O nouă imagine cu Josephine, publicată de Gina Pistol: „în fiecare zi învață lucruri noi”

Gina Pistol a publicat o nouă imagine cu Josephine, mărturisindu-le fanilor ei că este uimită de felul în care crește în fiecare zi și de experiența pe care o împărtășesc.

O nouă imagine cu Josephine Ana Maria, fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, a fost postată de aceasta din urmă pe rețelele sociale, alături de un mesaj în care prezentatoarea TV împărtășește cu fanii câteva gânduri despre experiența emoționantă a maternității.

Gina Pistol, care nu a arătat până în acest moment nici o imagine cu Josephine în care fiicei ei să i se vadă fața, împărtășește uneori cu fanii de pe Instagram detalii legate de fiica ei, precum și gândurile și trăirile pe care i le prilejuiește noua lor viață împreună. Profund emoționată de felul în care crește aceasta văzând cu ochii, Gina Pistol a scris: „Doamne, sunt impresionată de cât de repede cresc și se schimbă bebelușii. În fiecare zi descoperă și învață lucruri noi, iar eu mă bucur să împărtășesc această experiență cu fetița mea”.

Mândră de fiica ei, Gina Pistol a postat o imagine cu Josephine așezată pe o saltea pentru bebeluși, în care apare și proaspăta mamă privindu-și cu admirație fetița. Chiar dacă fanii celebrului cuplu nu știu cum arată Josephine încă, cei doi fiind la fel de discreți în această privință așa cum au fost și în privința relației lor, Smiley a dat câteva detalii, într-o emisiune TV, despre felul în care arată aceasta. „Josephine are 2 luni și jumătate. (…) Piciorul ei e cât degetul meu, are picioarele lungi din naștere. Deocamdată, pentru că nu are culoarea ochilor clară, nu ne dăm seama cu cine seamănă, dar probabil dacă va avea ochii verzi sau albaștri va semăna cu Gina, dacă va avea ochii căprui, cu mine, cel puțin de la nas în sus.Toată sarcina m-am rugat să nu aibă nasul meu. Are nasul mic deocamdată, să sperăm că rămâne așa. Nu are forma nasului meu”. Singura imagine cu Josephine postată de Smiley a fost una deosebit de emoționantă, înfățișând mâna acesteia ținută în mână străbunicii ei, când cele două s-au întâlnit pentru prima dată.

Citește și:
Andreea Ibacka, mărturisiri despre momentul în care a aflat că este din nou însărcinată

Foto: Instagram

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people