Andreea Ibacka, mărturisiri despre momentul în care a aflat că este din nou însărcinată

Andreea și Cabral Ibacka vor deveni părinți pentru a doua oară, iar actrița a dezvăluit cum a aflat că este din nou însărcinată.

Andreea Ibacka, mărturisiri despre momentul în care a aflat că este din nou însărcinată

Andreea și Cabral Ibacka au anunțat recent că vor deveni din nou părinți. Actrița și prezentatorul TV mai au împreună o fetiță, pe nume Namiko

Andreea Ibacka a vorbit la „Neatza cu Răzvan și Dani” despre momentul în care a aflat că este însărcinată pentru a doua oară. Actrița a mărturisit că atât colegii, cât și echipa de producție din serialul „Adela” de pe Antena 1 știau deja acest lucru. „A fost un anunț în stilul nostru caracteristic pentru că nu ne luăm foarte în serios în general și atunci facem și haz de necaz că vorba aceea, a doua oară știi în ce te bagi, adică ți-o faci cu mâna ta. La mine se vedea de ceva timp. Colegii mei din serial și producția erau deja anunțați și se pregătiseră în sensul ăsta, pentru că nu știu, a doua oară s-au întâmplat lucrurile mai repede, așa, burtica a crescut mai vizibil, mai devreme.”

Actrița a povestit în detaliu momentul în care a aflat că va deveni din nou mamă. „Într-o sâmbătă dimineață, am simțit eu niște fluturi în stomac foarte prezenți, care m-au și trezit din somn, de altfel. (…) Deși era destul de devreme să preconizez ceva, totuși l-am anunțat pe Cabral: „știi, eu bănuiesc că aș putea fi însărcinată.” Inițial, el s-a amuzat, a zis: „Bine, bine, lasă că ție când îți întârzie două ore, tu ai toate simptomele și ai mai fost însărcinată de nu știu câte ori.” Asta s-a întâmplat înainte de Namiko, de data asta aveam o referință pe bune. Și zic ok, ieșim la plimbare, era weekend, ne petrecem toată ziua împreună și la un moment dat oprim și la farmacie, să luăm 2 teste.

Ne oprim la un moment dat la o terasă să luăm prânzul cu Namiko și cu unul dintre amicii soțului meu. Mă duc până la baie să mă spăl pe mâini și zic și dacă totuși… (…) Îmi fac testul, îl bag cuminte în geantă și mă întorc la masă la terasă pentru că scria să aștepți pentru interpretare cinci minute”, a spus Andreea Ibacka.

Andreea Ibacka a continuat să povestească faptul că a mers la un test drive alături de amicul soțului ei, iar la un moment dat, când s-a uitat în geantă, a văzut că testul de sarcină era pozitiv. Ea a mărturisit că aștepta cu nerăbdare să se întoarcă la terasă pentru a-i spune lui Cabral vestea cea mare. „Trecuseră 45 de minute, nu cinci, deschid geanta… Am rămas de-a dreptul șocată. Liniile, toate, erau roz, dar toate! (…) Vlad încerca să negocieze prețul, că vezi, Doamne, pedala de accelerație era prea tocită pentru kilometrii din bord, eu auzeam așa, vag, pentru că pluteam, eram undeva departe și abia așteptam să terminăm, nu mă mai interesa mașina, nu mă mai interesa nimic. Voiam să ajungem la terasă ca să spun și eu cuiva, tatălui copilului”, a declarat Andreea Ibacka la „Neatza cu Răzvan și Dani.”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Andreea Ibacka (@andreeaibacka)

Andreea și Cabral Ibacka au postat pe rețelele de socializare o imagine foarte amuzantă în care apar alături de fiica lor, Namiko, în care anunțau că vor deveni părinți. 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Cabral Ibacka (@cabralibacka)

Andreea și Cabral Ibacka formează un cuplu de mulți ani. S-au cunoscut în 2007, când erau colegi într-o telenovelă românească. Cei doi s-au căsătorit în 2011 și o au împreună pe Namiko. Prezentatorul TV mai are o fiică, Inoke, din mariajul cu fosta soție, Luana Mitran.

Citește și:
Olimpia Melinte a vorbit despre trauma nașterii: „Nu a fost deloc cum îmi imaginam'

Foto: Arhiva ELLE

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video