Ellen Pompeo a dezvăluit când s-ar putea termina „Grey’s Anatomy” – și este mai devreme decât te așteptai

În timp ce fanii „Grey’s Anatomy” așteaptă cu nerăbdare cel de-al 15-lea sezon, Ellen Pompeo (Meredith Grey) spune că serialul s-ar putea termina mai devreme decât ne-am fi așteptat.

Ellen Pompeo a dezvăluit când s-ar putea termina „Grey’s Anatomy” – și este mai devreme decât te așteptai

Ellen Pompeo a interpretat rolul lui Meredith Grey încă de la începutul serialului, fiind un personaj central de-a lungul sezoanelor. Într-un interviu recent cu Entertainment Weekly, Ellen spune că actualul ei contract se încheie la sfârșitul sezonului 16, de unde deducem că există posibilitatea ca rolul ei să se oprească acolo. Mai mult decât atât, actrița simte că a venit timpul să facă o schimbare.

„Nu sunt pregătită în acest moment să fac un anunț oficial în legătură cu viitorul meu în cadrul serialului, dar simt că deja am spus majoritatea poveștilor pe care le-am fi putut spune. Este timpul să mai fac și altceva. Sunt în căutarea unei schimbări', a declarat ea.

La începutul acestui an, Ellen Pompeo a negociat cu producătorii „Grey’s Anatomy” un salariu impresionant, pentru a rămâne în show. Noua înțelegere îi aduce lui Ellen suma de 575.000 de dolari per episod, cât și un bonus substanțial la semnarea contractului.

În legătură cu ceea ce urmează să se întâmple după sezonul 16, Ellen a adăugat că orice decizie va fi luată împreună cu producătoarea serialului, Shonda Rhimes. „Shonda și cu mine vom lua această decizie împreună'.

Citește și:
Salariul fabulos pe care îl primește Ellen Pompeo pentru rolul din „Greys Anatomy'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people