Funeraliile Prințului Philip în imagini (Galerie Foto)

Prințul Philip, Duce de Edinburgh, soțul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, este înmormântat astăzi în cadrul unei ceremonii desfășurate la castelul Windsor.

Prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a murit pe 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani. Sâmbătă, 17 aprilie, au loc funeraliile acestuia, la castelul Windsor. 

A fost ținut un minut de reculegere pentru moartea Ducelui de Edinburgh, iar ulterior, sicriul cu trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la Capela Saint George, unde va avea loc o slujbă religioasă. După încheierea slujbei la care vor asista Regina Elisabeta a II-a şi membri ai familiei regale, sicriul va fi depus în Cavoul Regal amenajat în interiorul Capelei St. George.

În ceea ce privește ceremonialul, acesta este gândit de către Prințul Philip, iar Regina Elisabeta s-a asigurat că Operațiunea Forth Bridge, numele de cod pentru funeralii, va respecta întocmai dorința ducelui.

Cei patru copii ai cuplului regal și nepoții acestuia au mers pe jos în spatele sicriului. Sicriul, purtat de militari din Marina Regală, a fost întâmpinat în faţa intrării vestice a Capelei Saint George de diaconul de Windsor şi de arhiepiscopul de Canterbury.

Şapca militară şi sabia de ofiţer al Marinei Regale care i-au aparţinut prinţului Philip vor fi depuse pe sicriu înainte de începerea slujbei, iar insigna sa de Alteţă Regală va fi depusă în altarul capelei.

Cei care au condus cortegiul funerar la înmormântarea Prințului Philip sunt Prințul Charles, primul moștenitor în linia de ascensiune la tron, și Prințesa Anne, mergând pe jos. Cei doi au fost urmați de însăși Regina Elisabeta a II-a, într-o mașină și însoțită de una dintre doamnele de onoare. Prinții William și Harry au urmat în cortegiu, dar nu unul lângă altul, așa cum ar fi fost de așteptat, ci despărțiți de vărul lor, Peter Phillips. Din cortegiu au făcut parte și Prinții Edward și Andrew, soțul Prințesei Anne, Sir Tim Laurence; și nepotul reginei, David Linley, conte of Snowdon, fiul Prințesei Margaret. Procesiunea a fost completată de oamenii care au lucrat îndeaproape cu Prințul Philip, adică unul dintre ofițerii care îi asigurau paza, secretarul său, doi paji și doi valeți. Aceștia din urmă nu vor sta lângă familia regală la înmormântarea Prințului Philip, în capelă, datorită restricțiilor impuse de pandemie.

De la funeraliile Prințului Philip a lipsit Meghan Markle, soția Prințului Harry. Aceasta nu a putut participa din cauza sarcinei avansate. Meghan Markle este însărcinată în șase luni cu o fetiță și, după spusele purtătorilor de cuvânt, medicul a sfătuit-o să nu călătorească.

Citește și:
Fotografii rare cu Prințul Philip și strănepoții săi, date publicității pentru prima dată

Foto: profimedia

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people