Kira Hagi are motive să sărbătorească: încă o reușită profesională pentru fiica marelui fotbalist

Kira Hagi are motive să sărbătorească. Și-a făcut deja un nume ca actriță pe scenele și ecranele din România, iar acum primește confirmarea muncii și pentru o altă latură a creativității ei.

Kira Hagi are motive de sărbătoare. După ce a început cu dreptul o carieră în lumea filmului și a teatrului din România, fiica fotbalistului Gheorghe Hagi își vede împlinite și visurile care țin de un alt palier al creativității sale – pasiunea sa pentru pictură.

Kira Hagi are deja un CV de invidiat. După ce a studiat în Statele Unite, tânăra s-a întors în țară, iar la 26 de ani a jucat deja în mai multe filme și piese de teatru, printre care București, te iubesc!, apărut în 2014, Dream Girl, în 2015, By the Book, în 2016, Fragile (unde a lucrat și ca producătoare) și Breaking (pentru care a realizat decorurile) în 2017, Prego, unde a servit ca asistentă de producție, în 2018, Între chin și Amin, ca actriță, în 2019, și Plain Jane and the Dating Game, unde a fost și regizoare secundă.

Acum, Kira Hagi are din nou motive să se mândrească, de data aceasta pentru că lucrările ei de artă vor fi expuse într-o expoziție de grup la galeria Entree Des Artistes, în Franța. „Am mai bifat un vis împlinit! Expun în Vallauris, Franţa! Dacă mi-ar fi zis cineva, nu demult, că voi expune în regiunea Provence-Coasta de Azur şi lângă muzeul naţional Picasso, aş fi spus că e imposibil! Dar viaţa e atât de neaşteptată şi iată cum lucrările mele sunt expuse într-o expoziţe comună, Reflections, alături de două artiste super talentate, Sabina Elena Legănaru şi Anca Irina Lefter.”, a scris ea pe Instagram.

Însă Kira Hagi are de ce să se bucure. Tânăra artistă a invitat cunoscuții care au drum prin zonă să-i vadă lucrările, expuse până la finalul lunii septembrie. „Pentru românii din zonă, voiam doar să vă spun că expoziţia este găzduită de Galeria Entree Des Artistes, din 2 septembrie până pe 30 septembrie! Pentru cine are drum, ne vedem acolo! À bientôt!”, a scris Kira Hagi pe o rețea socială.

Citește și:
Ioana Ignat, dezvăluiri emoționante despre lupta ei cu dependența de alcool

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people