Karl Lagerfeld demonstrează încă o dată că este rupt de realitate

Karl Lagerfeld le-a răspuns la câteva întrebări celor de la The Cut, oferindu-ne prilejul de a-i cunoaște viața plină de glamour.

Karl Lagerfeld demonstrează încă o dată că este rupt de realitate

Karl Lagerfeld a mărturisit într-un interviu recent că pisica lui răsfățată, pe nume Choupette, adoră avioanele private. „Problema cu avioanele private este aceea că, deși au o dimensiune mare, dacă ai mulți oameni la bord se transformă într-un coșmar. Mai mult de trei sau patru persoane și devine groaznic. Îmi amintesc că m-am întors de la Moscova și mi-am adus toți asistenții. A fost cel mai urât zbor, pentru că au cerut ceva de băut, și asta, și aia”, a spus Karl.

Îmi place să dorm în avioane. Sau să-mi închid ochii și să-mi eliberez creierul„. Karl a estimat că nu a mai zburat cu un avion comercial de 20 de ani. Designerul nici nu conduce, din moment ce a adormit la volan de două ori, distrugându-și mașina. „Este un miracol că sunt în viață, dar nu am mai atins un volan de atunci. În copilărie, mama mi-a spus „Nu trebuie să înveți nimic. Trebuie să depinzi întotdeauna de oameni, pentru că atunci va trebui să faci un efort să ai bani pentru a-i plăti„.

Karl a continuat prin a spune că viața lui depinde de oamenii din jur. „Nu știu să gătesc. Nu știu să-mi fac patul. Știu doar să fac schițe, să vorbesc și să creez colecții. În ziua de azi, lumea ajunge la tine. Citesc fiecare revistă. Sunt foarte puțini oameni la fel de informați ca mine”. Iar în situațiile rare când nu știe un anumit lucru, asistenții săi au grijă să-l pună în temă. „Nu am suficient timp. Nu folosesc internetul, nu folosesc Facebook. Trebuie să desenez, trebuie să mă joc cu Choupette. Trebuie să dorm„.

Karl Lagerfeld a susținut că nu știe nici măcar cum arată contul de Instagram al brand-ului Chanel sau că are 31 de milioane de followers.

Citește și:
De ce nu a mai vrut Prințesa Diana să poarte Chanel după divorțul de Prințul Charles

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people