In umbra lui PICASSO

A trait 20 de ani cu cel mai mare geniu al picturii din secolul XX, a fost a doua lui sotie legitima, si cu toate acestea despre ea s-a vorbit putin, si intotdeauna de rau.O carte publicata in Franta ii face, insa, dreptate.

„Nu ii faci umbra soarelui, obisnuia sa spuna Jacqueline vorbind de Picasso. Ea, care i-a fost alaturi douazeci de ani si a fost singura lui sotie legitima in afara de rusoaica Olga Khokhlova, a ramas foarte mult timp in umbra. Abia acum a fost publicata in Franta o carte –La vérité sur Jacqueline et Pablo Picasso –, scrisa de Pepita Dupont, o jurnalista care i-a fost prietena apropiata in ultimii ei ani de viata, si care ii face, in sfirsit, dreptate. Rar amintita in multele carti despre Picasso, si de obicei prezentata ca o profitoare care l-ar fi sechestrat pe pictor si si-ar fi maltratat copiii vitregi, Jacqueline apare in portretul facut de Pepita Dupont intr-o lumina noua. Schimbata de reflexele a ceea ce pare sa fi fost, cu adevarat, o mare dragoste.

Jacqueline Rocque s-a nascut in 1926, cind Picasso avea deja 45 de ani. Lui insa ii placea sa schimbe datele: „Ca sa nu ma simt exclusa din trecutul lui, imi spunea ca ma nascusem in 1907. Exclama: «Dar Jacqueline, nu-ti amintesti? Doar ai fost acolo!». Dupa o casnicie nefericita cu un inginer cu care a locuit in Africa, Jacqueline divorteaza in 1954 si se muta cu fiica sa, Cathy, la Vallauris, in sudul Frantei. Acolo gaseste de lucru intr-un laborator de ceramica frecventat de Picasso. El locuieste in apropiere, singur. Françoise Gilot il parasise intr-o dimineata, fara ca macar sa-l trezeasca, luindu-i cu ea pe cei doi copii ai lor, Claude si Paloma. Picasso ramine ca trasnit cind o vede pe aceasta tinara doamna cu parul lung si negru. Ii spune ca seamana cu una dintre femeile din tabloul Femmes dAlger al lui Delacroix si incepe sa-i faca curte cu multa tandrete.

Tu stii cine a fost Pablo Picasso, omul al carui nume are 23 de cuvinte?

Aproape imediat ii cere sa se mute cu el in La Californie, marea lui vila rococo de pe colinele Cannes-ului. Jacqueline ii pune doar doua conditii. Sa nu mai poarte papucii charentezi pe care Picasso ii iubea atit de tare si sa nu mai aiba si alte femei: „I-am spus lui Pablo: daca intr-o zi aflu ca a mai aparut inca o muza, o sa o salut, o sa-i trimit flori, dar voi pleca. El are 72 de ani, ea doar 27. O femeie divortata, cu o fiica: prietenii lui Picasso nu cred ca va rezista mai mult de citeva luni. Doar Cocteau o adopta fara sa sovaie si ii scrie in fiecare zi, spunindu-i „caprita. Discretia si umorul ei il cuceresc. Din cind in cind, descinde la ei acasa cu trupa sa de tineri amanti, stiind foarte bine ca Picasso – exasperat – o sa-i spuna lui Jacqueline, facindu-i cu ochiul: „Nu crezi ca sint un pic cam multe muste aici? Unde e pliciul?.

De fapt, Jacqueline adora animalele si in scurt timp casa lor e invadata: capra Esmeralda, ciinele boxer Zann, papagalul Coco, ciinele dalmatian Perro si, mai presus de toti, ogarul afgan Kaboul, care se bucura de cele mai multe drepturi: cind doarme in fotoliul lui Picasso, artistul picteaza sezind pe marginea acestuia ca sa nu-l trezeasca. Fiica lui Jacqueline se joaca cu Claude si Paloma, copiii lui Picasso, care isi petrec vacantele cu ei. Jacqueline a fost descrisa ca o mama vitrega rea, insa in carte e prezentata drept cea care dimineata, in timp ce „Maestrul doarme, duce copiii cu masina la San Remo, ca sa ia micul dejun impreuna, sau se trezeste in miez de noapte pentru ca lui Claude i s-a facut pofta de o prajitura cu fructe.

Ea si Picasso nu ies niciodata din casa, cu exceptia timpului cind merg la cite o corida sau petrec o scurta vacanta la castelul Vauvenargues, pe care Picasso a vrut sa-l treaca pe numele de fata al lui Jacqueline, ca sa evite orice posibile litigii de familie ce ar fi putut aparea cind el nu avea sa mai fie.

CASATORIA IN SECRET
Picasso stie ca, dupa moartea sa, lui Jacqueline ii va fi greu, cu trei persoane ce vor rivni la mostenire: un baiat legitim, Paulo, nascut din casatoria cu Olga, si doi copii nelegitimi, Claude si Paloma, facuti cu Françoise. In mod formal, e in continuare casatorit cu Olga, pe care de fapt o parasise cu 30 de ani inainte. E superstitios si poarta pe deget verigheta in fata careia au semnat un juramint: „Noi, Olga Khokhlova si Pablo Picasso, juram sa traim impreuna pina la moarte in pace si dragoste. Cel sau cea care va rupe acest contract va fi condamnat la moarte, 4 martie 1918. Cind Olga moare, Picasso o cere in casatorie pe Jacqueline: „Mi-a spus cu inteligenta lui minunata: «Daca intr-o zi voi fi bolnav, ceilalti nu or sa te lase sa ai grija de mine!».

Se casatoresc in mare secret, in fata primarului din Vallauris, pe 2 martie 1961. In aceeasi seara, Picasso picteaza un tablou pe care lipeste dopul de la sticla de sampanie si o gardenie din buchetul miresei, cu dedicatia: „Sotiei mele, Jacqueline. Copiii lui vor afla vestea din ziare. Françoise Gilot, furioasa, se razbuna scriind o carte de memorii foarte dura, in care Picasso e descris ca un monstru. Jacqueline insa nu ia in seama cartea. E o sotie devotata („Monsignore lucreaza si toti umblam pe virfuri prin casa, scrie ea intr-o scrisoare), care insa stie sa-i tina piept cind e cazul: „Din cind in cind ii ziceam lui Pablo: «Nu sint de acord cu tine», si atunci el se uita la mine: «Chiar asa? Atunci sint incintat».

Pepita Dupont i-a scris in 1982 dupa ce a vizitat o expozitie din colectia personala. sase luni mai tirziu a primit un telefon: „«Sint Jacqueline». Inutil sa mai intreb care Jacqueline, subliniaza Pepita, „mai ales ca, dupa numai citeva minute, acea voce profunda imi cinta la telefon o arie din Carmen, ca apoi sa incheie convorbirea cu o invitatie categorica si foarte dulce: «Va astept. si deja ati intirziat!».

Ii incredinteaza ei amintirile pe care nu le mai povestise nimanui pina atunci. De aceea, cartea e plina de detalii delicioase. Jacqueline si Picasso sint complici in orice moment. Diferenta de 45 de ani dintre ei pare sa nu existe. „Lui Pablo ii placea sa repete: «Avem nevoie de mult timp ca sa ajungem tineri». Avea dreptate. M-am casatorit cu cel mai frumos tinerel din lume. Eu eram cea batrina. Sau: „Eram mereu acasa. Cu toate acestea, Pablo ma striga: «Jacqueline, esti aici?». Citeodata nu mai stiam daca era el sau Coco, papagalul nostru din Gabon, care, ca sa fie bagat in seama, ii imita vorba. Cit era de frumos, cit de mult ne-am iubit, e inutil sa mai scriu despre asta.

In 1961 se muta la Notre-Dame-de-Vie la Mougins, unde Picasso vrea sa lucreze si sa traiasca linistit. Starea sanatatii lui incepe sa se inrautateasca. Jacqueline controleaza fluxul de vizite si telefoane care il asediaza. In fiecare luna pregateste cecurile pentru femeile care avusesera o legatura cu Picasso („Se vorbeste mereu de aceleasi, insa eu stiu bine ca au fost mult mai multe. Pablo era foarte rezervat, nu imi spunea niciodata ca s-a culcat cu vreo femeie, ci doar: «Mi-a fost putin somn, cu ea»). Mergea la toate expozitiile, lucru pe care Picasso il detesta. Dupa fiecare expediere, astepta cu nerabdare sa ii fie inapoiate tablourile, ca sa strige: „Copiii mei s-au intors acasa!.

Picasso deseneaza si picteaza fara repaos. „Imi spunea: «Jacqueline, te iubesc, cumpara-mi pinze si pensule». Ii era mereu frica sa nu ramina fara. In anumite perioade casa era invadata de pinze. In timp ce Jacqueline facea ordine si largea spatiul in camere, Picasso urla vesel: „«Vin altele!» Ouale lui proaspete de dimineata, asa le zicea.

Ar vrea sa aiba o fiica cu Jacqueline, o si picteaza intr-un tablou: o fetita cu breton. Insa ea nu mai poate sa ramina insarcinata, din cauza unei interventii chirurgicale prost facute, motiv pentru care va suferi foarte tare. Intre timp, copiii lui cu Françoise Gilot i-au intentat proces ca sa fie recunoscuti ca mostenitori, chiar daca nelegitimi. Intr-o zi, au trimis portarei ca sa verifice ca Picasso nu e sechestrat de sotia lui. El, comentind cu prietenii veniti sa-l consoleze, spune aceasta fraza teribila: „Fiii mei isi pierd rabdarea!.

Celor care il intreaba daca se gindeste la sfirsit le raspunde: „Moartea? La ea ma gindesc dimineata cind ma trezesc si seara cind ma duc la culcare. Moartea e singura femeie care nu te lasa niciodata. Ii e foarte frica, nu merge la inmormintarile nici unui prieten. Jacqueline a ajuns sa-i inlocuiasca pasarile din cusca, daca una dintre ele a murit. Picasso, care de fapt realizeaza ce se intimpla, le zice facindu-le cu ochiul prietenilor: „Nu am mai vazut pasarele care sa invie atit de repede!.

Moare pe neasteptate, pe 8 aprilie 1973, aproape fara sa-si dea seama ce i se intimpla. „Dumnezeu a fost bun cu el, zice Jacqueline. Il infasoara cu o capa neagra spaniola, simbol al pamintului din Spania, unde Picasso nu s-a mai intors de cind puterea a fost preluata de Franco. Il vegheaza sase zile si sase nopti inainte de a-l ingropa la castelul din Vauvenargues. Picasso o pusese sa ii jure ca nu-i va arata corpul nimanui, nici macar copiilor.

MOSTENIREA SECOLULUI
Dupa moartea lui Picasso, ziarele nu vorbesc decit despre un singur lucru: mostenirea secolului. Avocatii se dezlantuie. Casa este invadata de portarei care catalogheaza fiecare obiect. Jacqueline accepta in liniste multimea de oameni care in fiecare zi umbla in fiecare sertar si sub fiecare saltea. O singura data lasa sa alunece de pe masa un obiect de ceramica semnat de Picasso si exclama linistita in strigatele de oroare ale strainilor prezenti in casa: „Un obiect in minus de inventariat!.

Cind iese din casa, e perchezitionata ca sa se verifice ca nu ia nimic cu ea. Procesul dureaza sapte ani. O data pe luna, Jacqueline merge la Paris ca sa participe la intilnirea cu ceilalti mostenitori si avocatii lor. Dar refuza sa apara in poza de grup facuta la sfirsit: „Ce oroare, sa te lasi fotografiat ca sa-ti arati bucuria de mostenitor….

„E asa de sincera, comenteaza Pepita Dupont, „incit ajunge sa para suspecta. Isi dedica viata operei sotului ei, organizeaza expozitii, imprumuta tablouri muzeelor. Nu va vinde niciodata nici macar un desen, dar va face adesea cadouri: trei tablouri muzeului MoMA din New York, un tablou muzeului din Arles, chiar intentiona sa dea vreo 60 de opere si la Madrid, insa Mitterrand intervine si blocheaza totul.

In fiecare zi de 8 ale lunii, aniversarea mortii lui Picasso, merge sa umple cu flori castelul din Vauvenargues. Bea prea mult, are lungi crize de depresie. Anii trec, insa ea nu reuseste sa se consoleze de moartea sotului. Ii marturiseste Pepitei: „Pablo ma asteapta si mi-e frica sa nu fiu in intirziere. Pe 15 octombrie 1986, noaptea, isi trage un glonte in cap cu un mic revolver pe care il tinea in casa ca sa se apere de hoti.