Serena Williams ar putea renunța la tenis dacă va avea încă un copil

Serena Williams a făcut mulțime de lucruri uimitoare în viața ei, iar câștigarea celui de-al 23-lea Grand Slam în timp ce era însărcinată cu fiica ei este pe listă.

Serena Williams ar putea renunța la tenis dacă va avea încă un copil

Eram însărcinată în două luni. Eram cu nouă săptămâni înainte de turneu. Eram aproape de sfârșitul primului trimestru', a declarat pentru InStyle. Cu fiecare zi care trecea mă gândeam: ‚Acesta este un vis. Era ca un film Disney animat. Și până când au venit sferturile, mp gândeam: ‘Știu că o pot învinge pe fata asta și la semifinale mă gândeam, ‘știu că pot câștiga acest meci!, iar când am câștigat, mi-am spus ‘Ok, asta este o nebunie.'

În timpul interviului, Williams a reamintit cât de greu a fost să fie însărcinată și să joace în continuare în Australian Open.
Am avut o primă rundă dificilă și chiar și următoarea și mai dificilă, a spus ea. M-am gândit probabil că voi pierde mai devreme. Este ok. Am o scuză bună pentru prima dată.'

Williams și soțul ei, Alexis Ohanian au devenit părinți toamna trecută. Întrebată daca își mai dorește copii, Williams a spus Dacă nu lucram, eram deja însărcinată.'

Cu toate acestea, Williams a sugerat că ar petrece mai puțin timp pe teren dacă ei vor decide să aibă un alt copil.
„Nu știu dacă îmi doresc să mai joc dacă o sa am un alt copil', a spus ea. Trebuie să vorbesc cu Alexis. Avem nevoie de un plan.'
Acest lucru poate fi din cauza că este dificil să găsești un echilibru între tenis și viața de mamă. Uneori ziua Serenei începe la ora 2 sau 4 dimineața, ea trezindu-se pentru a o hrăni pe fiica sa.

Sunt în vestiar în timp ce alăptez înainte de meci, deoarece sânii mei sunt atât de mari. Atunci când alăptez, ei scad cu o mărime sau două, iar atunci ies și joc. Este o nebunie' a declarat ea. „O hrănesc, iar apoi ea se cuibărește în mine, ceea ce este cea mai bună parte a zilei. Apoi ne jucăm, iar după acea mă furișez să exersez, de obicei în jurul orei 8 dimineața. Singura regulă pe care o am la exersat este să fiu gata la 13, deoarece pe cât de mult iubesc tenisul, am nevoie să fiu cu ea. '

Serena Williams a adăugat că are grijă să fie în fiecare seară alături de fiica sa. În plus, ei nu îi este frică să spună că este adesea o mamă îngrijorată.

Este Ok? Ce face? A căzut? S-a așezat?'a spus ea, adăugând că își dorește mereu să controleze totul.

Citește și:
Tenisul mare te pedepsește dacă faci copii: cazul Serena Williams

Text: Iulia Alexandra
Foto: Instagram (@serenawilliams)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people