Emoții mari pentru Anca Dumitra după ce fiul ei a început grădinița. Ce a dezvăluit actrița și cât plătește pentru educația lui Levi

Anca Dumitra a dezvăluit pe rețelele de socializare că fiul ei, Levi Nicholas, a început grădinița, actrița postând o imagine în care apar mai multe lampioane colorate.

În luna septembrie a anului 2024, Anca Dumitra, cunoscută pentru rolul său Gianina din serialul Las Fierbinți de la PRO TV, a devenit mamă pentru prima dată. Actrița și soțul ei, Manfred Spendier, au ales pentru fiul lor un nume special, Levi Nicholas.

Băiețelul Ancăi Dumitra a început grădinița

În urmă cu câteva zile, Anca Dumitra a sărbătorit un moment important în familie: fiul său, Levi Nicholas, a împlinit doi ani. Actrița din „Las Fierbinți”, care preferă în general să își țină viața personală departe de atenția publicului, a marcat atunci aniversarea printr-o fotografie specială și un mesaj emoționant dedicat băiețelului.

Acum, Anca Dumitra a dezvăluit pe rețelele de socializare că fiul ei, Levi Nicholas, a început grădinița, actrița postând o imagine în care apar mai multe lampioane colorate.

Cu această ocazie, ea a dezvăluit și care este grădinița la care merge fiul ei, actrița și soțul ei optând pentru o instituție privată de învățământ.

Pe site-ul instituției se regăsește și oferta educațională pentru înscrierea la grădiniță. Taxa pornește de la 11.500 Euro / an (plata se face în 4 tranșe), la care se adaugă taxa înscriere: 500 Euro (o singură dată).

Cum au apărut Anca Dumitra și fiul ei la plajă

Anca Dumitra, actrița care îi dă viață îndrăgitei Gianina în serialul „Las Fierbinți” de la Pro TV, a topit inimile fanilor cu imagini rare din vacanța petrecută la malul mării. Vedeta a oferit o privire discretă în viața de familie, publicând cadre de poveste alături de fiul ei în vârstă de aproape doi ani, Levi Nicholas.

Într-una dintre fotografii, Anca Dumitra poartă o rochie scurtă de plajă în dungi alb-negru și ochelari de soare, ținându-și fiul de mână, iar băiețelul este îmbrăcat în pantaloni scurți de baie și poartă o pălărie de soare.

O altă fotografie o surprinde pe actriță într-o ținută lejeră de vară, formată dintr-un top alb, slip de baie și o șapcă roșie, admirând apusul alături de fiul ei.

Deși este una dintre cele mai iubite actrițe din România, Anca Dumitra a ales întotdeauna să își protejeze viața personală. Din acest motiv, în toate fotografiile de pe plajă, micuțul este surprins din spate sau din unghiuri care nu îi dezvăluie chipul. Această decizie de a-i proteja intimitatea a fost extrem de apreciată de comunitatea sa online, fanii lăudându-i discreția.

Anca Dumitra, declarații rare despre soțul ei, Manfred Spendier

Anca Dumitra trăiește o poveste de dragoste alături de omul de afaceri Manfred Spendier, care e de origine austriacă. Cei doi au făcut cununia civilă la jumătatea lunii decembrie a anului 2022, iar în aprilie 2023 s-au căsătorit religios. Recent, actrița a făcut o serie de confesiuni despre relația cu soțul ei.

„Într-adevăr, suntem foarte diferiți din multe puncte de vedere. Nu doar că unul e austriac și altul e oltean. E bine dacă ai un partener care să știe să gestioneze cu claritate anumite momente și frici, și panică, și temeri ale tale, a spus Anca Dumitra în podcast-ul „Prima dată”, moderat de Raluca Hagiu. 

Citește și:
Loredana spune adevăratul motiv pentru care a renunțat la emisiunea Vocea României de la PRO TV: „Mi-am dat seama că…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people