Planurile pentru înmormântarea Prințului Philip au fost făcute publice

Înmormântarea Prințului Philip va fi o ceremonie intimă, la care vor participa doar apropiați ai familiei regale, în număr extrem de restrâns, arată planurile făcute publice de Palatul Buckingham.

Planurile pentru înmormântarea Prințului Philip au fost făcute publice

Înmormântarea Prințului Philip, care urmează să aibă loc sâmbătă, pe 17 aprilie, a născut deja o avanlanșă de speculații, dar repetițiile pentru ceremonia intimă care au avut loc joi și planurile publicate de Palatul Buckingham arată în detaliu cum se vor desfășura lucrurile și cine a primit invitație să participe la eveniment.

Primul detaliu despre înmormântarea Prințului Philip care a ieșit la iveală este faptul că membrii familiei regale care dețin grade militare nu vor participa la ceremonie purtând obișnuitele lor uniforme, astfel încât Prințul Harry, care a servit în Afganistan și a fost și decorat, dar a renunțat la îndatoririle regale, și Prințul Andrew, acuzat de pedofilie prin asociere cu Jeffrey Epstein, să nu fie puși în poziții sensibile datorită faptului că nu mai au dreptul de a purta uniforme.

Cei care vor conduce cortegiul funerar la înmormântarea Prințului Philip vor fi Prințul Charles, primul moștenitor în linia de ascensiune la tron, și Prințesa Anne, mergând pe jos. Cei doi vor fi urmați de însăși Regina Elisabeta a II-a, într-o mașină și însoțită de una dintre doamnele de onoare. Prinții William și Harry vor urma în cortegiu, dar nu unul lângă altul, așa cum ar fi fost de așteptat, ci despărțiți de vărul lor, Peter Phillips. Din cortegiu vor face parte și Prinții Edward și Andrew, soțul Prințesei Anne, Sir Tim Laurence; și nepotul reginei, David Linley, conte of Snowdon, fiul Prințesei Margaret. Procesiunea va fi completată de oamenii care au lucrat îndeaproape cu Prințul Philip, adică unul dintre ofițerii care îi asigurau paza, secretarul său, doi paji și doi valeți. Aceștia din urmă nu vor sta lângă familia regală la înmormântarea Prințului Philip, în capelă, datorită restricțiilor impuse de pandemie.

La ceremonia foarte restrânsă vor participa doar 30 de membri apropiați ai familiei, printre care doi strănepoți ai prințului și un văr, din partea germană a familiei acestuia, care au ajuns deja de săptămâna trecută în Marea Britanie și se află acum în carantină. Se pare că planurile pentru înmormântarea Prințului Philip au fost făcute chiar conform dorințelor acestuia. La ceremonie vor mai participa și Camilla, Ducesa de Cornwall, Sophie, Contesa de Wessex, alături de copii ei (singurii care vor fi prezenți, dat fiind că au fost apropiați de cuplul regal), Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, Zara și Mike Tindall, Prințesa Beatrice și soțul ei, și Prințesa Eugenie alături de soțul său. Fiica Prințesei Margaret, Lady Sarah, va participa la înmormântarea Prințului Philip alături de soțul său, dar și de verii reginei, Ducele de Gloucester, de Kent și Prințesa Alexandra. Prietena apropiată a prințului, Lady Patricia Knatchbull, contesă de Burma, a primit, și ea, o invitație.

Datorită restricțiilor impuse de pandemie, participanții vor purta măști în interiorul capelei, dar nu și pe drumul de la Castelul Windsor la Capela Sfântul George. Un mic cor va cânta imnurile preferate de Philip, și va exista și un tribut din partea membrilor Marinei Regale, din care a făcut parte Prințul.

Sicriul cu corpul Prințului Philip, care se află acum în capela privată de la Castelul Windsor, va fi mutat la ora locală 11.00 în holul cel mare, unde vor fi prezenți oficiali, iar ceremonia pentru înmormântarea Prințului Philip va debuta în jurul orei 14.00, atunci când se vor spune rugăciuni înainte de deplasarea către capelă. La plecarea sicriului, acesta va avea parte de ceea ce se cheamă un salut regal, iar plecarea reginei către capelă va fi însoțită de cântarea imnului. La ora 15.00 urmează să înceapă ceremonia, cu un minut de reculegere. Se estimează că aceasta va dura 50 de minute, după care Prințul Philip va fi îngropat în cripta regală din capelă, alături de sabia sa ceremonială și de însemnele Marinei.

Citește și:
Gestul extraordinar făcut de Regină pentru Prințul Harry și înmormântarea Prințului Philip

Foto: arhiva ELLE

Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people