Prințul Harry s-a întors în Marea Britanie pentru a participa la înmormântarea bunicului său, Prințul Philip

Din cauza sarcinii avansate, Meghan Markle nu va putea călători peste ocean pentru funerariile Prințului Philip.

Prințul Harry s-a întors în Marea Britanie pentru a participa la înmormântarea bunicului său, Prințul Philip

Prințul Harry s-a întors oficial acasă, în Regatul Unit al Marii Britanii, pentru a-și lua rămas-bun de la bunicul său, Prințul Philip.

Potrivit People, Ducele de Sussex ar fi aterizat duminică seară în Marea Britanie, după ce a aranjat un zbor pe cât de repede posibil, în urma veștii că bunicul său a decedat vineri dimineață. Nici soția lui, Meghan Markle, și nici fiul său, Archie Harrison, nu l-au însoțit, rămânând în casa familiei din Montecito, California.

Însărcinată fiind cu al doilea copil al familiei, o fetiță care urmează să vină pe lume în această vară, Meghan Markle ar fi fost „sfătuită de medicul ei să nu călătorească”, după cum a declarat un purtător de cuvânt al familiei regale.

Ducii de Sussex i-au adus totuși un omagiu virtual Prințului Philip – aceștia au transmis un mesaj pe site-ul organizaţiei lor, Archewell. Pe un fundal întunecat, un singur mesaj în relief, scris cu litere albe: „În memoria Alteţei Sale Regale, Ducele de Edinburgh, 1921-2021. Vă mulţumim pentru devotament … ne veţi lipsi foarte mult”, a fost afişat pe site-ul web al Archewell, organizaţia de caritate şi de producţie audiovizuală fondată de cuplu anul trecut.

Ducele de Edinburgh s-a stins din viață la vârsta de 99 de ani vineri dimineață, pe 9 martie, iar trupul său se află acum la Palatul Windsor. Înmormântarea este programată să aibă loc pe 17 aprilie, la Capela St. George de la Palatul Windsor, numărul participanților fiind restrâns la 30, în acord cu restricțiile de protecție împotriva coronavirusului.

Chiar dacă funeraliile nu vor fi publice, totul va fi transmis live pentru cei ce vor să se alăture familiei în ceremonia de rămas-bun, începând cu ora locală 3 PM. Oficialii Palatului Buckingham îi roagă pe toți cei care doresc să își arate sprijinul față de familia regală britanică să rămână acasă și să urmărească ceremonia la televizor, adunările publice fiind încă restricționate din cauza pandemiei.

Reporterul regal Zahra Mulroy a oferit o serie de detalii despre cum va fi înmormântat Prințul Philip, menționând faptul că, potrivit dorințelor sale, acesta și-a exprimat preferința pentru o ceremonie discretă. „Prințul Philip și-a exprimat preferința pentru ceva mai simplu și s-a implicat îndeaproape în aranjamentele de înmormântare, care sunt coordonate de Palatul Buckingham”, relatează publicația The Mirror.

Prințul Philip, duce de Edinburgh, s-a căsătorit în 1947 cu Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii. Acesta s-a născut pe data de 10 iunie 1921 în Corfu, Grecia. El a făcut parte din familiile regale ale Greciei și Danemarcei. Întâlnirea sa cu Regina Elisabeta a avut loc înainte de cel de-al doilea război mondial, iar căsătoria lor a avut o longevitate uimitoare, de peste 73 de ani. După căsătorie, Prințul Philip a devenit Duce de Edinbugh, Conte de Merioneth și Baron Greenwich. Regina Elisabeta l-a numit Prinț al Regatului Unit în 1957. La vârsta de 90 de ani, în 2011, Regina Elisabeta i-a acordat titlul de Înalt Amiral al Marinei Regale britanice.

Citește și:
Primul mesaj transmis de Prințul Charles după decesul tatălui său, Prințul Philip

Text: Cristiana Daraban
Foto: Profimedia

Recomandari
evedete.ro
Mai multe din people