificată) din colecția couture a lui Glenn Martens, o siluetă inspirată de arhitectura medievală a Flandrei, pare că nu a luat suficient de în serios tema. Ținuta sa stilizată de Jahleel Weaver a fost cu siguranță high fashion, iar respectivul fashion a fost, cum presupunea tema, și art, dar nu a avut entuziasmul altor apariții ale Rihannei.

Printre ținutele neinspirate de la Met Gala 2026 trebuie să se înscrie, fără îndoială, și rochia Dior purtată de Sabrina Carpenter: acoperită cu role de film, la propriu, cu filmul Sabrina, în care Audrey Hepburn era la apogeul charismei sale. Ei bine, Sabrina de față, și anume Carpenter, a fost cu atât mai departe de farmecul Sabrinei lui Hepburn cu cât inspirația a fost atât de literală. Din seria eșecurilor lui Jonathan Anderson pentru seara cea mare a modei (care, onest vorbind, nu au fost multe) face parte și rochia neagră din satin, brodată cu splendide flori, purtată de Naomi Watts. Ar putea aceasta să fie vreodată considerată o rochie urâtă? Nicidecum. Are ea vreo legătură cu tema Fashion is Art? Deloc. Și tocmai asta o descalifică.

Nici Marc Jacobs, omul care în mod tradițional merge până la capăt, cu curaj, cu inspirațiile sale, nu a avut cea mai bună seară. În afară de ținuta realizată pentru Cardi B, celelalte s-au înscris între ținutele neinspirate de pe covorul roșu de la Met Gala 2026 – dacă Rachel Sennott și-a salvat la limită ținuta ei color block cu aerul obraznic, mestecând gumă și făcând neîncetat baloane, Doechii și Serena Williams au arătat de-a dreptul bizar și ca și cum s-ar fi străduit prea mult ca să nu obțină, în final, efectul scontat.

A fost și cazul lui Beyonce, venită la eveniment pentru prima dată într-un deceniu, și, culmea, într-o rochie care amintea de altele pe care le-a purtat de-a lungul timpului (realizate, mai mereu, de casa Givenchy). De data aceasta Beyonce a purtat Olivier Rousteing și a părut să rateze tema, dacă nu și ideea de a se împodobi cu tot ce a găsit prin preajmă. Ornamentarea excesivă le-a dăunat și lui Sza, într-o rochie galbenă Bode, și lui Anne Hathaway, în Michael Kors, care a părut să cadă de pe un piedestal foarte înalt, urcat în timpul turneului de promovare pentru Diavolul se îmbracă de la Prada 2; dar și Tessei Thompson, într-o rochie Valentino albastră, și Odessei A’zion, arătând mai degrabă ca o artistă de cabaret decât ca o capodoperă în Valentino.

Și pentru că tot vorbim despre Valentino și despre a exagera cu decorarea unei ținute, Tyla a fost imaginată de Alessandro Michele ca un păun, la propriu – un semn că nici moda, la fel ca nici o altă artă, nu poate să replice și nici să întreacă natura și că artificiul este mereu vizibil și rareori inspirat. Și, desigur, un motiv care a înscris-o între ținutele neinspirate de la Met Gala 2026.

Cât despre artificiu, regina ținutelor de Halloween, Heidi Klum, a venit la eveniment îmbrăcată ca o statuie – mai mult un costum și mai puțin o ținută – de către Mike Marino. Cât despre alte ținute care ne-au nedumerit, trebuie să le menționăm pe câteva: Lindsey Vonn într-un Thom Browne care putea fi realizat de oricine altcineva, Blake Lively, odinioară una dintre cele mai spectaculoase apariții, într-o rochie de arhivă Versace care nu se potrivea cu nimic; Grace Gummer într-o rochie aurie Gabriela Hearst care merita să nu vadă niciodată lumina din exteriorul dulapului, sau Margot Robbie într-o rochie pală și tristă de la Chanel.

Citește și:
Met Gala 2026: tot ce trebuie să știi, de la tema expoziției la dress code și până la invitați

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people