Serena Williams, în lacrimi după surpriza pregătită de soțul ei, Alexis Ohanian

Alexis Ohanian a surprins-o pe Serena Williams cu un cadou inedit, care a emoționat-o până la lacrimi pe jucătoarea de tenis.

Serena Williams, în lacrimi după surpriza pregătită de soțul ei, Alexis Ohanian

Serena Williams se întoarce pe terenul de tenis, iar Alexis Ohanian s-a gândit la modul perfect în care îi poate arăta soției sale cât de mult o apreciază. El a i-a pregătit Serenei patru panouri publicitare personalizate, care au fost montate de-a lungul unei autostrăzi din California.

Co-fondatorul Reddit a creat o serie de panouri publicitare cu Serena Williams și fiica lor de 5 luni, Alexis Olympia. Primele trei panouri reprezintă câte o fotografie cu Serena și fiica sa și câte un cuvânt. Pe primul panou apare cuvântul „Greatest” (cea mai bună), pe al doilea „Momma” (mamă), pe al treilea „of All Time”, iar cel de-al patrulea (și ultimul), Alexis a scris „Serena Williams G.M.O.A.T. – Alexis Jr. + Sr.”, adică Serena Williams este cea mai bună mamă a tuturor timpurilor.

Alexis Ohanian a postat imaginile cu cele patru panouri pe Instagram, iar Serena Williams a fost în mod evident impresionată. Tenismena i-a scris în comentarii că gestul lui a emoționat-o. „Efectiv plâng. Asta este foarte drăguț. Te iubesc.”, i-a scris Serena soțului ei.

Serena Williams se va întoarce pe terenul de tenis la Indian Wells. Ultima dată când ea a participat la o competiție în WTA a fost la Australian Open, în ianuarie 2017 (când era însărcinată în două luni), un turneu pe care l-a și câștigat, acesta devenind cel de-al 23-lea titlu de Grand Slam pe care îl obține.

Citește și:
Ce lecții de viață a primit Serena Williams după ce a fost la un pas de moarte

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people