Heidi Klum, transformare spectaculoasă pentru petrecerea sa legendară de Halloween. Cât a durat întregul proces

Heidi Klum a dezvăluit că transformarea în Medusa a durat peste zece ore și a implicat o echipă de 15 artiști.

Heidi Klum, transformare spectaculoasă pentru petrecerea sa legendară de Halloween. Cât a durat întregul proces

Heidi Klum a reușit din nou să surprindă lumea modei și a divertismentului cu o apariție impresionantă la petrecerea sa anuală de Halloween, una dintre cele mai așteptate din industria showbizului. Potrivit E! News, supermodelul s-a transformat în creatura mitologică Medusa, o metamorfoză care a durat aproape o jumătate de zi.

Klum, în vârstă de 52 de ani, și soțul ei, Tom Kaulitz, care a ales să se costumeze în războinicul transformat în piatră de Medusa, au petrecut nu mai puțin de zece ore pregătindu-se pentru eveniment.

„Totul este pictat manual”, a declarat Klum pentru E! News. „A lucrat o echipă de aproximativ 15 persoane și cred că au făcut o treabă fantastică”.

Costumul elaborat a inclus ochi verzi de șarpe, o limbă în formă de coadă de șarpe, colți ascuțiți și șerpi mecanici care se mișcau pe capul ei. Klum a mărturisit că ideea transformării i-a venit cu mult timp înainte de marele eveniment.

„Mă gândesc la Medusa de ceva vreme, pentru că, de-a lungul anilor, am văzut, evident, foarte multe interpretări ale ei, și m-am gândit: ‘Știi ceva, într-o zi o să încerc și eu propria mea versiune'”.

Modelul a explicat că și-a dorit un look cât mai intens și neobișnuit: „Mi-am dorit foarte mult să am șerpi care se mișcă, o față super-urâtă, super-înfricoșătoare, dinți hidoși și să semăn cu un șarpe cu clopoței foarte lung”.

Tom Kaulitz, în vârstă de 36 de ani, a recunoscut că procesul de alegere a costumelor tematice este o adevărată provocare pentru cuplu, care, de-a lungul anilor, a impresionat cu apariții perfect coordonate: extratereștrii din E.T., un vierme și un pescar, sau personajele Shrek și Fiona.

„Încercăm mereu să găsim ceva care să se potrivească”, a declarat el pentru E! News.

În orele premergătoare petrecerii, Heidi Klum a publicat pe rețelele sociale imagini din culise, direct din scaunul de machiaj, dezvăluind etapele spectaculoasei transformări. Într-un interviu acordat anterior publicației People, Klum anunțase că pregătește un look complet diferit de tot ceea ce făcuse până acum.

„Voi fi foarte urâtă, pentru că mereu încerc să fac ceva diferit”.

De asemenea, în luna august, modelul i-a spus lui Jimmy Fallon, în cadrul emisiunii The Tonight Show, că lucra deja la costum: „Muncesc intens de ceva vreme. Deja de luni de zile”, a mărturisit ea, adăugând că ținuta va fi „super înfricoșătoare” și „extraordinar de urâtă”.

Heidi Klum, imagini inedite din perioada adolescenței

În urmă cu ceva timp, Heidi Klum a împărtășit cu fanii săi de pe Instagram o serie de imagini inedite, pe care le-a realizat când avea doar 19 ani. Modelul a dezvăluit că fotografiile au fost găsite de mama ei, în subsolul casei, și că au fost făcute pentru a se înscrie la un concurs de modeling din 1992.

„În mod similar cu modul în care mă uit la fotografiile și videoclipurile modelelor pentru Germanys Next Top Model, acestea au fost fotografiile mele de aplicație pentru concursul de modeling din 1992”, a scris jurata AGT, în vârstă de 52 de ani. „Mama mi-a adus o cutie cu o mulțime de fotografii vechi din subsol”, a mai scris aceasta.

În imaginile realizate în urmă cu 33 de ani, Klum poartă trei costume de baie diferite: unul cu un imprimeu colorat, unul alb cu diverse forme negre, și unul complet negru.

Citește și:
Bianca Censori, implicată într-un „război al brand-urilor' cu Kim Kardashian. Ce a anunțat actuala soție a lui Kanye West

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people