Michelle Obama a dezvăluit o imagine rară cu ea din copilărie

Michelle Obama este o continuă sursă de inspirație, iar femeile cu siguranță au multe de învățat de la ea.

Michelle Obama a dezvăluit o imagine rară cu ea din copilărie

Michelle Obama a postat pe contul de Instagram o imagine extrem de emoționantă cu ea, alături de un mesaj despre educație și copilărie cu ocazia Zilei Internaționale a Carității.

„Chiar după Ziua Muncii, mă gândesc la toți oamenii tineri care se reîntorc la muncă, dar mă gândesc și la zilele când eram studentă în Chicago. Am învățat extrem de multe în școală, cum să calculez, cum să scriu, dar și cum să îmi forțez limitele, să fiu o prietenă bună, dar și cum să îmi revin după ce am parte de un eșec,” a scris Michelle Obama la descrierea imaginii.

„Este atât de ușor pentru noi să mergem la o școală bună, mai ales aici, în Statele Unite. Chiar în acest moment, mai mult de 98 de milioane de adolescente din jurul lumii nu au parte de educație. Cred că fiecare fată de pe planetă merită aceleași tipuri de oportunități pe care le-am avut și eu, să îmi exploatez potențialul și să îmi urmez visul. Știm că atunci când le dăm tinerelor o șansă să învețe, ele o vor aprecia. Iar când se întâmplă asta, beneficiile sunt la un nivel mult mai înalt. Tinerele care merg să studieze au o copilărie mult mai sănătoasă, salarii mai mari, o rată mai mică a sărăciei, dar pot și să susțină întreaga economie națională.”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

It’s after Labor Day, so I’m thinking about all the young people heading back to school and reflecting on my own days as a student in Chicago. I learned a lot in school—how to do my multiplication tables and structure a paragraph, yes, but also how to push myself, be a good friend, and dust myself off after a failure. It’s so easy for us to take our education for granted, especially here in the United States. Right now, more than 98 million adolescent girls around the world are not in school. I believe every girl on the planet deserves the same kind of opportunities that I’ve had—a chance to fulfill her potential and pursue her dreams. We know that when we give girls a chance to learn, they’ll seize it. And when they do, our whole world benefits. Girls who go to school have healthier children, higher salaries, lower poverty rates, and they can even help boost their entire nation’s economy. So today on #WorldCharityDay, I want you to share your favorite #BackToSchool photo and to join the @girlsopportunityalliance to take action for global girls’ education. Visit the link in my bio to learn more—because the future of our world is only as bright as our girls.

O postare distribuită de Michelle Obama (@michelleobama) pe

Michelle Obama a ales să încheie aceste sfaturi inspiraționale, aducând în atenție faptul că: „Așa că, astăzi, de Ziua Internațională a Carității, vreau să vă arăt o imagine cu mine din copilărie și să sprijin acțiunea de a le oferi tuturor fetelor educație.”

Această postare a lui Michelle Obama vine chiar după ce fiica ei și a lui Barack Obama, Sasha, a ales să studieze la Universitatea din Michigan. O sursă a declarat pentru ET faptul că: „Sasha va locui la cămin la fel ca oricare alt student. I-au vizitat deja facultatea, i-au cunoscut colegii și ea este extrem de entuziasmată pentru acest nou an. Sasha încearcă să aibă o experiență de student la fel de normală ca ceilalți, dar acceptă că nu se poate întâmpla asta și că va fi destul de diferit pentru ea.”

Citește și:
Michelle Obama i-a dat un sfat important lui Meghan Markle despre maternitate

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people