Alina Pușcaș a vorbit despre problemele de sănătate ale fiicei sale, Iris.
Alina Pușcaș traversează o perioadă dificilă. Iris, fiica prezentatoarei TV, se confruntă cu probleme de sănătate, iar vedeta a făcut mai multe declarații despre diagnosticul neașteptat primit din partea medicilor.
Cuprins
De-a lungul timpului, Alina Pușcaș a preferat ca pe rețelele de socializare să nu discute despre momentele grele din viața ei. Însă, de această dată, prezentatoarea TV și-a deschis sufletul și a vorbit cu multă sinceritate despre problemele de sănătate cu care se confruntă fiica ei, Iris. În luna iunie, vedeta a observat că fetița ei, în vârstă de șase ani, are cearcăne adânci, ceea ce a pus-o pe gânduri. După ceva timp, Iris a început să aibă dureri de burtă.
Alina Pușcaș a mers cu fiica ei la doctor pentru o serie de analize, care au ieșit bune. Ulterior, a urmat o ecografie abdominală efectuată la o clinică privată, care, după cum a menționat acum prezentatoarea, a fost interpretată greșit de un medic nefrolog, acesta spunând la vremea respectivă că este vorba despre un chist singular.
„În iunie, Iris a apărut cu cearcăne, niște cearcăne foarte mari, adânci și, cumva, nu și-a mai revenit de atunci. Ăsta a fost singurul semn de alarmă în acel moment. Practic, doar aceste cearcăne erau un semn că se întâmplă ceva cu ea. Eu m-am panicat pentru că știam, nu știu dacă sunt mituri sau nu, dar știam că, în general, niște afecțiuni renale ar avea legătură cu cearcănele adânci și umflate. Bineînțeles că am făcut o tonă de analize, de tot ce s-a putut pentru ea, și au ieșit, oarecum, normale. La o săptămână după ce am început să fac analizele au început niște ușoare dureri de burtică, dar nu sâcâitoare. Ea era la fel de jucăușă, la fel de prezentă.
Cearcănele mari mi se păreau, pur și simplu, nedemne de un copil atât de mic, de șase ani. Următorul pas a fost să fac o ecografie abdominală. La ecografia abdominală am mers la un doctor recomandat, într-o clinică privată. Am fost cu ecografia și la un medic nefrolog, medic care mi-a interpretat că pe rinichiul drept ar avea un chist. Doctorul mi-a spus că nu este ceva care să fie super îngrijorător.”
Alina Pușcaș a decis să apeleze la un alt medic de la un spital de stat, care i-a spus că este nevoie ca ecografia abdominală să fie refăcută.
„Am refăcut ecografia abdominală și surpriză! Ecografia din iunie făcută de acel doctor recomandat, la clinica privată, era făcută greșit, prost, și interpretată la fel de prost. El ne spunea că este vorba despre un chist singular pe rinichiul drept. Doamna doctor de aici a descoperit două pietre în rinichi. Dintre care una îi cam obtura canalul de eliminare.
Momentan nu știm de ce a făcut pietrele la rinichi, un copil atât de mic, de șase ani. Cert este că, pe secție, există copii cu aceeași problemă și de trei ani. Am întrebat-o pe doamna doctor care ar fi variantele, cauza acestor pietre, și ar fi vreo trei. Fie un fond genetic, fie o alergie pe care nu am descoperit-o, fie de la mineralele din apa plată.”
Fiica Alinei Pușcaș a fost supusă unei intervenții chirurgicale în urma acestei probleme de sănătate. Vedeta a menționat că Iris s-a trezit din anestezia generală și că acum starea ei de sănătate este una bună.
„Avem una bucată pacientă care s-a trezit. E bine! A avut mici dureri, la început, după trezirea din anestezie, după cum vedeți cearcănele sunt tot acolo, dar o să treacă și ele. Mâine o să ne externăm și luni o să mergem din nou la școală.
Practic pentru că rinichiul drept era obstrucționat, blocat aproape de tot, s-a intervenit cu introducerea unui stent în rinichiul drept, bineînțeles cu anestezie totală. Peste 20 de zile aproximativ trebuie să revenim să facem din nou anestezie generală și să se intre prin același loc pe unde s-a introdus și stentul să se spargă piatra cu laser și să fie scoasă.”
Foto: Instagram