Fotografii inedite cu Regina Elisabeta și Prințul Charles au fost date publicității pentru prima oară

Regina Elisabeta a pozat alături de Prințul Charles, cu ocazia Paștelui Catolic.

Fotografii inedite cu Regina Elisabeta și Prințul Charles au fost date publicității pentru prima oară

Familia regală britanică a sărbătorit duminică Paștele Catolic, dar, din cauza condițiilor actuale, membrii acesteia nu au avut o apariție publică.  

Cu ocazia sărbătorii, au fost însă date publicității două fotografii cu totul și cu totul speciale, în care Regina Elisabeta apare alături de Prințul Charles (72). Portretele au fost realizate pe 23 martie de fotograful Getty Chris Jackson, și înfățișează mama și fiul bucurându-se de o plimbare prin grădinile înflorite de la Frogmore.

Regina poartă deja clasicul batic pe cap, un trenci închis la culoare și cizme călduroase, iar Charles are un palton camel peste ținuta formală.

„Foarte special să realizez această fotografie a reginei și a prințului de Wales pe terenul istoric al casei Frogmore, care a fost postată în această seară,” a scris Jackson pe Twitter. „Mi se pare cu atât mai reprezentativă, cu cât sper că vom vedea cu toții un pic mai mult din familiile (noastre) în următoarele zile și săptămâni.”

Una dintre imaginile de familie a fost distribuită ieri prin intermediul contului oficial al familiei regale de pe Instagram.

Cealaltă a fost distribuită pe pagina de Instagram Clarence House – contul dedicat vieții, muncii și activităților prințului Charles și ale soției sale, Camilla, ducesa de Cornwall.

După declanșarea pandemiei de coronavirus, regina a preferat să locuiască la Frogmore House, în Windsor, mai degrabă decât în reședința sa principală de la Palatul Buckingham din Londra.

Frogmore House a fost cumpărată de Regina Charlotte în 1790. Regina Elisabeta și-a petrecut o parte din luna de miere la Frogmore, în 1923, și îi plăcea să facă picnicuri acolo – o tradiție care este continuată de familia regală și astăzi. Casa Frogmore este și locul unde Prințul Harry și Meghan Markle și-au ținut recepția de nuntă, în mai 2018. Înainte de a se muta în America, cei doi au locuit tot pe acea moșie, în Frogmore Cottage.

Frogmore House și grădinile ei, care acum sunt pline de narcise galbene, vor fi deschise pentru vizitatori în 2022.

Citește și:

Ce decizie au luat Prințul Harry și Meghan Markle în legătură cu Frogmore Cottage

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people