Florin Ristei confirmă relația cu Yasmin Awad. Cum s-au afișat cei doi în public

Florin Ristei și noua lui parteneră, Yasmin Awad, s-au afișat împreună pe rețelele de socializare.

Florin Ristei confirmă relația cu Yasmin Awad. Cum s-au afișat cei doi în public

După despărțirea de Naomi Hedman, anunțată la sfârșitul lui 2023, Florin Ristei a păstrat o discreție totală în ceea ce privește viața sa amoroasă. Cei doi și-au încheiat relația invocând problema distanței, însă la puțin timp, Naomi a revenit în România și a fost văzută în compania lui Andrew, fiul Ozanei Barabancea. Între timp, artistul a preferat să stea departe de ochii curioșilor, fără a fi asociat cu vreo altă parteneră.

Florin Ristei și Yasmin Awad s-au afișat împreună

Timpul a trecut, iar în prezent se pare că Ristei a găsit din nou echilibrul în viața sentimentală. De această dată, el a ales să nu mai țină ascunsă noua legătură și a oferit un indiciu clar urmăritorilor săi din mediul online.

Relația cu Yasmin Awad a început să fie în atenția publicului încă de săptămâna trecută, când au fost observați la avanpremiera filmului F1. Au venit și au plecat împreună, dar fără gesturi evidente sau apropieri care să confirme o legătură romantică.

Însă, între timp, misterul a fost risipit. Acum, la o săptămână distanță, Florin Ristei a confirmat relația cu tânăra influenceriță și a postat un story în care se află în mașină alături de ea.

sursa: Instagram

Noua iubită a artistului este Yasmin Awad, o tânără cunoscută în spațiul online, mai ales pe TikTok, dar și în lumea beauty, fiind make-up artist. De altfel, ea nu este o prezență necunoscută publicului. Yasmin a apărut în emisiunea „Fugiți de acasă”, realizată de Selly, unde a făcut echipă cu Hype Fox.

Artistul își ceruse fosta iubită în căsătorie

Florin Ristei a dezvăluit cât a investit în inelul de logodnă pe care i l-a oferit fostei sale iubite, Naomi Hedman, cu care s-a logodit în decembrie 2020. Discuția a avut loc într-un podcast cu Speak, care a povestit, la rândul său, cât a cheltuit pe inelul dăruit Cristinei Ștefania.

Florin Ristei și Naomi Hedman s-au logodit în mare secret, iar artistul a recunoscut acest lucru abia în vara lui 2021. „M-am și logodit. N-am zis-o nimănui. Sunt logodit de pe data de 30 decembrie a anului trecut”, a mărturisit el în cadrul podcastului cu Speak.

În aceeași discuție, Florin a dezvăluit că avea deja în plan organizarea nunții. Spre exemplu, el visa ca Bruno Mars să cânte în deschiderea evenimentului, însă Naomi avea alte preferințe muzicale, declarând că o admiră pe Loredana Groza.

Între timp, relația dintre Florin Ristei și Naomi Hedman a luat sfârșit, însă artistul a fost destul de discret în privința despărțirii. Totuși, în podcastul lui Speak, Florin a povestit despre achiziția inelului de logodnă pe care i l-a oferit fostei sale iubite. Bijuteria, care a rămas la Naomi, a avut un preț de aproximativ 2.500 de euro.

„Florin, nu vrea să-mi zică cât a dat pe… pe cercelul ăla de logodnă, inelul, mă scuzați. Și tu și eu am aflat ieri, breaking news, că el a fost logodit cu Naomi”, a spus Speak.

„Tu cât ai dat pe el? Ia zi-mă, ia zi-mă cât te-a dat pe el”, a răspuns Florin Ristei.

„Dacă îmi zici, ți-o zic și eu”, a spus Speak.

„Cât am dat pe el? Cred că 2.500”, a fost suma dezvăluită de Florin Ristei.

„Și eu, un pic mai mult. Tot, până în 3.000. De euro”, a spus la rândul său și Speak.

Citește și:
Victor Cornea, iubitul Andreei Bălan, criticat dur pentru relația cu artista: „Sigur asta îți dorești?'

foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people