Flavia Mihășan, dezvăluiri despre viața sentimentală, după divorț: „Nu s-ar pune problema niciodată”

Flavia Mihășan a vorbit deschis despre motivul pentu care nu și-a refăcut viața sentimentală.

După ce a pus punct unei relații de lungă durată cu Marius Moldovan, tatăl copiilor ei, Flavia Mihășan a rămas fidelă unui stil de viață dedicat în totalitate familiei și profesiei. Chiar dacă legătura romantică s-a încheiat, cei doi părinți continuă să colaboreze armonios în creșterea copiilor lor.

Flavia Mihășan, despre viața sentimentală

Deși este o femeie carismatică, cu o imagine impecabilă și o carieră înfloritoare, Flavia Mihășan nu a intrat într-o nouă relație. Întrebată despre posibilitatea de a începe un nou capitol sentimental, ea a oferit o explicație sinceră:

„Nu știu… Nu sunt nici pro, nici contra, nu mă pot pronunța acum, deoarece sunt atât de multe lucruri de făcut, timp de petrecut cu cei mici și tot timpul sunt taskuri”, a spus ea pentru Spynews.ro.

Fosta asistentă TV recunoaște că dragostea nu se află acum în topul preocupărilor sale, dar nici nu închide ușa complet. În opinia ei, un posibil partener trebuie să aibă un profil bine conturat – o persoană matură, empatică și capabilă să înțeleagă complexitatea vieții sale de mamă. „Nu este o prioritate în viața mea, asta e clar, dar nici nu spun nu! Dacă apare persoana potrivită și am timp, atunci, nu știu. Dar trebuie să fie, într-adevăr, o persoană completă și complexă, pentru că na, nu sunt doar eu”.

De asemenea, Flavia Mihășan este conștientă că nu poate cere unei alte persoane să aibă același nivel de afecțiune pentru copiii ei ca o mamă, însă intuiția rămâne baza după care se ghidează în astfel de situații.

„Eu nu mă aștept la o iubire din aceasta… (n.r. face referire la iubirea față de copiii ei), nu poți pretinde de la un om care poate nu are copii. Dar ar trebui să simt, adică intuiția mea ar trebui să fie pe pozitiv când este vorba despre asta. Dacă nu ar fi pe pozitiv, nu s-ar pune problema niciodată. Ca și concluzie, copiii sunt și vor fi întotdeauna prioritari.”

Flavia Mihășan, despre relația actuală dintre ea și tatăl copiilor ei

Într-un interviu acordat recent, Flavia Mihășan a vorbit deschis despre relația care există acum între ea și fostul ei partener.

„Suntem într-un punct foarte bun, comunicăm. Suntem destul de discreți și suntem amândoi la fel. Copiii sunt acum la el, am vorbit mai devreme. Încercăm să facem co-parenting. Întotdeauna cred că o să avem o relație bună, pentru că nu poți să ștergi niște ani, deși noi doi am avut o perioadă destul de încărcată și plină, și cu emoție… am fost unul lângă celălalt”, a declarat Flavia Mihășan, la emisiunea Viața fără filtru.

Ea a vorbit și despre motivul care a dus la despărțire.

„Dacă nu ne-am mai înțeles, amândoi considerăm că este cel mai bine pentru cei mici, să aibă doi părinți fericiți și mulțumiți de viețile lor, chiar dacă nu împreună. Deși facem activități toți patru”, a declarat vedeta.

Citește și:
Diana Dumitrescu, declarații despre problemele din relația cu soțul ei, după 6 ani de căsătorie: „Nimic nu e perfect, nimic nu e ceea ce pare, oamenii…’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people