Întrebată despre relația cu Ben Affleck, Jennifer Lopez a dat cel mai bun răspuns

Nu mai este niciun secret că Jennifer Lopez și Ben Affleck, două dintre cele mai mari staruri ale planetei, sunt din nou împreună de câteva luni.

Întrebată despre relația cu Ben Affleck, Jennifer Lopez a dat cel mai bun răspuns

Relația dintre Jennifer Lopez, în vârstă de 51 de ani, și Ben Affleck, în vârstă de 48 de ani, pare din ce în ce mai serioasă.

Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre declarații privind relația cu Ben Affleck, Jennifer Lopez nu pare a fi dispusă să dea prea multe detalii. Vedeta a fost invitată online în cadrul emisiunii the Today show, iar Hoda Kotb, una dintre gazdele show-ului, a întrebat-o direct dacă fericirea care i se citește pe chip are vreo legătură cu actuala ei relație.

O adevărată profesionistă, Jennifer Lopez a evitat a da un răspuns, preferând să spună doar că „Sunt mereu fericită atunci când te văd pe tine, Hoda”, vorbind ulterior despre relansarea piesei sale „Love Makes the World Go Round” împreună cu Lin-Manuel Miranda.

Ben Affleck și Jennifer Lopez, care au avut o relație intens mediatizată până în 2004, au rămas în relații bune după despărțire, iar în primăvara lui 2021 au reluat legătura, după ce Lopez și-a anunțat despărțirea de fostul său partener, Alex Rodriguez. Și Affleck fusese până recent într-o relație cu actrița Ana de Armas. Lopez are doi copii gemeni, Max și Emme, din căsnicia ei cu Marc Anthony, în vreme ce Affleck are trei copii, Violet, Samuel și Seraphina, din căsnicia cu Jennifer Garner.

Acum, surse din anturajul celor doi declară că aceștia își iau cât se poate de în serios relația și că nu exclud să facă foarte curând planuri de căsătorie. Una dintre acestea a declarat pentru The Sun: „Jennifer este perfectă pentru Ben – este puternică și nu are probleme să îl pună la punct. Nu bea niciodată – așa că nici Ben nu bea acum, și funcționează foarte bine pentru ei.” Aceeași sursă a mai spus: „Au ținut mereu legătura de-a lungul anilor (…) iar mama lui Jennifer l-a iubit mereu pe Ben.”

Pe de altă parte, o altă sursă a declarat pentru US Weekly că Lopez și Affleck se gândesc deja la planuri de căsătorie.

„Ultimele luni au fost un vârtej. Sunt conștienți că unii cinici îi privesc ca și cum nu ar face decât să ceară atenție, dar nu îi deranjează. Sunt foarte hotărâți să facă următorii pași și să își petreacă restul vieții împreună”.

Citește și:
Planuri de căsătorie pentru Jennifer Lopez și Ben Affleck?

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people