Soții Obama au un nou job, care te implică și pe tine

Soții Obama au treabă – Barack și Michelle tocmai ce au semnat un contract care se va întinde pe mai mulți ani și care îi va ține aproape de ochiul publicului și de acum înainte.

Soții Obama au un nou job, care te implică și pe tine

Soții Obama nu au de gând să dispară din ochiul publicului, și asta e deja foarte clar din decizia profesională pe care au luat-o. Rețeaua de streaming Netflix a anunțat că a semnat un contract pe mai mulți ani cu Barack și Michelle Obama, pentru producerea mai multor show-uri.

Una dintre bucuriile simple ale timpului petrecut de noi în serviciul publicului a fost să întâlnim oameni fascinanți de toate felurile și să îi ajutăm să își împărtășească experiențele cu un public mai larg. De aceea, eu și Michelle suntem încântați să ne parteneriem cu Netflix – sperând să cultivăm și să promovăm voci talentate, inspiraționale, creative, care sunt dispuse să vorbească despre empatie și înțelegere între oameni, sau să îi ajutăm să își împărtășească poveștile cu întreaga lume.' – a declarat fostul președinte într-un comunicat.

Se pare că soții Obama vor produce, conform Netflix, un mix divers de conținut, incluzând seriale reality sau nu, documentare și altele.' Reprezentanții Netflix au declarat că proiectele realizate în colaborare cu soții Obama vor fi disponibile în toată lumea (adică pentru peste 125 de milioane de privitori din 190 de țări).

Compania de producție fondată de soții Obama poartă numele Higher Ground Productions.

Și Michelle Obama a avut ceva de spus despre noul job al familiei: Barack și cu mine am crezut întotdeauna în puterea poveștilor de a ne inspira, de a ne face să gândim diferit în legătură cu lumea din jurul nostru. Netflix este un serviciu fără egal și se potrivește perfect cu poveștile pe care vrem să le împărtășim.'

Deși nu au fost anunțate încă proiectele la care vor lucra în viitorul apropiat soții Obama, conservatorii sunt deja deranjați de această colaborare. Mulți au anunțat deja pe rețelele de socializare că plănuiesc să renunțe la abonamentele Netflix. Dar nu este pentru prima dată când Netflix este criticat pentru partizanat politic – același lucru s-a întâmplat și când Susan Rice, fostă ambasadoare la Națiunile Unite, a fost numită în board-ul rețelei.

Citește și:
Michelle Obama: posibilitatea unei Prime Doamne

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people