Laura Cosoi vorbește despre întâlnirea dintre cele două fiice ale sale

Laura Cosoi a făcut mărturisiri sincere despre modul în care a decurs prima întâlnire dintre cele două fiice ale sale, Rita și Vera.

Laura Cosoi vorbește despre întâlnirea dintre cele două fiice ale sale

Laura Cosoi a devenit pentru a doua oară mamă pe data de 15 august. Vedeta a povestit în detaliu pe blogul personal despre modul în care a pregătit-o pe Rita, fiica ei în vârstă de 2 ani, de venirea pe lumea a Verei, dar și cum a decurs prima întâlnire dintre cele două. 

„A fost un eveniment pregătit luni la rând, cu răbdare, discursuri pe înțelesul unui copil de doi ani și strategii de a o implica”, povestește Laura Cosoi. „După ce s-a confirmat sarcina și a început să avanseze, am încercat să o pregătim pe Rita pentru venirea pe lume a Verei. La început eram cam sceptici, gândindu-ne că e prea mică și nu înțelege. Surprinzător însă, pricepea mai mult decât ne-am așteptat: știa că sora ei e în burtică la mami, o mângâia, punea urechea să asculte ce face ea acolo, iar uneori voia să-i dea să mănânce prin buric”, a scris Laura Cosoi pe blogul său, în articolul numit „Întâlnirea Ritei cu Vera.”

Vedeta a mărturisit că fiica ei, Rita, era nerăbdătoare în ceea ce privește sosirea Verei acasă. „Sosirea acasă a Verei cred că era pentru Rita ca un fel de idee care nu se mai concretiza. Și, în sfârșit, a venit și ziua cea mare, când m-am externat și Cosmin a venit să ne ia acasă! Însă înainte de asta, i-a explicat Ritei că merge la spital să le ia pe mami și Vera și ea a înțeles, cum, de altfel, a acceptat fără să plângă și cele două zile de absență a mea de acasă. A priceput că mami are o treabă importantă de făcut și și-a văzut de ale ei.”

Actrița a mărturisit că a fost emoționant momentul în care Rita a văzut-o pentru prima oară pe Vera. „Primul lucru pe care l-a observat a fost pătuțul, pe care îl pusesem în sufragerie, de bun venit, apoi a văzut-o pe ea. A fost și amuzant și foarte emoționant acel moment. Rita a fost pur și simplu cuceritoare! Cu toate pregătirile noastre, a fost surprinsă.”

De asemenea, Laura Cosoi a adăugat faptul că a lăsat lucrurile să își urmeze cursul, fără să încerce să forțeze lucrurile între cele două fiice ale sale. „Am lăsat lucrurile să curgă, să se așeze firesc. Nu am ținut-o toată ziua cu Vera-n sus și-n jos, pentru că vrem ca relația dintre surori să nu fie forțată. Suntem o familie cu patru membri și fiecare are locul și rolul lui.”

Laura Cosoi și partenerul ei, Cosmin Curticăpean, s-au căsătorit în anul 2015. Pe 11 iunie 2018, Laura Cosoi a născut-o pe prima ei fetiță, Rita.

Citește și:
Carmen Grebenișan a fost cerută în căsătorie

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people